 Cu privire la tipurile de locuinţe geto-dace, datele sunt destul de sărace şi ele au putut fi stabilite, în Câmpia Munteniei, numai pe baza cercetărilor arheologice. Cert este că geto-dacii au folosit ca tipuri de locuinţe bordeiul şi casa de suprafaţă.
Bordeiele aveau fie formă rombică neregulată, fie ovală (la Malu Roşu) sau rectangulară (la Chirnogi), uneori prevăzute cu trepte de coborâre, cum este cazul celor de la Căţelu Nou, sau contur patrulater cu colţurile rotunjite, descoperite la Tânganu, Popeşti-Novaci şi Piscul Crăsanilor. Menţionăm în acest cadru, interesanta descoperire de la Bragadiru, constând din suprapunerea parţială a unui bordei de formă ovală de către o locuinţă de suprafaţă (patrulateră).
Dimensiunile bordeielor, atingând în general adâncimea de aproximativ 0,80 - 1 m, sunt cuprinse între: 3,60 m x 3 m sau 4,80 m x 3,50 m. Pământul de umplutură aflat în interiorul bordeielor conţinea adeseori cenuşă, ceea ce ar putea atesta folosirea în construcţie a trestiei sau papurisului. De obicei, în încăperi se aflau vetre. Au fost însă situaţii când nu s-au identificat vetre sau urme de arsură puternică, ceea ce demonstrează folosirea lor în afara încăperilor.
La daco-geţii din Câmpia munteană, casele de suprafaţă au alcătuit majoritatea locuinţelor. De forma rectangulară sau elipsoidală aceste case erau ridicate, la suprafaţa solului, pe un schelet de pari groşi care susţineau o împletitură deasă de nuiele; peste acest schelet lemnos se aşternea un strat gros şi dens de lipitură de lut amestecat cu paie. Atât prin cercetările de la Popeşti-Novaci, cât şi prin cele de la Bragadiru, Dudeşti, Căţelul Nou şi altele, s-au aflat resturi de chirpic în amestec cu paie, ce proveneau de la pereţii locuinţelor. La Radovanu, într-o locuinţă de suprafaţă, au fost identificate gropile a doi pari care susţineau acoperişul.
Locuinţele au fost, se pare, învelite cu trestie ori cu paie. Totuşi, atât la Radovanu cât şi la Popeşti-Novaci s-au găsit, mai ales în sectorul denumit Chi, mari cantităţi de ţigle din lut imitate după cele greceşti, dar de factură locală, cuie şi scoabe de fier în care se prindeau grinzile ce aveau rolul de a susţine scheletul lemnos al locuinţelor. Uşile erau închise cu zăvoare asigurate cu chei din fier şi bronz. Podelele se realizau din lut bătătorit. Cu mici excepţii, aproape toate încăperile erau prevăzute, în colţul de nord-est sau est, cu o vatră deschisă aproape rotundă (cu diametrul de 0,50 m - 1 m) ori pătrată (cu laturile până la 1,20 m lungime). Vetrele aşezate direct pe pământ se făceau dintr-un strat de lut bătătorit, care în urma arderii căpăta duritate mare şi o culoare roşiatică albicioasă; ele serveau pentru prepararea hranei. În anumite situaţii s-au găsit chiar şi cuptoare menajere. Dimensiunile locuinţelor de suprafaţă sunt variabile: astfel la Mănăstirea şi Piscul Crăsanilor au fost cuprinse între 2,80 x 2 m; 3m x 2m pe când la Bragadiru şi Popeşti-Novaci au fost surpinse şi locuinţe cu o suprafaţă mai mare: 5,60 m x 4,20 m. În construcţia caselor se observa o tehnică primitivă, materia primă folosită se realizează din lemn şi lut, în amestec cu paie, piatră nefiind utilizată, deoarece lipseşte în toată Câmpia Română.
Din cele arătate se desprinde concluzia folosirii de către geto-daci în mod concomitent a bordeielor şi a locuinţelor de suprafaţă, fără a se putea face o delimitare în timp între aceste două tipuri de case. De la tipurile de locuinţe descrise, caracteristice regiunii de şes, face totuşi excepţie un complex aflat la Popeşti-Novaci la adâncimea de 1,10 m. Din acest complex făceau parte printre altele, un grup de construcţii cu destinaţie practică: o bucătărie de 7 m x 6 m, prevăzută cu un cuptor rotund, mare, cu diametrul de 1,85m; bucătăria corespundea cu alte camere: locuinţe, depozite de provizii ori de unelte, dintre care deosebit de interesantă este o cămară de circa 5 x 5 m unde, în preajma unei vetre, s-au păstrat in situ cinci chiupuri -pithoi- pentru provizii de grâne. În acelaşi complex se încadra şi o construcţie absidată.
Tot în aşezarea getică de la Popeşti au mai fost întâlnite vetre ornamentate alcătuite din chenare liniare simple, din diagonale crucişe şi din cercuri. Vetre similare s-au constatat şi în alte puncte din aria culturii getice, de pildă în Bucureşti: la Mihai Vodă şi Popeşti-Leordeni. Ambele vetre sunt decorate prin câte două patrulatere incizate. O altă vatră -păstrată fragmentar- decorata prin două chenare pătrate, paralele cu marginile şi diagonale a fost descoperită la Vlădiceasca (jud. Ilfov). Aceste vetre aveau desigur un caracter de cult. Aşezările getice erau prevăzute pe lângă locuinţe cu gropi menajere circulare, tronconice (ca de exemplu la Mihai Vodă şi Popeşti-Novaci), în formă de clopot (de la Tânganu), sau a unui fund de sac (la Căţelu Nou, Tânganu, Popeşti-Novaci), toate folosite în scopul păstrării recoltelor. Pentru o cât mai bună conservare a cerealelor, adeseori, pereţii gropilor erau arşi. Câteodată, după ce se umpleau cu cereale, gropile se astupau cu cenuşă şi resturi de vatră. La Popeşti-Novaci, pe suprafaţa unde s-au aflat şase vetre suprapuse -fiind probabil un loc de cult domestic- sub ultima dintre ele, s-a descoperit o groapă conţinând un depozit ritual, cu diverse vase întregi şi fragmentare, specifice celei de-a doua epoci a fierului, precum şi două părţi ale unei râşniţe rotative de tip vulcanic, un vârf de săgeată, fragmente de verigi din bronz, o lamă de cuţit din fier, un ac de fier, o piramidă de lut, câteva boabe de grâu carbonizate, precum şi oase de peşte şi mamifere domestice.
Dintr-o groapă ovală de la Malu Roşu, descoperită la adâncimea de 3,30 m, s-au cules multe fragmente de chirpic, pământ ars cu lipitură, maxilare şi molari de oaie, porc, cal, precum şi valve de scoici. De asemenea, ceramica aflată în acest complex era foarte bogată şi variată. Dar ceea ce atrage, în mod deosebit, este o scobitura laterală, realizată în groapă, având o lungime de 0,36 m. În acestă scobitură s-a găsit o căţuie. Toate aceste elemete îndreptăţesc pe descoperitori să o considere o groapă realizată într-un scop ritual.
Spre deosebire de regiunea Transilvania îndeosebi a munţilor Orăştiei - unde se întâlnesc deseori case de mari proporţii, patrulatere ovale sau poligonale, clădite cu multă iscusinţă, din lemn, cu temelii de piatră -, cele din Câmpia Munteniei reprezentau deci simple locuinţe de suprafaţă sau bordeie, iar materialul folosit în construcţie era, în mod constant, pământul lipit pe împletitură de lemn. Excepţie de la aceste tipuri de locuinţe îl face numai complexul descoperit la Popeşti-Novaci. Vetrele şi cuptoarele, ridicate de asemenea primitiv -cu mici excepţii-, au servit geto-dacilor pentru trebuinţe gospodăreşti.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Mioara Turcu, Geto-dacii din Câmpia Munteniei, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
Bibliografie suplimentară:
Radu Vulpe, Aşezări getice din Muntenia, Editura Meridiane, Bucureşti, 1966;
Trohani George, Aşezările geto-dace apărate natural şi fortificate din Câmpia Munteniei, în Sargetia, XXV, 1992-1994, p.65-74;
Nicolae Conovici, Aşezări fortificate şi centre tribale geto-dacice din Muntenia (sec. IV î.e.n - sec. I e.n.), în Istros, IV, 1985, p.71-87. |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
