ENDA - Detecţia noilor paradigme ale civilizaţiei dacice

DETECŢIA NOILOR PARADIGME ALE CIVILIZAŢIEI DACICE

Cătălin Borangic

Braconajul arheologic din România are, din păcate, propria sa literatură de specialitate, atât în ceea ce priveşte latura juridică, implicând aici numeroase anchete penale, cât şi în cea privitoare la informaţia istorică pe care, ne place sau nu, artefactele prelevate, sustrase, comercializate, donate sau recuperate o conţin.

Nu este momentul acum pentru o istorie a fenomenului pe teritoriul românesc, deşi ea are suficientă substanţă, dar se cuvine specificat că detecţiile de metale, principala, dacă nu singurul mod prin care siturile arheologice au fost jefuite sistematic, au debutat în primii ani ai ultimului deceniu din secolul XX. Practicat discret, fiind şi o metodă nouă la acea vreme, de regulă implicând cunoscători ai siturilor şi ai zonelor cu potenţial arheologic, acest tip de braconaj a atras la un moment dat atenţia organelor de urmărire penală şi ulterior şi a arheologilor.

Despre acest subiect, dezbătut parţial acum ceva vreme într-un alt articol, afirmam că „anii 1995-2005 au fost, fără îndoială, dominaţi de acţiunea distructivă a fenomenului braconajului arheologic, epicentrul acestuia fiind axat pe zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, unde, în condiţiile unui no man's land, grupările rivale de detectorişti au identificat zeci de contexte purtătoare de artefacte din aur, argint, bronz şi fier, ironie a sorţii, majoritatea lor unicate sau rarităţi. Un calcul simplu ne arată că din siturile arheologice ale României s-au sustras în perioada precizată, în artefacte arheologice, respectiv bunuri de patrimoniu cultural, undeva peste 100 de kg de aur, peste 250 de kg de argint şi tone de piese din bronz şi fier, fiind capabili să reia oricând această ocupaţie, dacă nu cumva nu au făcut-o deja. Prejudiciul ştiinţific şi material creat prin activităţile lor este, şi el, departe de a fi recuperat, fie şi sub forma minimală, financiară, ca să nu mai insistăm asupra pierderilor ireparabile produse pentru interpretarea semnificaţiei istorice, urmare a decontextualizării artefactelor braconate. Urmele trecerii detectoriştilor prin siturile arheologice se păstrează încă stăruitoare dovezi ale incapacităţii şi, de ce nu, ale indiferenţei factorilor responsabili”¹.

Privind retrospectiv întreaga problematică putem spune că unele lucruri s-au schimbat de atunci. Spre exemplu, cantităţile de artefacte sustrase s-au acumulat şi sunt mult mai mari astăzi, siturile vandalizate mai multe, fenomenul detecţiei s-a extins şi în afara ariilor protejate (dar neprotejate în realitate²), unii braconieri au fost prinşi şi condamnaţi, piaţa neagră a bunurilor arheologice oferă tot mai des surprize care ajung pe listele unor firme specializate în astfel de tranzacţii, multe obiecte au fost recuperate şi o parte din informaţia istorică şi chiar unele detalii ale fenomenului detecţiei de metale au devenit accesibile publicului cititor printr-o serie de articole dedicate.

Dar unul dintre cei mai importanţi parametri s-a modificat radical. Informaţia istorică pe care o conţin şi o relevă aceste artefacte este acum mult mai multă. Încă din zorii fenomenului a existat în lumea academică un recul cu tentă morală. Este sau nu este deontologic ca istoricii să vină în tangenţă cu piesele provenite din aceste surse decontextualizate? Fără a da un răspuns punctual, tehnic, comunitatea academică a început să acorde atenţie sporadic, apoi chiar încercând să publice stimulată sau obligată de volumul mare de piese, care ajungeau pe diverse căi în depozitele muzeale.

Un prim articol pe acest subiect a fost scris şi semnat, în anul 2001, de către Eugen IAROSLAVSCHI şi Ovidiu BOZU³. Textul descrie un lot de 22 de piese, sustrase cel mai probabil din zona Dealului Anineşului, vale situată în imediata vecinătate a înălţimii Vârful lui Hulpe, de către un căutător de comori dotat cu detector de metale şi însoţit de o călăuză localnică. Un alt lot important de piese, braconate şi abandonate cel mai probabil în apropierea cetăţii dacice de la Piatra Roşie, a fost redescoperit în depozitele muzeale şi publicat în 2005⁴, moment după care astfel de artefacte au început să fie studiate, verificate şi introduse în circuitul ştiinţific pe măsură ce tot mai multe obiecte arheologice erau recuperate de organele judiciare sau donate de către descoperitori ori chiar răscumpărate de muzee.

Astăzi numărul pieselor provenite din braconaj sau din descoperiri mai mult sau mai puţin fortuite (şi mai mult sau mai puţin legale, aş adăuga) este atât de mare, iar importanţa lor atât de substanţială, încât au modificat paradigme istorice cu privire la unele aspecte ale civilizaţiei dacice. Sursele acestor artefacte sunt diverse. Au fost fie braconate, sustrase şi recuperate de către organele judiciare, fie descoperite, considerate fără valoare (preferatele căutătorilor de comori au fost şi sunt piesele de aur şi argint) şi abandonate, fie descoperite în afara siturilor arheologice (pe fondul lacunelor şi impreciziilor legislative). Sutele de unelte de fier şi bronz au redimensionat valorile tehnologice şi economice cunoscute despre siderurgia dacică şi piaţa ei de desfacere, tezaurele monetare şi brăţările plurispiralice de aur au recalibrat imaginarul contemporan despre bogăţia aristocraţiei dacice, discurile de fier de la Piatra Roşie şi matriţa de bronz de la Sarmizegetusa au repopulat iconografia locală şi au generat întrebarea „ce anume mai poate fi considerat import şi ce anume creaţie originală în arta şi iconografia dacică?”⁵ Este de subliniat impactul deosebit de puternic al epopeii brăţărilor plurispiralice de aur, cel mai celebru caz de braconaj arheologic, asupra acestui tip de infracţiune şi, mult mai remarcabil, asupra problematicii prelucrării aurului la daci. În acelaşi registru se înscrie şi recenta ştanţă monetară descoperită la Ştefăneşti (Gorj), încă inedită⁶, dar care modifică brutal geografia monedelor de tip Adâncata-Mânăstirea şi explică forţa monetăriei autohtone, altădată reliefată doar de cantitatea de monedă. Mai amintesc cele două tabulae de bronz, care conţin legile municipiului Troesmis, poate cele mai cel mai importante documente scrise din timpul Daciei romane, recuperate de la o casă de licitaţii londoneză.

Parte a acestui tablou aproape fantastic, armele şi piesele de echipament militar, numeroase şi de toate tipurile, intrate în circuitul ştiinţific, au obligat la ample reconsideraţii privind diverse aspecte ale fenomenului militar din timpul regatului dac.

Dintre armele specifice perioadei dacice, pumnalul curb de tip sica este foarte bine reprezentat în descoperirile fortuite, adjectiv care acoperă, cum vom vedea, o paletă largă de situaţii. Ba, chiar am putea spune că îmbogăţirea patrimoniului istoric cu aceste emblematice arme asociate indubitabil aristocraţiei războinice dacice se datorează surselor alternative. Doar o parte relativ redusă numeric de astfel de pumnale este rodul săpăturilor arheologice sistematice (Cugir, Călan, Enisala, Histria, Hunedoara, Mala Kopanya, Pietroasa Mică - Gruiul Dării, Poiana, Popeşti, Răcătău, Rast, Slatina, Zimnicea)⁷. Majoritatea provin însă din descoperiri fortuite vechi şi neclare, braconaje recente, descoperiri făcute cu detectoarele de metale⁸, donaţii etc. (Fig.1), toate fără contexte clare, indubitabile, astfel că, pe lângă informaţiile fizice (tip, dimensiuni, tehnică, decor, rareori inventar asociat), singura constantă este în cazul fiecăreia doar câte un nou reper al distribuţiei acestui element pe harta Daciei preromane.

Fig.1. Tabel statistic cu tipul de descoperire al pumnalelor curbe de tip sica din România.

Chiar şi acest lucru modifică una dintre paradigmele care dominaseră mai bine de două decenii această problematică, respectiv dimensiunea dispersiei modelului cultural pe care cercetătorii l-au definit drept fenomenul Padea-Panagjurski Kolonii⁹9. Să privim puţin cronologic harta descoperirilor de acest tip la nivelul anului 2002 (Fig.2/1) şi la nivelul anului 2017 (Fig.2/2). În doar 15 ani, tot ce se ştia despre descoperirile asociate acestui fenomen s-a schimbat fundamental. Ceea ce altădată se explica în opinia unor autori ca o migraţie a câtorva grupuri sau clanuri de războinici, sosite din sudul Dunării, acum pare o dispersie mult mai dinamică şi mai evidentă a unui model cultural în interiorul etnic şi cultural de la nordul fluviului. Impactul şi consecinţele lui obligă la permanente reconsideraţii mai ales că, aproape permanent, apar noi elemente în peisaj. Despre una dintre sursele care alimentează această hartă s-a vorbit mai puţin. Pe lângă cele amintite anterior şi care mobilează harta în discuţie, mai există una cu foarte multe valenţe negative şi anume casele de licitaţii şi paginile web specializate în tranzacţionarea artefactelor istorice. Spun valenţe negative din două motive. Primul ar fi că oferă un ţel căutătorilor de comori, care au un punct terminus al activităţilor infracţionale, încurajaţi oarecum de existenţa pieţei şi implicit a unor cumpărători. Al doilea motiv este că în aceste cazuri piesele sunt lipsite aproape întotdeauna de informaţii despre zona de provenienţă sau despre contextul arheologic. Trebuie precizat că atât aceste tipuri de artefacte, cât şi detecţia de metale sunt lucruri transfrontaliere şi cumva interconectate astăzi, acoperind România, Rep.Moldova, Ucraina, Bulgaria, Serbia şi Ungaria, ţări care au urme arheologice aparţinând civilizaţiei dacice. Atunci când anchetele nu reuşesc devoalarea traseului obiectelor, valoarea lor istorică este redusă drastic, mai cu seamă că dispersia lor în epocă avea alte coordonate şi dinamici.

Fig.2.1. Harta descoperirilor de tip Padea-Panagjurski Kolonii la nivelul lui 2002

■ pumnale sica ● spade de tip celtic ● zăbale de tip tracic

Fig.2.2. Harta descoperirilor de tip Padea-Panagjurski Kolonii la nivelul lui 2017.

Monitorizarea acestor pagini specializate, a obiectelor scoase la licitaţii şi a anumitor forumuri virtuale¹⁰ duce uneori la semnalarea unor pumnale de tip sica, care apar în mediul on-line. Trebuie spus că activitatea de urmărire şi recuperare a artefactelor de către organele judiciare a dus la rărirea considerabilă a unor astfel de obiecte oferite spre vânzare, adesea ele fiind retrase foarte repede din motive pe care putem doar să le presupunem (Fig.3; Fig.4/1–2).

Este de remarcat faptul că provenienţa acestora (Fig.5)¹¹, respectiv locul de origine, nu este niciodată specificat clar, dar că aceste arme apar ca „pumnale / cuţite dacice”. Acest lucru nu le plasează indubitabil în cadrul geografic nord-dunărean, ci este, după părerea mea, cauzat de mai buna promovare a istoriei Daciei preromane în mediul on-line. Se pot însă observa, în unele cazuri, detalii morfologice¹² sau ornamentale¹³ (Fig.5/1), care fac diferenţa între pumnalele tracilor sud-dunăreni şi cele care pot fi atribuite, desigur cu prudenţa necesară, dacilor.

Un alt indicator al zonei de provenienţă este apariţia acestor arme pe listele caselor de licitaţie româneşti, semn că în aceste situaţii artefactele nu au ieşit din ţară, dar această situaţie este rară, un singur caz fiind cunoscut până acum. Este vorba despre un pumnal apărut pe paginile unei renumite case de licitaţii a obiectelor de artă. Artefactul a ajuns în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, unde a fost restaurat (Fig.6). Pumnalul, de tip C, lung de 40,6cm, însoţit de componenta metalică a tecii, face parte dintr-un lot de 51 de artefacte, între care este singura armă şi se află într-o relativ bună stare de conservare, având iniţial doar mânerul rupt, aparent în timpul scoaterii din contextul arheologic. O notă distinctivă o prezintă teaca (27,3cm), bine păstrată şi care acoperă aproape în întregime lama. De asemenea atrage atenţia butonul terminal al tecii care este aproape discoidal şi foarte mare (31/38,5mm), aspect care particularizează suplimentar acest pumnal¹⁴.

Încercând o scurtă (şi temporară) concluzie a datelor discutate rezultă că peisajul cultural definit drept fenomenul Padea-Panagjurski Kolonii a suferit ample modificări în ce priveşte perspectiva modernă asupra întinderii şi forţei acestuia, mare parte datorită artefactelor specifice descoperite prin alte procedee decât săpăturile arheologice. Vorbind despre pumnalele de tip sica şi mormintele care le conţin, deşi puţine, sunt adăugate acestei zone gri şi acelea despre care, cu toate că au fost descoperite prin metodele clasice de cercetare, informaţia istorică nu a mai apărut în spaţiul public, motivele acoperind intervalul dintre mentalităţi feudale şi delăsare. Un caz „şcoală” este oferit de mormântul tumular de la Costeşti-Cetăţuie, peste care s-a aşternut tăcerea de zeci de ani¹⁵, un altul se referă la un pumnal şi o armură de zale provenite de la Cigmău (Hunedoara)¹⁶, iar un altul la o descoperire de la Hoghiz (Braşov)¹⁷. Poate mai dureroase decât aceste răni istoriografice sunt tăcerile care s-au aşezat peste descoperirile mai vechi de la Sarmizegetusa Regia¹⁸ sau destinul încă nefericit al excepţionalei necropole princiare de la Cugir (Alba), săpată şi ea cu peste patru decenii în urmă¹⁹.

Revenind la filonul principal, este de amintit, spre exemplu, că detecţiile de metale au contribuit - deşi nu contribuţie este termenul potrivit - la mobilarea unor zone în care nu existau anterior elemente specifice PPK asociate elitelor militare ale regatului dac, motiv pentru care planau numeroase şi apăsătoare întrebări privind acest minus care nu rezona logic cu reperele economice, culturale şi militare ale civilizaţiei dacice în ansamblu. În Curbura Carpaţilor, o regiune foarte dinamică din punct de vedere militar, aspect vizibil în frenezia cu care au fost ridicate numeroase cetăţi şi fortăreţe, prin mormintele descoperite de la Rotbav²⁰ şi Hoghiz²¹ zona s-a aliniat modelului cultural pandacic²².

Observaţia nu se vrea o pledoarie pentru aceste metode, fie ele chiar şi practicate legal, dar este esenţial să căutăm rezolvări la provocările cotidianului. Sau răspunsuri la unele întrebări supărătoare.

Spre exemplu, este de neînţeles cum pumnalul de tip sica, emblemă a aristocraţiei dacice, arma cu care regele Decebal se sinucide într-un gest plin de conotaţii ideologice şi religioase, lipseşte aproape cu desăvârşire din Munţii Orăştiei, fieful elitei regatului. Oare braconarea sălbatică a acestui uriaş sit arheologic nu a mobilat rafturile caselor de licitaţii cu aceste pumnale superbe, care fac acum deliciul colecţionarilor? Probabil nu vom afla cu certitudine niciodată, dar acele obiecte, prezente adesea meteoric pe internet, vin de undeva. Cine crede că instrucţiunea nr.2/08.04.2016, dată de fostul ministru al Culturii, Vlad ALEXANDRESCU, a stopat detecţia neautorizată (prin interzicerea achiziţiilor) este naiv. Mai probabil a schimbat doar destinatarul unor obiecte orientându-le spre piaţa neagră.

Este frustrant că modificarea paradigmelor istorice -în acest caz vorbind doar de reperele regatului dac- nu mai este un monopol al arheologiei, deşi aş putea spune că la modul concret n-a fost din păcate niciodată aşa ceva, dar acest lucru se întâmplă. Dosarul istoric a fost alimentat constant cu descoperiri fortuite, rezonabile sau nu din punct de vedere al metodei sau modului de lucru, astfel că este imperios necesară o aliniere la cotidian a comunităţii ştiinţifice, altfel destul de conservatoare şi chiar reticentă în a acorda o atenţie mai punctuală subiectului.

Un lucru este însă sigur. Cu fiecare obiect, cu fiecare armă sau podoabă descoperită şi publicată tot ce ştiam despre aceşti războinici şi artizani daci capătă o nouă dimensiune, care se rescrie, la rândul ei, permanent.

Diferenţa dintre cele două hărţi prezentate la Fig.2 trebuie să dea de gândit cu atât mai mult cu cât cea de a doua devine tot mai aglomerată datorită unui hobby ai cărui practicanţi îşi arogă tot mai des calitatea, ca să nu spun titlul, de „arheologi amatori”. Un fel de arheologie paralelă, că tot e la modă conceptul acesta.

Subfinanţată, în criză de resurse materiale şi umane, ostilă din principiu şi aparent nepregătită pentru gestionarea fenomenului, lumea academică pare că s-a refugiat în spatele unor atitudini de forţă, necesare, dar nu suficiente. Prohibiţia nu a dus niciodată la eradicarea vreunui viciu, ci doar a transferat în subteran componentele, mecanismele şi tranzacţiile care îl animau. Subterane din care, în cazurile prezentate mai sus, transpar câteodată la suprafaţă mici bucăţi ale unui aisberg pe care doar îl putem bănui.

Fig.3. Pumnal sica, braconat, fotografiat şi expus spre vânzare on-line²⁴24.

Fig.4. Pumnale sica braconate, fotografiate şi expuse spre vânzare. Deşi sunt prezentate drept săbii scurte tracice vânzătorul are un cont făcut din România. Artefactele au fost retrase de pe pagină ulterior²⁵.

Fig.5. Pumnale sica prezente la un moment dat pe paginile caselor de licitaţie sau pe forumuri specializate. Diferite scări. 1. Pumnal cu mânerul decorat similar cu cele ale unor pumnale descoperite la Corcova (Mehedinţi) şi Bulbuc (Alba); L=365mm; 2. L=525mm; 3. L=315mm; 4. L=420mm (Catalog 2011); 5. Pumnal sica de tip B, fără detalii²⁴ ; 6. Pumnal sica de tip B, provenit conform prezentării „dintr-o colecţie veche englezească”. L=245mm²⁵.

Fig.6. Pumnal sica din colecţia Artmark. Dimensiuni: L=406mm; Gr_.max.lamă=9mm (muchie); l_max.lamă=29mm; gardă_{terminală mâner}=26/21,5mm; G=297,4g. Dimensiuni teacă: L=273mm (279mm pe ax); gr_.max=21mm; l_max=41mm; buton cap=31/38,5mm; G=113,5g.

BIBLIOGRAFIE:

APĂRUT ÎN: ArheoVest, Nr.VI: In Memoriam Marian GUMĂ, Interdisciplinaritate în Arheologie, Timişoara, 24 noiembrie 2018, pag.373-386

NOTE
¹ Borangic, Ciută, 2014, p.421.
² Pentru mai bună raportare la fenomen şi disecarea corectă a acestuia, prin braconaj arheologic se înţelege utilizarea detectoarelor de metale în situri şi arii protejate, infracţiune diferită de utilizarea detectoarelor în afara acestor zone, unde detecţia de metale este practicată ca un hobby. În primul caz, artefactele considerate valoroase sunt sustrase şi ajung de regulă pe piaţa neagră a comerţului cu antichităţi, de unde uneori sunt recuperate de către organele judiciare, iar cele considerate fără valoare sunt abandonate sau ascunse. În al doilea caz, în principiu, descoperirile ajung să fie predate autorităţilor. Chiar la ora când scriu acest material, doi proprietari de detectoare de metale, poliţişti de meserie şi „pasionaţi de arheologie”, aflaţi în timpul liber, au descoperit, utilizând legal detectoarele, şi au predat Complexului Muzeal Judeţean Neamţ, o serie de obiecte aparţinând Epocii Bronzului (http://www.ziartarguneamt.ro/obiecte-din-epoca-bronzului-descoperite-in-neamt-de-doi-politisti-pasionati-de-arheologie -19.10.2018).
³ Iaroslavschi, Bozu, 2001, p. 127-141. Piesele au ajuns la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa ca donaţie, figurând în registrele de inventar încă din 1998.
⁴ Sîrbu et alii, 2005, passim. Donat de un anonim (!), lotul a ajuns în evidenţele Muzeului Castelului Corvinilor în perioada 1995–'96. Autorii subliniază la momentul redactării, aproape profetic am putea zice, că au publicat piesele „convinşi că numai astfel se vor putea îmbogăţi în mod semnificativ cunoştinţele despre deosebitul nivel de dezvoltare pe care l-a atins metalurgia fierului la daci” (Sîrbu et alii, 2005, p.8). De remarcat că ambele loturi provin din perioada de mijloc a anilor '90, când braconajul în Munţii Orăştiei, fără nici un control sau măsură, a devastat rezervaţia arheologică de aici.
⁵ Borangic 2017, p.238.
⁶ Petac et alii, 2018.
⁷ Sîrbu, Borangic, 2016, passim.
⁸ De notat că în rândul amatorilor de astfel de detecţii există un grup distinct, care colaborează, în diferite forme, cu arheologii. Astfel de detecţii au loc în afara siturilor şi se limitează la descoperirea inventarelor metalice, arheologii fiind anunţaţi şi chemaţi pentru prelevare şi înregistrare. În unele cazuri (Rotbav, Bălăneşti, Snagov) au fost salvate astfel contextele arheologice neviciate. Foarte puţin însă, dacă ne raportăm la întreaga problematică.
⁹ Woźniak, 1974, p.74-138; Rustoiu, 2002, passim; Sîrbu, Borangic, 2016, p.41-47.
¹⁰ reconstrucţie după Rustoiu, 2002, p.165, fig.1.
¹¹ La care se adaugă bazele de date fotografice unde unii pasionaţi colecţionează pur şi simplu imagini care apar fie şi doar temporar pe internet ale acestor pumnale (flickr.com; ebay.com; photobucket.com; myarmoury.com), imagini adesea de bună calitate, detaliate.
¹² Am prezentat grafic doar câteva exemple, numărul de astfel de pumnale vehiculate pe internet este mult mai mare şi se modifică permanent.
¹³ Borangic, Berzovan, 2014, p.411.
¹⁴ Borangic, 2014, fig.10/e.
¹⁵ Întreg lotul se află depus la Muzeul Naţional de Istorie a României, lipsind din reîntregirea epopeii lui doar partea de cercetare juridică, nefinalizată deocamdată, urmând ca atunci când şi acea parte a cercetării va fi definitivată toate piesele să fie publicate integral.
¹⁶ Borangic, 2017, p.203, nota 1162.
¹⁷ Borangic, 2017, p.407.
¹⁸ Este vorba despre un mormânt de incineraţie, probabil în groapă, din care s-au recuperat un pumnal de tip sica în teacă, un vârf de lance, un buton de vas modelat cu mâna şi alte piese din fier. Inventarul este semnalat în literatura de specialitate (Sîrbu, Savu, 2015, p.107; Sîrbu, Borangic, 2016, p.34; fig.19/5), dar, din motive necunoscute, este încă nepublicat la mai bine de trei ani de la descoperire.
¹⁹ C-tin şi Hadrian DAICOVICIU afirmau, în 1962, într-o lucrare de popularizare, că la Grădiştea de Munte s-ar fi găsit „400 de unelte deosebite de fier (...), alături de numeroase obiecte de uz practic şi de podoabă, din bronz sau argint” (Daicoviciu, Daicoviciu, 1962, p.37). Fără a cunoaşte numărul real al artefactelor descoperite la Sarmizegetusa Regia, trebuie spus că doar o mică parte dintre aceste obiecte au văzut lumina tiparului, asta în condiţiile trecerii a cel puţin jumătate de secol de la momentul când cei doi autori scriau. În ce priveşte situaţia documentaţiei despre stratigrafia sitului, ea e şi mai discretă.
²⁰ În contrast cu bogăţia şi importanţa sitului, publicarea mormântului s-a făcut disparat şi doar în mică măsură, unele informaţii nu au mai văzut lumina tiparului în ciuda anunţării lor, iar altele, publicate, pur şi simplu se contrazic. Totuşi, unele studii recente aduc noi date, chiar dacă uneori aluziv, indirect sau incomplet (Borangic, 2017, p.381, cu problema dezbătută mai larg).
²¹ Sîrbu, Savu, 2015, p.98-127.
²² Sîrbu, Borangic, 2016, p.34; fig.19/5.
²³ Se adaugă aici şi alte zone, respectiv unele descoperiri din Moldova, podişul Transilvaniei sau valea Mureşului mijlociu care alimentează tabloul altădată relativ arid al acestor regiuni.
²⁴ Imaginile, cu excepţia riglei de pe prima figură, sunt originale, neprelucrate. Piesa a fost retrasă de pe pagină relativ rapid, probabil fiind vândută. Sursa foto: auction.catawiki.com (12.04.2017).
²⁵ Sursa: http://auction.catawiki.com (26.09.2017).
²⁶ http://www.ebay.com (15.02.2009).
²⁷ http://wwwnes.co.uk (22.10.2017).

BIBLIOGRAFIE
• Borangic, 2017
Cătălin BORANGIC, Seniorii războiului în lumea dacică. Elite militare din secolele II a.Chr.-II p.Chr. în spaţiul carpato-dunărean, Biblioteca Mvsei Apulensis, XXVI, Ed.Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, Brăila – Alba Iulia, 2017, 604 pg., ISBN 978-606-654-254-8.
• Borangic, Berzovan, 2014
Alexandru BERZOVAN, Cătălin BORANGIC, Contribuţia colecţiilor particulare la îmbogăţirea patrimoniului arheologic. Un nou pumnal sica, În: ArheoVest, Nr.II: [Simpozion ArheoVest, Ediţia a II-a:] In Honorem Gheorghe Lazarovici, Interdisciplinaritate în Arheologie, Timişoara, 6 decembrie 2014, Vol.1: Arheologie, Vol.2: Metode Interdisciplinare, Asociaţia "ArheoVest" Timişoara, JATEPress Kiadó, Szeged, 2014, Vol.1: [12] + XXIV + [2] + 33‒492 + [2] pg. + DVD, Vol.2: [10] + [2] + 497‒1013 + [2] pg., ISBN 978-963-315-228-7 (Összes/ General), ISBN 978-963-315-220-1 (Vol.1), ISBN 978-963-315-221-8. (Vol.2); Vol.1, p.409-414, on-line http://arheovest.com/simpozion/arheovest2/17.pdf
• Borangic, Ciută, 2014
Cătălin BORANGIC, Marius CIUTĂ, La limita arheologiei. Reflecţii pe marginea unei descoperiri atipice, În: ArheoVest, Nr.II: [Simpozion ArheoVest, Ediţia a II-a:] In Honorem Gheorghe Lazarovici, Interdisciplinaritate în Arheologie, Timişoara, 6 decembrie 2014, Vol.1: Arheologie, Vol.2: Metode Interdisciplinare, Asociaţia "ArheoVest" Timişoara, JATEPress Kiadó, Szeged, 2014, Vol.1: [12] + XXIV + [2] + 33‒492 + [2] pg. + DVD, Vol. 2: [10] + [2] + 497‒1013 + [2] pg., ISBN 978-963-315-228-7 (Összes/General), ISBN 978-963-315-220-1 (Vol.1), ISBN 978-963-315-221-8 (Vol.2); Vol.1, p.415-426, on-line http://arheovest.com/simpozion/arheovest2/18.pdf
• Catalog, 2011
Catalog de licitaţie Hermann Historica, München, 4.05.2011.
• Daicoviciu, Daicoviciu, 1962
Constantin DAICOVICIU, Hadrian DAICOVICIU, Sarmizegetusa. Cetăţile şi aşezările dacice din Munţii Orăştiei, Monumentele Patriei noastre, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1962, 74 pg.
• Iaroslavaschi, Bozu, 2001
Eugen IAROSLAVSCHI, Ovidiu BOZU, Descoperiri dacice la Grădiştea Muncelului – „Râpa cu Galbeni”, În: Eugen IAROSLAVSCHI (ed), Studii de Istorie Antică. Omagiu profesorului Ioan Glodariu, Bibliotheca Musei Napocensis, Muzeul de Istorie al Transilvaniei, Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, 2001, 484 pg., ISBN 9730024456; p.127-141.
• Petac et alii, 2018
Emanuel PETAC, Bogdan CONSTANTINESCU, Daniela CRISTEASTAN, Aurel VÎLCU, Valentin CÂRSTEA, Noi consideraţii asupra matriţei monetare de tip Adâncata-Mânăstirea descoperit la Târgu Cărbuneşti, jud Gorj. Analize de ştanţe şi investigaţii XRF, Comunicare susţinută la Sesiunea Internaţională a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, Constanţa, Pontica, octombrie 2018.
• Rustoiu, 2002
Aurel RUSTOIU, Războinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromană, Ed.Mega, Cluj-Napoca, 2002, 257 pg., ISBN 973-86013-7-1.
• Sîrbu, Borangic, 2016
Valeriu SÎRBU, Cătălin BORANGIC, Pumnalul sica în nordul Dunării (~200 a.Chr. - 106 p.Chr.). Semiotica marţială a puterii, Ed.Istros, Brăila, 2016, 248 pg., ISBN 978-606-654-188-6.
• Sîrbu, Savu, 2015
Valeriu SÎRBU, Lucica SAVU, Descoperirile dacice târzii (morminte, 2015 depuneri, fortuite) de la Rotbav (judeţul Braşov), În: Alexandru GAVRILAŞ, Dan Lucian VAIDA, Adrian ONOFREIU, George G. MARINESCU (coord.), Trecutul mai aproape de noi. Omagiu Profesorului Gheorghe Marinescu la 70 de ani, Ed.Mega, Cluj-Napoca, 2015, 376 pg., ISBN 978-606-543-637-4; p.97-123.
• Sîrbu et alii, 2005
Valeriu SÎRBU, Nicolae CERIŞER, Vasile ROMULUS, Un depozit de piese dacice din fier de la Piatra Roşie (sat Luncani, com. Boşorod, judeţul Hunedoara) / A Deposit of Dacian Iron Objects in Piatra Roşie (Luncani village, Boşorod commune, Hunedoara County), Bibliotheca Septemcastrensis, XV, Ed.Altip, Sibiu, 2005, 105 pg., ISBN 973-772 4-67-4.
• Woźniak, 1974
Zenon WOŹNIAK, Wschodnie pogranicze kultury Lateńskiej, Polska Akademia Nauk, Instytut Historii Kultury Materialnej, Zakład Narodowy imienie Ossolińskich, Wrocław, 1974, 227 pg.

ABSTRACT
This article draws attention to the impact of some artefacts harvested or just discovered by metal detectors on historical paradigms, using for this purpose a micro-case study on the subject of the sica type daggers, weapons specific to the aristocracy of the Dacian kingdom.

KEYWORDS: poaching, dacians, sica dagger.