 Cel mai important centru economic, politico-militar şi spiritual al geto-dacilor din Câmpia Română a fost identificat şi cercetat prin excavaţiile arheologice de la Popeşti, comuna Mihăileşti, jud. Ilfov. Aşezarea fortificată de tip dava se află pe un promontoriu pe malul drept al terasei râului Argeş.
Acest sit arheologic complex acoperă întreaga suprafaţă a dealului care înconjoară zona. Este format din trei părţi separate prin trei şanţuri de apărare. Primul sector, cel din vârful promontorului, a fost un sit rezidenţial - o acropolă, apoi urmează zona destinată locuinţelor, care în ciuda aspectului modest, atestă dovezi clare că a fost ocupată. Al treilea sector, care este de asemenea cel mai larg, a fost loc de refugiu pentru populaţia din zonele înconjurătoare în cazul unui pericol iminent.
Excavaţiile făcute la Popeşti la diferite intervale de timp au dezvăluit o structură mare a acropolei. Este formată din mai multe camere printre care un dom orientat SE-NV. Acest edificiu a fost în mod sigur un loc religios deoarece este format din mai multe vetre, dintre care una era decorată cu simboluri religioase. Alte camere din această construcţie rezidenţială erau folosite în scopuri domestico-economice (una dintre ele este o debara plină cu vase în care se păstrau diferite alimente, alta adăposteşte un cuptor imens, iar în alta încă se află un război de ţesut).
Această structură cu pereţi din teracotă şi suport din împletituri de niuele a fost acoperită cu ţigle, elemente deseori întâlnite şi în alte construcţii de tip dava (secolul II a.Chr.). Trăsăturile puţin comune ale acestei construcţii mari au dus la concluzia că a aparţinut unui conducător geto-dac. În alte părţi ale acropolei săpăturile au scos la lumină locuinţe destul de modeste caracteristice tipurilor de case ale păturilor joase.
Urmele culturii materiale descoperită la Popeşti caracterizează apogeul civilizaţiei geto-dace. Printre descoperirile făcute s-au găsit şi un mare număr de căni din lut ars cu decoraţii în relief, obiecte de lux făcute de meşteşugarii locali după modelul cănilor elenistice. Modelul este ori o imitaţie a motivelor greceşti ori în mare parte original. Lucrătura acestor vaze arată detalii de olărie specifice geto-gacilor. Menţionarea trebuie făcută că 80% din totalul descoperirilor în domeniul olăriei făcute în Dacia aparţin sitului Popeşti. Această cantitate impresionantă împreună cu mulajele găsite acolo, atestă existenţa unor ateliere importante în care erau făcute aceste vase. Altă trăsătură a olăriei de Popeşti este imitarea diferitelor amfore greceşti, în particular de tipul Kos. Artizani locali urmau câteodată obiceiul grecilor de a grava mânerele, dar marcajul lor era pur ornamental şi este numit astăzi „încrustari anepigrafice”. Faptul ca aceste obiecte au fost descoperite şi în alte situri ale bazinului Argeşului, ca de exemplu o mare parte au fost găsite la Cetăţeni, pe râul Damboviţa, este o dovadă că ele erau destinate schimburilor domestice pe piaţa geto-dacă.
Spre deosebire de bogatele descoperiri în ceea ce priveşte olăria autohtonă, asemenea obiecte importate nu au fost atestate decât rareori. În schimb atât monezile emise de geto-daci, cât şi cele străine, sunt destul de numeroase (dinari de argint republicani, monezi din statele-oraşe greceşti, Mesembria, Apollonia, Amisos, bucăţi de drahme din Dyrrhachium, Tassian în original şi imitaţii). Toate acestea sunt dovezi asupra vieţii economice intense duse la Popeşti.
Straturile stratigrafice ale secţiunilor săpate pe acropolă sunt de obicei bine delimitate reprezentând o pictură vie a dezvoltării acestei aşezări. Alături de sedimentele din epocile de bronz şi fier (cultura Basarabi) apare un strat subţire de 1,50 m din fortăreaţa geto-dacă cu 3-5 nivele de aşezare. Cum următoarele straturi arheologice sunt aproape intacte, evidenţa pe care o oferă este deosebit de valoroasă nu numai pentru datarea propriu-zisă a aşezării dar şi pentru a aprecia cronologic cultura geto-dacă, în general. S-a presupus, în stadiul actual de investigaţii, că geto-dacii au început să trăiască pe acropolă în prima jumătate a secolului al II-lea a.Chr. (în orice caz nu mai târziu de 150 a.Chr.)
Structurile impozante descrise până acum aparţin primelor două nivele şi sunt datate la 150 a.Chr. şi începutul secolului I a.Chr., care precedă domnia lui Burebista. Nivelul intermediar poate fi stabilit în timpul domniei acestui rege. Ultimul strat, bine delimitat de celelalte printr-un strat compact de pietriş la bază, conţine o serie de obiecte printre care şi agrafe din partea a doua a secolului I a.Chr., ultima monedă descoperită la Popeşti, un dinar de argint din anul 29 a.Chr. atestă faptul că fortificaţia deja exista la ora aceea.
La aproape 1-1,5 km SV de acropolă, dincolo de ultimul şanţ care înconjoară întreaga aşezare se află 12 tumuli dintre care numai patru au fost investigaţi până acum. Fiecare din aceşti patru tumuli conţin câte un mormânt de incinerare, aparţinând unui războinic. Lucrurile găsite înăuntru ar indica faptul că războinicii incineraţi ar fi fost nişte căpetenii mari. Incinerarea a fost probabil făcută la baza tumulului, rămăşiţele funerare fiind aşadar amestecate cu pământul şi depozitate într-un mormânt. Printre armele găsite acolo sunt spade La Tène, pumnale curbate, vârfuri de lănci, cămăşi de zale şi părţi din scuturi făcute din bronz. Obiectele de ornament sunt rare, câteva agrafe de metal, inele şi ornamente pentru hamuri. Olăria prezintă semne caracteristice geto-dacilor (fructiere făcute de mâna, căni decorate cu reliefuri şi rar câte o amforă de tipul Kos). Până acum nici un mormânt pentru persoane simple nu a fost identificat ceea ce reprezintă încă o confirmare a absenţei funeraliilor în Dacia pe toată perioada târzie La Tène.
Investigaţiile făcute până acum duc la concluzia că la ora aceea fortăreaţa şi aşezările erau cele mai importante din regiune. În consecinţă s-a avansat ipoteza că aşezarea este Argedava, centrul rezidenţial menţionat în decretele date în onoarea lui Akornion, marele locuitor al oraşului grec Dyonissopolis de pe coasta vestică a Mării Negre. Presupunerea noastră se bazează, în principal, pe interpretarea toponimiei Argedavei, ca dava de pe Argesis, o ipotetică etimologie a cuvântului getic Argeş, propusă de către arheologul Vasile Pârvan. Această identificare încă este susţinută deoarece în urma numeroaselor investigaţii făcute în zonă nu s-au descoperit alte aşezări fortificate pe cursul acestul râu care să fie mai mari decât cele de la Popeşti, nici în ceea ce priveşte popularea sau sistemul de apărare, datând din epoca în care Akornion a condus o serie de servicii diplomatice între oraşul său natal şi Burebista. De asemenea, luând în considerare faptul că cei mai mulţi epigrafi au interpretat inscripţiile de la Dionysopolis în sensul că Argedava (Argedabon în text) ar fi fost rezidenţa tatălui lui Burebista, atunci acest loc se poate să fi fost locul de naştere al marelui rege al tuturor dacilor şi getilor.
BIBLIOGRAFIE:
Autor:
Radu Vulpe
Bibliografie suplimentară:
Adriana Stoia, Un complex hallstattian descoperit la Popeşti (Un complexe hallstathien decouvert a Popeşti), în BMTA, 1999-2000, 5-6, nr.5-6, p.217-230;
Nona Palincaş, Valorificarea arheologică a probelor 14C din fortificaţia aparţinând Bronzului târziu de la Popeşti (jud Giurgiu); Anexă: Calista Fischer, Probele 14C din valul de epoca bronzului de la Popeşti (jud. Giurgiu) (Les fouilles archeologiques de Popeşti), in SCIVA, 1996, 47, nr.3, p.239-296;
Radu Vulpe, Argedava, în Studia Thracologica, 1976, p.69-79;
Radu Vulpe, Ecaterina Vulpe, P.Alexandrescu, Şantierul arheologic Popeşti, în SCIV, Tomul VI, nr.1-2, 1955, p.259;
Vulpe Alexandru, La nécropole tumulaire gète de Popeşti (Necropola tumulară getică de la Popeşti), în Thraco-Dacica, 1976, p.193-217;
Vulpe Alexandru, Şantierul arheologic Popeşti, Raport preliminar 1976-1977, în Cercetări arheologice, 3, 1979, p.95-105 (în colab. cu M.Gheorghiţă);
Vulpe Alexandru, Şantierul arheologic Popeşti-Mihăileşti, jud. Giurgiu (campania 1978-1979), în Cercetări arheologice, 4, 1981, p.58-66 (în colab. cu M.Gheorghiţă);
Vulpe Alexandru, Reprezentări umane pe bolurile getice cu decor în relief de la Popeşti, în SCIV, 16, 2, 1965, p.341-351;
Ion Miclea, Radu Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi artă. Geto-dacii, Bucureşti, 1980;
Cătălin Borangic, Războinici nord-dunăreni în armuri de zale (sec. II a.Chr.-sec. II p.Chr.), I, în Terra Sebus, 3, 2011, p.171-227;
M.Gheorghiţă, Aşezarea getică de la Popeşti, centru important politic şi economic în timpul lui Burebista, în Cercetări Arheologice, V, 1981, p.81-84. |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
