Velico Dacus, marţi, 16 decembrie 2014
 Da, şi eu zic să ne uimim puţin... Sursa prostiei este o fântână fără fund... De la cuvinte politicoase, sunt nevoit să trec la asemenea declaraţii. Am să şi argumentez şi vă rog pe dumneavoastră, să concluzionaţi la final dacă este justifică această trecere sau nu.
În acest articol prospătuţ, marii deţinători ai adevărului istoric referitor la antichitatea românească (şi nu numai), au scos O CHESTIE (mă iertaţi dar nu îi pot spune articol, oricât de indulgent aş fi), prin care în 33 de rânduri, cu tot cu numele autorului (aşa cum apare în formatul ferestrei browserului meu), au prezentat „Argumentele care demolează aberaţia cu romanizarea dacilor şi fantezia cu etnogeneza poporului român...”. Citez doar unul din ele care arată nu doar ignoranţa, lipsa de cultură şi aroganţa (care până la urmă nu reprezintă o problemă, deoarece nu este o ruşine să fii prost ci este o ruşine să rămâi aşa): „Doar că, populaţia de pe aceste meleaguri nu s-a arătat prea receptivă la aşa ceva şi nu a păstrat termeni militari romani de genul: LEGIUNE, CENTURION, COHORTĂ, LANCE, CASTRU, VETERAN…”.
Na bun. Le reamintesc autorilor de celebrul şi indiscutabilul caz: veteranus -> bătrân. Aici, orice om cu capul pe umeri închide pagina, îşi face cruce mare şi se scutură, să uite repede asemenea prostie. Dar pentru cei care nu au notat, nu au fost atenţi, mai speră sau orice altceva, voi prezenta o listă de termeni militari latini care au intrat în limba română (şi care au sau nu, utilizare militară). Aceste informaţii sunt extrase din cartea autorului Cristian Mihail, Limbajul militar (daco-)roman. Influenţa sa asupra limbii şi istoriei poporului român. Nu discut aici, valoarea cărţii sau a informaţiei încapsulate în ea. Doar ofer o listă de cuvinte verificabile la o simplă căutare în DEX. Mai sus am arătat că în primul rând lista lor are greşeli grave iar lista de mai jos va arăta gravele lacune pe care stimabilii „daci puri” le prezintă cu o nonşalanţă care îi aruncă în derizoriu.
Arc, armă, crud, a învinge, jurământ, măciucă, săgeată, scut, spadă, tufă, val, văl, gratie, secure, armăsar, călare, căpăstru, a descăleca, a încăleca, frâu, iapă, şa, a bate, a frânge, a împunge, a înfige, a întărâta, a pătrunde, a răpi, a rupe, a smulge, a sparge, a tăia, a ucide, a apăra, cetate, a împresura, a încumeta, a pleca, teacă, turmă, a înşela, rost, sat, şes, solz, scamă, a se apleca, a certa, lingură, merindă, a peţi, sarcină, scândură, a stoarce, a supăra, tindă, ţară, pământ, vârtos etc. Şi unele mai speciale pentru română, din cauza latinei de frontieră: corn, împărat, a începe, a înjunghia, pedestru, a purcede, seceră, subţioară, a trepăda, virtute etc.
Na bun, ce am vrut cu lista asta? Nu am vrut să aduc un argument necesar şi suficient ci doar să arăt complexitatea acestei probleme. Deoarece, la fiecare cuvânt în parte, trebuie puse întrebări de genul: Cuvântul respectiv este dintr-un substrat mai vechi decât cel latin? A venit direct pe filieră romană? A venit pe filieră militară? Când? Cum? De ce? etc. etc. Fiecare cuvânt în parte prezintă o complexitate ameţitoare. Când le mai şi punem la un loc, nici nu mai ştii cum te cheamă, ca să zic aşa... Ce se poate spune însă, atunci când vine cineva şi în 33 de rânduri declară cu aroganţă că toate cercetările realizate de oameni cu şcoală mai multă decât au ei ani de viaţă, sunt un mare rahat? Mă abţin de la răspuns.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: http://velicodacus.blogspot.com/2014/12/erata-la-in-romana-veche-nu-au-existat.html, 2019 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
