Cătălin Borangic, 16 septembrie 2018
 Circulă insinuos pe bloguri de ceva vreme o versiune diferită a momentului când Decebal, regele dacilor, este ajuns de cavaleria romană care-l urmărea.
Versiunea cimentată în istoriografie este că regele s-a sinucis atunci când s-a văzut fără scăpare. Noua propunere de lectură sugerează că regele a fost prins, după ce reuşise să iasă din încercuirea Sarmizegetusei şi executat de către comandantul detaşamentului de cercetaşi romani care-l urmărea.
Singurul argument al acestei ipoteze ar fi lectura textului inscripţionat pe monumentul funerar al acelui comandant roman, decurionul T. Claudius Maximus.
Textul inscripţiei: Ti(berius) Claudius / Maximus vet(eranus) / [s(e)] v(ivo) f(aciendum) c(uravit) militavit / eque(s) in leg(ione) VII C(laudia) P(ia) F(ideli) fac / tus qu(a)estor equit(um) / singularis legati le / gionis eiusdem vexil / larius equitum item / bello Dacico ob virtu / te(m) donis donatus ab Im / p(eratore) Domitiano factus dupli(carius) / a divo Troiano in ala secu(n)d(a) / Pannoniorum a quo et fac / tus explorator in bello Da / cico et ob virtute(m) bis donis / donatus bello Dacico et / Parthico et ab eode(m) factus / decurio in ala eade(m) quod / cepisset Decebalu(m) et caput / eius pertulisset ei Ranissto/ ro missus voluntarius ho / nesta missione a Terent[io Scau] / riano consulare [exerci] / tus provinciae nov[ae Mes] / [opotamiae……].
Pentru cei nefamiliarizaţi cu epigrafia romană este de ştiut că scrierea pe piatră sau metal complica un pic lucrurile, atât în ce priveşte redarea literelor care au curbe, dar mai ales era o problemă de spaţiu limitat, astfel că se recurgea aproape invariabil la prescurtări, tehnică atât de uzitată încât devenise o normă şi o codificare larg acceptată şi recunoscută, cu nimic diferită de emoticoanele sau mesajele gen messenger de astăzi (da, nici tehnica asta nu e inventată de modernitate). Acest lucru duce însă uneori la probleme de traducere, căci epigrafistul trebuie să completeze părţile de cuvinte lipsă (puse aici între paranteze), situaţie agravată de contextul în care a fost redactat documentul. Nu toţi fabricanţii de plăci funerare erau buni cunoscători de limbă latină sau de scriere (se suspectează chiar că unii scriau după dictare sau model). Erorile de scriere sunt relativ frecvente. Astfel că adesea citirea corectă sau integrală a unui document este de multe ori motiv de dispută între epigrafişti.
În cazul de faţă cea mai bună traducere pare să fie cea oferită de prof. Michael Speidel, recunoscut specialist în istoria militară romană, cel care a descoperit monumentul în depozitele muzeului din Kavala (Grecia):
Tiberius Claudius Maximus, veteran, s-a îngrijit de ridicarea acesteia în timp ce era în viaţă. El a luptat ca şi călăreţ în legiunea a VII-a Claudia Pia Fidelis, a fost făcut quaestor equitum, apoi singularis al legatului legiunii aceleiaşi legiuni, apoi vexillarius al cavaleriştilor din aceeaşi unitate. A primit recompense de la împăratul Domiţian pentru curaj în timpul războiului dacic. A fost făcut duplicarius în Ala II Pannoniorum de către împăratul Traian şi a fost făcut explorator şi decorat de două ori pentru vitejie în războiul dacic şi partic şi a fost făcut decurion al aceleiaşi ale de către el (Traian) deoarece l-a capturat pe Decebalus şi i-a dus capul la Ranisstorum. A fost lăsat la vatră de către D. Terentius Scaurianus, consular, comandantul noii provincii.
În text se spune într-adevăr că „l-a capturat pe Decebal şi i-a dus capul la Ranisstorum (o localitate dacică neidentificată în teren deocamdată)”. Nu reiese însă nicidecum că decurionul l-ar fi şi ucis el pe rege.
Să vedem ce spun alte documente.
Columna (scena CXLV) este limpede în acest caz. Regele este căzut, înconjurat de romani, decurionul îi arată semnul clemenţei, dar Decebal are pumnalul sica la gât. Evenimentele din Dacia erau bine cunoscute în capitală şi propaganda oficială, chiar dacă cu noduri, a trebuit să admită evenimentele aşa cum s-au întâmplat.
Gestul suicidal mai este ilustrat pe câteva vase ceramice de lux din Gallia şi chiar pe o mică figurină de bronz aflată astăzi în custodia Bibliotecii Naţionale din Paris. Iconografia este suplimentată de o informaţie a lui Dio Cassius care rezumă acest dramatic moment: „când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie făcut prizonier, îşi curmă zilele”
Întreaga documentaţie demontează fără dubii ipoteza că regele dac ar fost prins viu şi executat pe loc, interpretare pornită de la textul stelei funerare a ofiţerului roman, unde mesajul era în mod clar distorsionat intenţionat de către lapicizi şi repusă imprudent în atenţie recent.
Textul pietrei funerare, aşezată pe un mormânt provincial, departe de Roma şi deci vizibil doar unui număr mic de oameni, vecini, rude, prieteni etc. este evident unul laudativ la adresa decedatului cavaler roman, subliniind insistent calităţile şi succesele militare (vezi suita de avansări şi participarea la campaniile militare). Dincolo de informaţiile directe, extrase din documentele epocii, sub nici o formă decurionul nu avea calitatea sau poziţia de a executa un rege barbar aşa de capul lui. Dimpotrivă, prinderea lui Decebal viu ar fi încununat triumful lui Traian, care în nici un caz nu a fost fericit când a aflat că nu-şi poate târî adversarul redutabil pe străzile Romei. Dacă Tiberius C. Maximus l-ar fi executat pe rege din proprie iniţiativă, foarte probabil în scurt timp ar fi fost şi el în aceeaşi situaţie.
Epitaful, în forma lui exactă, este similar ca mesaj cu maneaua aia pe care o cântă vreun agarici cu pedale, după ce bea două-trei beri: Valoarea meaaaaaa, valoareaaaaa meeeea”.
Realitatea este invariabil alta. În ambele cazuri. |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
