Cătălin Borangic, 12 octombrie 2018
Am fi tentaţi să spunem, cum de altfel s-a mai auzit, că una dintre carenţele învăţământului românesc este scoaterea din programă a limbilor clasice. Dacă peste greacă se poate trece cumva – din ce ştiu mai este studiată doar în zona şcolilor confesionale – latina pare de departe perdanta principală. Spun că e doar tentaţie jalea, pentru că tendinţa nu e una doar românească, ci ea este pan-europeană. Diriguitorii români doar se aliniază, tembeli ca de obicei, pe cursul apei, fără să priceapă de ce o fac. Dacă din perspectiva societăţii în general, carenţa trece aproape nevăzută sau chiar cu un oftat de uşurare, pentru un istoric sau arheolog al epocii clasice şi/sau medievale, lipsa unui minim de cunoştinţe de limbă clasică devine o vulnerabilitate. Şi nu mă refer numai la faptul că latina face parte din însăşi bazele culturii noastre, ci şi la realitatea în care latina (şi greaca, în bună măsură) este cheia pătrunderii la rădăcina evenimentelor studiate. Vrem, nu vrem, ce ştim ca informaţie scrisă despre epoca dacică şi romană provine din cele cca. 62 de texte ale unor autori greci, romani sau bizantini. Desigur, informaţiile extrase sunt tendenţioase, superficiale, interpretabile, eronate, incorecte, exagerate, minimalizate, indirecte şi în general te frig la degete oricum le-ai citi. Motiv pentru care textele antice au statutul unor femei de moravuri uşoare, folosite după nevoi, caz şi buget. Adaug aici carenţelor învăţământului, superior de această dată, evitarea cursurilor de istoriografie sau neînţelegerea importanţei lor, dar asta e altă treabă deja. Revenirea literaturii antice în programa şcolară e o utopie. Vremea când erau necesare (sec. XIX- începutul sec. XX) a trecut. Acum nu mai e nevoie ca vulgul să se ridice prin educaţie la nivelul burgheziei. Aparent internetul a rezolvat „inechitatea” asta (ceea ce e fals, desigur). Despre plăcerea lecturii în aceste limbi nu are sens să vorbim, ea va fi (cum a şi fost) e chestie profund elitistă. Revenind la concret, studentul sau cercetătorul lipsit de prea multe cunoştinţe filologice, nu are altă opţiune decât să se bazeze pe traduceri. Filologii actuali disponibili, cu care eventual să te poţi consulta, sunt mai rari decât zimbrii şi am senzaţia că se răresc în continuare. Groasele volume Fontes (Izvoare privind istoria României, 1964) sunt selective şi un pic traduse in spiritul epocii, ceea ce le face nu neapărat nefrecventabile, dar în principiu, pentru chestii fine, de evitat. Plus că sunt doar fragmente din autorii respectivi! O altă opţiune ar fi traducerile operelor complete ale autorilor antici. Mie unuia asta mi s-a părut o soluţie care-mi putea completa firavele cunoştinţe de latină, motiv pentru care am bântuit anticariatele, târgurile de carte veche, bibliotecile prietenilor şi librăriile. Am strâns puţine volume, în primul rând pentru că astfel de lucrări sunt rare pe piaţă, apoi pentru că sunt extrem de scumpe, raportate la orice tip de carte sau de portofel. În mod curios, lipsesc cu mici excepţii (Strabon, Vitruvius) şi tradiţionalele scanări, metodă neaoşă de ieşire din impas a cercetătorilor lipsiţi de resursele necesare achiziţionării corecte moral a unor lucrări de specialitate mai mult decât necesare (alt subiect de discutat). În oglindă, în Occident aceste opere sunt reeditate periodic, la preţuri modice, în tiraje de masă. La noi astfel de iniţiative sunt aproape inexistente şi privind oferta de carte a unui număr mare de edituri (ca să pot emite statistici), discrepanţa este şi mai evidentă. Mă refer la subiectele atinse, căci cartea contemporană, să mă ierte connaisseur-ii, este în bună măsură de un rahitism enervant. Textele anticilor au întotdeauna, cum spunea prof. M. Bărbulescu, ceva nou de zis, poţi extrage de fiecare dată idei noi. Filozofia, mentalitatea şi istoria antică sunt din această perspectivă inepuizabile. Dincolo informaţia în sine – atunci când se referă la partea noastră de istorie – literatura antică face parte din baza culturii europene. Cum am zis e utopic să visăm/propunem să o citim în original, dar societatea românească, factorii diriguitori ai culturii (ce aiurea sună acum termenul cultură!) ar trebui să se recordeze în acest sens la practicile Occidentului, locul de unde au copiat nenumărate prostii nu doar nefolositoare, ci de-a dreptul dăunătoare culturii noastre.
De ce e bine să faci latină la şcoală?
Pentru că e limba mamă a românei (argument pentru romanişti)! Pentru că are o structură clară şi te ajută să gândeşti (argument pentru matematicieni) Pentru că e limba identităţii noastre istorice (argument pentru istorici)! Pentru că e limba care a fundamentat spaţiul cultural european (argument pentru istoricii de idei)! Pentru că e limba culturii Renaşterii (argument pentru istoricii de artă)! Pentru că e una dintre cele trei limbi sacre ale creştinismului (argument pentru teologi)! Pentru că acolo unde se termină limba latină se termină şi Europa (argumentul Kurilowicz pentru politologi)! Pentru că e limba denumirilor ştiinţifice (argument pentru biologi) Pentru că e o limbă a combinaţiilor binare (argument pentru IT-işti)!
P.S. Întocmisem zilele trecute o listă cu facultăţile care au cursuri despre civilizaţia geto-dacică (e sintagmă, nu altceva) şi, ca săracul care mai pune un polonic de apă în ciorbă să ajungă la toţi, am notat şi faptul că la Iaşi existau cursuri de latină şi greacă. Presupun că unii s-au mirat pe motivul că ce are Tanda cu Manda, dar are. Toate informaţiile scrise despre Dacia preromană (şi nu numai) au fost scrise în greacă şi ulterior în latină. Ceea ce obligă studentul şi ulterior istoricul nu să ştie neapărat cele două limbi, ci să aibă habar măcar de una alta, atunci când contextualizează probleme întâlnite în cursul cercetărilor despre geţi sau daci. Ei bine, azi trebuie să tai din listă zisele cursuri. Secţia de filologie clasică a Facultăţii de Litere a închis toate aceste cursuri la ambele niveluri (licenţă şi master) Această desfiinţate se constituie în încă o piedică în calea formării specialiştilor pe perioada Daciei clasice. Să vină dacomanii, că ei vorbesc nu doar greaca şi latina cursiv, ci şi limba dacă. Dacă istorici nu o să mai avem. |