„Geţii dezvoltau o arta proprie a aurului ale cărei produse umpleau tot Centrul şi Nordul Europei, concurând cu arta etruscă a bronzului şi a argintului” (Vasile Pârvan).
Pământul Daciei a fost bogat în minereuri din timpuri străvechi. Meşteşugarii geto-daci lucrau fierul, arama, argintul şi aurul. Reducând minereul de cupru la o temperatura de 1085 grade şi amestecându-l cu cositor obţineau bronz. Exploatarea aurului se realiza nu numai din aflorimente (locurile unde prin erodare roca auriferă apărea la suprafaţă), ci şi din nisipul aurifer al râurilor de munte. Iniţial, podoabele erau mai ales din argint, dar se confecţionau şi din fier (catarame, paftale, nasturi, fibule, brăţări). În timpul lui Decebal existau la Sarmizegetusa cele mai mari ateliere metalurgice din Europa acelor timpuri. Aurul transilvan conţine 25-26% argint , are o culoare deschisă uşor verzuie, uşor de recunoscut. În Dacia, aurul se găsea în trei forme: în filoane (aur primar), în sedimente rezultate din dezagregarea rocilor aurifere (diluviuni) şi în aluviuni. Dacii exploatau aurul din toate formele lui, utilizând puţuri şi galerii, sau prin spălarea nisipului aurifer.
Atelierele argintarilor daci erau utilizate cu mici nicovale, dălţi, pile, ciocănaşe. Aici se executau coliere, brăţări, inele, broşe, catarame şi piese de harnaşament. Existau şi meşteri argintari ambulanţi, care se stabileau temporar în localităţi mai mici. La sfârşitul epocii neolitice şi începutul epocii bronzului apar unele fenomene cu caracter social pornind de la acumularea de obiecte îndeosebi cele de podoabă şi până la apariţia primelor semne de diferenţiere în clase. Evoluţia generală a societăţii duce la transformări importante în toate direcţiile, se dezvoltă tot mai mult gustul pentru frumos, apar primii embrioni ai civilizaţiei, ai cultivării artei, apar tot mai multe produse din aur, argint, cupru, bronz. Între anii 1400-700 î.e.n., se constată în regiunile carpato-danubiene un şir de fapte istorice şi de civilizaţie locală. Bronzul e, ca şi aurul, rar şi scump. Nu este întrebuinţat atât pentru unelte, cât şi pentru arme şi podoabe. Se găseşte rar, motiv pentru a conclude că era puţin întrebuinţat de către masa poporului de atunci. Dar acelaşi popor de ţărani dovedeşte prin ceramica sa, pe care pământul ne-a păstrat-o, gustul pentru frumos şi chiar bunăstare.
Dar adevăratul lux şi adevărata înflorire artistică sunt de căutat la clasa nobilă, la războinicii seniori care stăpânesc asupra poporului de ţărani. Însă ceea ce îi încântă în cel mai înalt grad este împodobirea trupului cu brăţări, colane, inele şi găteala hainelor cu tot felul de aplice, nasturi şi pandantive fixate pe stofe. Cingătorile lor sunt împodobite cu plăci de metal cu desenuri mai mult geometrice gravate sau obţinute „au repoussé”. Femeile poartă cercei de bronz şi de aur de forme variate, inele de cârlionţi, ace de cap ori pentru fixarea veşmintelor, diademe, paftale de cingători şi de alte discuri ornamentale, pentru a nu mai vorbi iarăşi de gătelile de corp, ca brăţările, colanele pe care le folosesc deopotrivă cu bărbaţii. Cei mai bogaţi au toate aceste podoabe de aur pur, precum tot de aur erau şi vasele lor de zile mari. Meşterii aurari daci cunoşteau şi tehnica suflării cu aur, a încrustării cu pietre preţioase şi a filigranării. Numărul mic de piese descoperite este explicat prin monopolizarea exploatărilor aurifere de către regii daci cât şi prin pierderea pieselor în urma războaielor. Dimensiunile, în general mici ale uneltelor de orfevrărie şi toreutică, au permis ca acestea să fie salvate în cazurile extreme de către proprietari. Dotarea atelierelor arată complexitatea operaţiilor pe care meşterii le puteau executa: - unelte de deformat: ciocane mari şi mici de o varietate mare; - unelte de susţinut: nicovale de diferite forme şi dimensiuni; - unelte de apucat: cleşti de dimensiuni diferite, menghine; - filiere: serveau la obţinerea firului de sârmă subţire; - unelte auxiliare: dornuri, punctatoare, creuzete, tipare de turnat.
BIBLIOGRAFIE:
Bibliografie suplimentară: Ioan Rusu Abrudeanu, Aurul românesc, 1933; Ştefan Burda, Tezaure de aur din România, 1979; Daniel Spânu, Puncte de vedere asupra brăţărilor dacice de aur, în Materiale şi Cercetări Arheologice, III, 2007; Ovidiu Maieru, Aurul Daciei, în Magazin Istoric, 20, 1968; Oberländer-Târnoveanu Ernest, Niculescu Gheorghe, Georgescu Migdonia, Martin Tudor, Aurul şi argintul Daciei în lumina ultimelor cercetări arheometrice, 2010; Dorin Popescu, Prelucrarea aurului în Transilvania înainte de cucerirea romană, în Materiale şi Cercetări Arheologice, II, 1956, p.196-250; Mircea Rusu, Consideraţii asupra metalurgiei aurului din Transilvania în Bronz D şi Hallstatt A, în Acta Musei Napocensis, 9, 1972, p.29-63; Eugen Stoicovici, Florica Stoicovici, Aurul din argintul dacic, în Acta Musei Napocensis, XI, 1974; Un secol şi jumătate de activitate muzeală la Cluj (1859-2009). Catalog aniversar, coord. O.Muntean, C.Ciongradi, Bibliotheca Musei Napocensis, XXXIII, 2009, p.51, poziţia 34.
Vezi şi: http://www.wikipedia.org
|