 Este cuvântul „telefon” un cuvânt grecesc? Deşi cei mai mulţi ar fi înclinaţi să răspundă pozitiv, evocând originea greacă a celor doi radicali care-l compun – tele/departe şi phonos/voce, sunet –, răspunsul este un nu categoric. Înainte de toate, cuvântul nu a fost creat în Grecia, ci în Germania, fiind pentru prima oară consemnat în 1861 (cu 15 ani înainte ca Graham Bell să-şi patenteze invenţia), într-o conferinţă ţinută de fizicianul Philipp Reis la Frankfurt. În al doilea rând, şi acesta este poate cel mai important aspect, vreme de câteva decenii bune după ce cuvântul „telefon” a fost consemnat în scris pentru prima oară, marea majoritate a vorbitorilor nativi de limbă greacă nu puteau face nici o conexiune între acest termen şi năzdrăvanul aparat, pe care nu-l văzuseră niciodată .
Fabula cu etimologia telefonului are două tâlcuri. Unul dintre acestea ne pune în gardă asupra capcanelor pe care le poate avea stabilirea „naţionalităţii” unui cuvânt – presupunând, printr-o păguboasă generalizare, că acel cuvânt are o „etnie” univoc determinabilă. Celălalt ne reaminteşte cât de neproductivă este, în reconstrucţiile etimologice, decuplarea dimensiunii formale (fonetice) a cuvântului de încărcătura sa semantică de sens restrâns şi, implicit, de corespondentul din realitatea extralingvistică.
În măsuri diferite, aceste „tâlcuri” (în fapt, principii metodologice) au relevanţă şi în cazul unuia dintre cei mai disputaţi termeni de funcţie socială din fondul scris de cuvinte autohtone (geto-dacice), şi anume comati. Textul de referinţă care ne furnizează acest element scris al substratului este un pasaj al „Istoriei Romane” a lui Dio Cassius, în care istoricul antic relatează episodul soliilor trimise de Decebal la comandamentul împăratului Traian, în faza finală a războiului daco-roman din 101-102. Termenul a fost considerat îndeajuns de preţios încât să fie readus pe cale cultă în vocabularul limbii daco-române contemporane, unde – în acord cu interpretările unora din reprezentanţii istoriografiei româneşti – i s-a atribuit sensul de „nume dat (de romani) geto-dacilor de rând”, apreciindu-se că derivă din latinescul comati „pletoşii”. Această interpretare ignoră două elemente extralingvistice esenţiale. Primul îl are în vedere pe autorul consemnării, istoricul antic Dio Cassius, care, deşi dobândise la un moment dat cetăţenia romană, era grec de origine şi şi-a redactat opera în limba sa nativă, deci trimiterea la un etimon latin este mai dificil de justificat. De altfel, istoricul antic nu foloseşte varianta comati, încetăţenită la noi din raţiuni care ţin de natura romanică a limbii române, ci cometai: „Ὅτι ὁ Δεκέβαλος ἐπεπόμφει μὲν καὶ πρὸ τῆς ἥττης πρέσβεις, οὐκέτι τῶν κομητῶν ὥσπερ πρότερον, ἀλλὰ τῶν πιλοφόρων τοὺς ἀρίστους...”. Al doilea element neluat în seamă este faptul că, în textul de referinţă, termenul comati este pus în raport comparativ cu un alt termen prezumat de substrat, pileati (ori, conform textului de referinţă, pilophoros), pe care contextul îl circumscrie explicit unei clase de semnificaţii nemijlocit asociate unei anumite categorii social-politice – ceea ce ne obligă să aşezăm şi primul element al comparaţiei într-o categorie echivalabilă.
Cel puţin primul dintre elementele mai sus evocate pare să-i fi determinat pe alţi autori să caute referenţialul etimologic al termenului în discuţie nu în vocabularul latin, ci în cel grecesc, ajungând, firesc, la foarte bine cunoscutul cuvânt κώμη – come/kome, „săteni”. Astfel, lectura „nu dintre săteni, ca mai înainte, ci pe cei mai buni dintre nobili” devine acceptabilă, atât din perspectiva logicii textului de referinţă, cât şi a raportării sale la sursa mesajului.
Dacă această interpretare continuă să aibă, totuşi, nevoie de o nuanţare semnificativă, se datorează unui alt element generat de analiza contextului: cât de verosimilă este ipoteza că regele dac a trimis ca soli la comandamentul împăratului roman nişte săteni oarecare (chiar dacă această solie a avut scopuri tactice), într-un moment în care se decidea soarta războiului? Pentru a da un răspuns cât mai judicios acestei întrebări, vom face apel tot la textul lui Dio Cassius. O primă observaţie pe care o putem formula este că, potrivit chiar pasajului în discuţie, se poate afirma că aceşti comati angajaţi în jocul negocierilor erau interlocutori uzuali ai curţii regale dacice şi, pentru a face faţă unei misiuni de acest gen, trebuiau să fie într-un oarecare mod fidelizaţi faţă de propriul rege (măcar prin apartenenţa la corpul militar), respectiv, să deţină un minimum de cunoştinţe indispensabile transmiterii de mesaje la cel mai înalt nivel – dacă nu neapărat cunoaşterea limbii inamicului, în mod obigatoriu a unor cutume legate de schimbul diplomatic. Ştim, tot de la Dio Cassius, dar şi din alte izvoare, că de-a lungul conflictelor lui Decebal cu romanii, din vremea lui Domitian şi apoi a lui Traian, schimbul de misiuni diplomatice între cele două tabere se desfăşura cu mare frecvenţă, deci prezumţia că la curtea regală de la Sarmizegetusa exista un oficiu specializat nu este deloc nejustificată – or, apartenenţa la un atare oficiu a unor simpli săteni este foarte puţin verosimilă .
Pentru a avansa în analiză, vom aduce în discuţie un element practic cu totul ignorat în discuţiile de până acum: faptul că termenul comati nu este izolat în fondul de cuvinte care ne-au parvenit, în formă scrisă, din substrat. Inscripţiile de epocă clasică geto-dacică şi izvoarele literare contemporane ne pun deopotrivă în faţa unor termeni comuni de limbă (precum kóme) şi a unor nume proprii, a căror conexiune cu cuvântul în discuţie este greu de presupus că se datorează hazardului: antroponimele Dicomes , Comosicus sau Komikiza , precum şi toponimul Cumidava/Komidava.
Termenul kóme este atestat, în spaţiul geto-dacic în inscripţii asociate unui număr de cel puţin două aşezări distincte: una – kóme Chora Dagei – situată în Dobrogea centrală, în vecinătatea Histriei, cealaltă – kóme Theolopara – în imediata apropiere a municipiului Nicopolis ad Istrum din Moesia Inferior. Având o indiscutabilă origine greacă (fapt întru totul firesc într-o societate ale cărei modele instituţionale au provenit mai ales pe filiera emporiilor greceşti din Pontul Stâng), particula kóme ne reţine atenţia atât prin faptul că este consemnată şi în exteriorul teritoriului administrat efectiv de o cetate greco-pontică (în speţă, Histria, în a cărei chora se află kóme Chora Dagei), cât şi prin deplina sa echivalare cu statutul de vicus din organizarea habitaţională eminamente romană – adică nu o simplă aşezare sătească, aşa cum o înţelegem astăzi, ci o comunitate (preponderent rurală, dar nu numai) înzestrată cu atributele şi instituţiile autoorganizării. Avem a bănui, aşadar, că prin termenul de cometai erau desemnaţi nu simplii ţărani, nu „oamenii de rând” pe care-i reţine definiţia modernă fixată de DEX, ci tocmai reprezentanţii acestor forme de administrare locală – ipoteza fiind întărită de faptul că din acelaşi radical kóme a derivat şi termenul administrativ neogrec (romeic) de komis/comis, care a făcut, de asemenea, o îndelungată carieră în terminologia socială autohtonă, de-a lungul întregului Ev Mediu.
Împrejurarea că această vocabulă îşi găseşte locul şi în câteva antroponime, ba chiar dintre cele regale (deja menţionatele Dicomes şi Comosicus) constituie un argument suplimentar care are, abia în această lectură, logică: este pe deplin verosimil ca politonimele în cauză să fi derivat de la demnitatea exercitată de cei în cauză, la origine cometai sau dregători însărcinaţi cu coordonarea acestora, după cum, dimpotrivă, anterior prezumatul sens de „simpli săteni” nu s-ar explica în componenţa unor antroponime regale. Acelaşi comentariu poate fi formulat şi în privinţa toponimului Cumidava/Komidava: aici, semnificaţia de „aşezare-reşedinţă a cometai-lor”, în vreme ce lectura „aşezare a oamenilor de rând” este nu doar improbabilă, ci şi în contradicţie cu statutul protourban avut de aşezarea respectivă de-a lungul întregii epoci clasice geto-dacice.
Abstract:
Extraphilological criteria in etimological review
Another interpretation of the term cometai
The substrate term cometai/comati mentioned by Dio Cassius related to the embassy sent by King Decebal to Emperor Trajan, has had different interpretations in Romanian historiography. A pertinent analysis of this word must take into account both the whole context of the ancient story, and the fact that the word, which was obviously borrowed from Greek, created several substrate-related terms (especially toponyms and anthroponyms), wich were themselves mentioned in writing.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Laurenţiu Nistorescu, O altă lectură a termenului cometai. Criterii extrafilologice în analiza etimologică, în Philologica Banatica, nr.1/2011, Societatea de Ştiinţe Filologice din România, Filiala Timişoara, p.30-35.
Bibliografie selectivă:
Dio Cassius - Dio Cassius Cocceianus, Istorie Romană, Ed. Ştiinţifică şi Encicopedică, 1977;
DEX 1998 - Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti 1998;
Avram 1984 - Al. Avram, Observaţii cu privire la autonomiile rurale din Dobrogea romană (secolele I-III e.n.), în SCIVA, 35/1984, 2, p.158-169;
Bounegru 2003 - Bounegru, O., Economie şi societate în spaţiul ponto-egean (sec. II a.C. - III p.C.), Iaşi, 2003;
Christie 2004 - Neil Christie (ed.), Landscapes of Change – Rural Evolutions of Late Antiquity and the Early Middle Ages, Aldershot-Hampshire, 2004;
Crişan 1977 - Crişan, Ion Horaţiu, Burebista şi epoca sa, Bucureşti 1977, pg.195-198;
Dana 2003 - Dana, Dan, Les Daces dans le ostraca du desert oriental de l'Egypte. Morphologie des noms Daces, în „Zeitschrift fur Papyrologie und Epigraphik”, Bonn, 2003, pg.166-186;
Suceveanu 1977 - Suceveanu, Al., Viaţa economică în Dobrogea romană. Secolele I-III e. n., Bucureşti, 1977;
Ursulescu-Vasilescu 1991 - Ursulescu, Nicolae, Vasilescu, Mihai, Consideraţii privind semnificaţia cuvântului cometai, în „Thraco - Dacica”, XII/1-2/1991, Bucureşti 1991, pg.133-135. |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
