 Începuturile legiunii sunt puţin cunoscute: unii spun că ar fi fost înfiinţată de Brutus şi că ar fi participat la bătălia de la Philippi. Probabil că Augustus este cel care a adus-o pe teritoriul Moesiei, fiind cert atestată pe vremea lui Tiberius. Între 33-34 ia parte, împreună cu legiunea a IV-a Scythica, la construirea drumului strategic din partea dreaptă a Dunării, iar în timpul lui Claudius, participă la luptele care vor duce la constituirea provinciei Thracia.
Legiunea a V-a Macedonica până la războaiele dacice ale lui Traian
Din timpul lui Claudius legiunea este cantonată la Oescus şi rămâne acolo până în 62, când este trimisă de Nero în Armenia. Staţionează o vreme acolo, după care este trimisă la Alexandria (odată cu începerea războiului iudaic). În anul 69 ia parte la asediul Ierusalimului, unde joacă un rol important. În anul 71 se întoarce în Moesia în castrul de la Oescus. Mai departe legiunea participă la războaiele dacice ale lui Domiţianus. După împărţirea Moesiei în Moesia Inferioară şi Superioară, legiunea va face parte din armata Moesiei Inferior. În cadrul armatei lui Cornelius Fuscus este integrată şi legiunea a V-a Macedonica. Mai târziu, Traian dornic de a rezolva odată pentru totdeauna problema dacică va cantona în Moesia o armată de 13-14 legiuni, dintre care şi a V-a Macedonica. În intermediul dintre cele două războaie parese că legiunea a participat la construcţia podului şi castrului de la Drobeta. În această perioadă este mutată de la Oescus la Troesmis (Igliţa).
Legiunea a V-a Macedonica la Troesmis
În cadrul unor măsuri mai ample de întărire a liniei Dunării de Jos sunt aduse în această zonă legiunile a V-a Macedonica şi a XI-a Claudia. Timp de aproape 6 decenii această legiune va fi un element primordial al romanizării regiunii dobrogene. Este probabil ca această legiune să fi participat şi ea la războiul partic al lui Traian, dar datele sunt neconcludente. În schimb o vexilaţie a acestei legiuni este pomenită în cadrul unei inscripţii ce aminteşte de războiul iudaic al lui Hadrianus. Cea mai de seamă acţiune militară la care participă legiunea a V-a Macedonica este războiul partic al lui Lucius Verus (161-166).
În aşezarea de la Troesmis, legiunea a întreprins numeroase lucrări edilitare: castrul de la Barboşi, Capidava şi eventual Arrubium, teritoriul acesteia fiind destul de întins: cuprinde aproape toată Dobrogea (pe baza materialului tegular). În aceste 6 decenii, militarii legiunii au constribuit la edificarea unor castre, construirea şi întreţinerea unor drumuri, realizarea unui sistem de aducţiune a apei. Datorită prezenţei militarilor, unele aşezări de pe lângă castru au primit titlul de municipium după plecarea acesteia în Dacia.
Legiunea a V-a Macedonica în Dacia
Problema datei venirii acestei legiuni la Potaissa este dată de interpretarea pe care o dăm funcţiei îndeplinite de S. Calpurnius Agricola. Înainte de a se fi aflat sub ordinele lui M. Claudius Fronto, legiunea a V-a Macedonica s-a aflat sub ordinele lui Agricola. În cazul acestuia există 3 posibilităţi:
- legiunea s-a fi putut întoarce din războiul oriental în Moesia Inferior, iar Agricola să fi fost guvernatorul acestei provincii;
- Agricola să fi fost între 166-168 primul guvernator consular al Daciei, ceea ce ar însemna ca legiunea a V-a Macedonica să se fi întors din Orient direct în Dacia;
- Agricola să fi condus un corp de armată care cuprindea şi legiunea în cauză şi care să fi participat la campania celor doi împăraţi în Alpi (168). Astfel Daciei Porolissesnsis i-ar fi revenit legiunea a V-a Macedonica.
Sigur este faptul că după februarie 168, Fronto conducea o armată a Daciilor din care făcea cu siguranţă parte şi legiunea a V-a Macedonica.
Deci legiunea a putut sosi în Dacia cel mai devreme în 168. Legiunea este adusă pentru apărarea Nordului provinciei Dacia, lovită de numeroase atacuri ale sarmaţilor, lacringilor şi burilor.
Sosind la Potaissa, legiunea îşi construieşte castrul pe platoul numit astăzi „Cetate”. Edificarea unui castru de proporţii mari (573x408 m) s-a făcut cu siguraţă într-un interval de timp mai îndelungat. Prioritate au avut elementele de fortificaţie (şanţ, zid de incintă, agger, turnurile de la colţ şi de curtină) şi drumurile din interiorul castrului şi cele care îl leagă de alte aşezări.
Potrivit lui Dio Cassius, sub domnia lui Commodus, s-ar fi remarcat în câteva războaie împotriva barbarilor în Dacia, P. Pescennius Niger şi D. Clodius Albinus, viitori împăraţi romani. Se prea poate ca Niger să fi fost chiar guvernator al Daciei.
În timpul războiului civil din timpul lui Septimius Severus, legiunea participă din greu, fiind tot timpul de partea împăratului. Vexilaţiile acesteia l-au însoţit pe împărat în campania din Italia (193) contra lui Didius Iulianus. De altfel aceste vexilaţii vor fi în conflict şi împotriva lui Niger şi Albinus.
În timpul lui Caracalla, legiunea beneficiază de pe urma reformelor acestuia şi primeşte epitetul Antoniniana.
În timpul anarhiei militare poziţia legiunii a fost una de supunere faţă de toţi împăraţii care s-au perindat pe tronul Romei. Mai multe izvoare vorbesc de războiul lui Maximinus Thrax împotriva dacilor liberi şi sarmaţilor (236-237), la care au participat ambele legiuni dacice. Mai departe acestea au participat la campania dezastruoasă a aceluiaşi împărat în Italia (238).
Odată cu anarhia militară se înteţesc şi atacurile barbarilor: în 242 carpii îşi fac apariţia la Dunăre, ceea ce a afectat şi partea răsăriteană a Daciei Apulensis şi Malvensis. În timpul lui Gordian III, legiunea capătă titlul de Gordiana.
Marele atac al carpilor se produce pe vremea lui Filip Arabul (245-248), astfel că provincia Dacia trece prin momente critice, mai ales că la conflict participă şi cele două legiuni dacice. Se presupune chiar că ar fi fost atins teritoriul legiunii (fapt presupus de îngroşarea zidurilor şi bastioanelor şi îngroparea unor tezaure în apropiere de Potaissa). Totuşi, carpii sunt respinşi, iar Dacia se reface repede. Prima jumătate a domniei lui Gallienus este ultima perioadă din care deţinem informaţii despre legiunea a V-a Macedonica în cadrul armatei dacice şi la Potaissa. Reforma lui Gallienus interzice senatorilor cariera militară şi astfel dispar legaţii de legiune şi tribunii laticlavi, în locul lor legiunile fiind conduse de praefecti. În timpul lui Gallienus, confruntat cu mai multe revolte în mai multe locaţii, o vexilaţie compusă din membrii a celor două legiuni dacice este staţionată în Poetovio, în Pannonia Superior. Nu este vorba de mutarea legiunilor acolo, ci doar de un transfer temporar, într-o armată de circumstanţă, a unor detaşamente din cele două legiuni.
După anul 260 situaţia în Dacia devine tulbure, izvoarele epigrafice dispar, iar cele literare vorbesc de o amissia Daciae, o pierdere a autorităţii centrale romane asupra provinciei, datorate unei răscoale militare. Detaşamentele militare din cadrul legiunii îşi modifică atitudinea afţă de Gallienus, ba chiar mai mult legiunea apare pe aureii emişi de Victorinus în Gallia. Aurelianus va fi cel care va restabili autoritatea în Dacia, după care va retrage administraţia romană din provincie. Acum este momentul în care legiunea a V-a Macedonica îşi părăseşte castrul care a adăpostit-o mai bine de un secol. Legiunea revine după 160-170 de ani la vechiul ei castru de la Oescus, după reorganizarea Egiptului de către Diocleţianus detaşamente din cadrul fostelor legiuni dacice sunt trimise în nou creata provincie Aegyptus Herculia. Aceasta este ultima menţiune despre această legiune.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Mihai Bărbulescu, Din istoria militară a Daciei Romane - Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987.
Bibliografie suplimentară:
Vasile Christescu, Istoria militară a Daciei romane, Bucureşti, 1937;
Constantin C. Petolescu, Scurtă istorie a Daciei Romane, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995;
Constantin C. Petolescu, Auxilia Daciae. Contribuţie la istoria militară a Daciei romane, Bucureşti, 2002;
Alexandru Madgearu, Istoria militară a Daciei post-romane, 275-376, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2008;
Cristian M. Vlădescu, Armata romană în Dacia Inferior, Editura Militară, Bucureşti, 1983;
Ioan Piso, Les légions dans la province de Dacie, in Yann Le Bohec, Les légions de Rome sous le Haut-Empire, 2000, Lyon, p.205-225;
Karl Strobel, Zur Geschichte der Legiones V (Macedonica) und VII (Claudia pia fidelis) in der frühen Kaiserzeit und zur Stellung der Provinz Galatia in der augusteischen Heeresgeschichte, in Yann Le Bohec, Les légions de Rome sous le Haut-Empire, 2000, Lyon, p.515-528.
Vezi şi:
http://www.livius.org
http://ro.wikipedia.org
http://istoriaturzii.wordpress.com |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
