Cătălin Borangic, 4 ianuarie 2019
– Dar, domnu' arheolog, dacă găsim o oală de demult să o scoatem şi să o aducem la muzeu?
– Nu! Dacă se întâmplă treaba asta, iute anunţaţi şefii şi ei anunţă arheologii, care vin să vadă despre ce e vorba.
– Dar ce? Noi suntem proşti? De ce să nu o scoatem? Dacă are aur sau ceva?
– Ceva poate are fiecare oală, că multe au fost aşezate în morminte şi numai atent dacă lucrăm la scoatere ştim ce o avut şi ce nu.
– În morminte?!! E oale de morţi?
– Da, erau aşezate lângă morţi.
– Aoleu, dar de ce or murit?
– Ei, n-am de unde şti eu exact, dar cercetând poate se află. Unii or murit ucişi, alţii de bătrâneţe sau de boală. Cum se moare şi astăzi.
– Ce boale? Malarie? Holeruri? Ciume?
– Malarie nu, că e boală tropicală, dar ciumă mai era din când în când.
– Şi dacă pun mâna pe oală iau ciumă?
– Păi de ce crezi că eu port mănuşi? Mai bine nu pui mâna pe oală şi vine arheologul. Ştii că ăia care au deschis mormântul lui Tuthankhaton au murit toţi de tot felul de boli ciudate?
– Aoleu! Adu spirtul, Vasile, că am pus mâna pe oala de la mort!
– Dar, domnu’ arheolog, de la ce vine ciuma?
– Eh, e femininul de la ciumeg!
– Ioi, asta e şi mai rea, că e muiere! Vasileeeee, adă dracu’ spirtul ăla mai iute! |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
