gr. Ανάρτοι, Anartoi; lat. Anartes
 Populaţie (grup de triburi), de neam celtic (galli), situata de Cezar (Bell. Gall., VI, 25) între daci şi germani şi de Ptolemeu (Geogr., III, 8, 3), în nord-vestul Daciei (Porolissensis). În aceiaşi zonă sunt semnalate şi triburile celtice ale Eraviscilor.
Populaţie de origine etnică nedefinită. Potrivit izvoarelor antice (Strabon, VII, 3,2, c.295) era alcătuită de un mozaic de populaţii organizate în mari uniuni tribale conduse de celţi. Vecină, după spusele lui Caesar (Comm. VI, XXV, 2), cu dacii, la capătul de est al Pădurii Hercinice, iar cu teuriscii în părţile de N-V ale Daciei (Ptolemeu, Geogr., III, 8, 3). Numeroase aşezări şi, mai ales, cimitire de cultură La Tène au fost cercetate în Slovacia răsăriteană, N-E Ungariei şi în Crişana. Între acestea se vădeşte o comunitate culturală în ce priveşte construcţia locuinţelor, a produselor de consum, precum şi a obiceiurilor ritual funerare în necropole. Numai în Crişana au fost descoperite peste 6 aşezări şi 14 cimitire, dintre care unele între 20 şi 180 de morminte (Ciumeşti, Sanislău, Curtuiuşeni, Pişcolţ etc., jud. Satu Mare şi Bihor), cu bogate inventare funerare de caracter V - La Tène. Anarţii sunt amintiţi la începutul sec. I într-o coaliţie înfrîntă, în Campia Panonică, de legiunile romane ale comandantului M.Vinicius. De la sfârşitul aceluiaşi veac este pomenită într-o inscripţie aflată la Aquincum (Budapesta) numele Iuliei Utta, anartă de neam:
„Iulia Utta Ep/ponis f(ilia) Florin[a] / nat[ion(e)] Anarti(a) ann[o(rum)] / LXXXV h(ic) s(ita) e(st) / Cobromara Regill[i f(ilia)] / matri t(itulum) m(emoriae) p(osuit)”.
În vremea împăratului Maximinus Thrax (235 – 238 p. Chr.), o piatră miliară, aflată la Almaşu Mare (jud. Cluj) ar atesta, după unii autori, existenţa unei comunităţi a anarţilor în aceste părţi (Vicus Anartorum). Prezenţa destul de certă a anarţilor în Crişana a permis formularea ipotezei precum că şi formaţiunile celtice nenominalizate din Transilvania intramontană, contemporane şi întrucîtva de cultură apropiată aceleia din Crişana de N-V, vor fi aparţinut tot uniunii tribale a anartilor, extinşi şi la E de lanţul Apusenilor. În afară de aceste deducţii nu există pentru moment nici un alt argument în favoarea acestei ipoteze.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Enciclopedia Arheologiei şi istoriei vechi a României, vol.I, A-C, coord. Constantin Preda, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 1994, p. 68.
Bibliografie suplimentară:
Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec.X), coord. D.M.Pippidi, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.33;
Vasile Pârvan, Getica, p.222;
Mihail Macrea, Burebista şi celţii la Dunărea de Mijloc, în SCIVA, 1-2, 1956, p.119-136.
Vezi şi:
http://en.wikipedia.org
http://www.ubi-erat-lupa.org |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
