 Primul împărat de certă origine tracică este Caius Iulius Verus Maximinus, cunoscut în istoriografie sub numele de Maximin Tracul (173-238 p. Chr.). Acesta fusese păstor în regiunea sa natală, Moesia, din tată trac si mamă alană şi fusese ridicat tot mai sus de Sever Alexandru (222-235) datorită capacităţii sale militare şi aspectului său impunător: avea 2,40 m înălţime şi era uimitor de voinic. Vorbea latina cu accent tracic. Datorită capacităţilor sale fizice fusese numit în garda personală a lui Septimius Severus.
A refuzat să lupte sub împăraţii Macrinus şi Elagabal, probabil desconsiderând aripa siriană a dinastiei severilor, din care făcea parte însuşi Severus. A reintrat în armată sub Alexander, cu funcţia de tribun al recruţilor (tribun laticlav), apoi a primit comanda unităţilor din Pannonia, în timpul luptelor cu germanii. Negocierea cu aceştia, duse de către împărat, proiectele privitoare la reducerea numărului de trupe şi mutarea unor unităţi în Orient, au dus la proclamarea lui Maximin ca împărat şi asasinarea lui Severus şi a mamei sale, Iulia Mamaea.
Domnia lui Maximin Thrax a reprezentat o reacţie militară împotriva regimului senatorial instituit de Severus, cât şi împotriva practicii imperiale de cumpărare a păcii cu barbarii. Scopul legionarilor, spre deosebire de timpurile când aceştia erau cetăţeni romani care îşi satisfăceau stagiul militar, era de a obţine câştiguri din jafuri şi recompense imperiale şi nu de a vegeta în castre, pe frontiere. În virtutea acestor curente, care l-au propulsat la purpura imperială fără să fi avut anterior demnitatea senatorială sau civilă, noul împărat a refuzat să meargă la Roma, a izgonit sau ucis consilierii lui Alexander, a înăbuşit revoltele unor unităţi din Siria, care îl proclamaseră împărat pe Tiberius Quartinus. A reprimat conspiraţia împotriva sa, reală sau nu, Condusă de consulul Caius Petronius Magnus şi a repornit cu vigoare războiul cu barbarii, recucerind „Câmpiile Decumate”. Pe Dunăre a respins atacuri ale sarmaţilor şi ale dacilor liberi. Victoriile i-au adus titlurile de Germanicus, Sarmaticus şi Dacicus Maximus.
Senatul a declanşat lupta împotriva sa prin recunoaşterea ca împăraţi pe Gordianus I şi pe fiul acestuia Gordianus al II-lea, învinşi şi ucişi de către legatul Numidiei, Capellianus împreună cu legiunea III Augusta (Tertia Augusta). Senatul a proclamat alţi doi „auguşti”, pe Pupienus şi Balbinus, cărora s-a alăturat Gordianus al III-lea. Amânările şi ezitările împăratului au iritat trupele şi legiunea II Parthica s-a revoltat şi l-a ucis pe Maximin şi pe fiul acestuia (iulie 238 p.Chr.) în timpul asediului oraşului Aquilea, ce refuzase să îşi deschidă porţile.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Enciclopedia Arheologiei şi istoriei vechi a României, vol. II, D-L, (coord.) C-tin Preda, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1966, p.33.
Bibliografie suplimentară:
Gaston. M. Bersanetti, Studi sull'imperatore Massimino il Trace, Roma, 1940;
Vladimir Roşulescu, Tronul Romei sau vieţile celor 75 de împăraţi romani, Editura Scorilo, Craiova, 1999;
Iosif Constantin Drăgan, Mileniul imperial al Daciei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986;
Franz Altheim, Die Soldatenkaiser, ed. Klostermann, Frankfurt, 1939 (Deutsches Ahnenerbe, vol. 1);
Angela Bellezza, Massimino il Trace, Geneva, 1964;
Ioan Piso, Maximinus Thrax und die Provinz Dazien, în Zeitschrift für Papyrologie und Epigraphik, 49, Bonn, 1982, p.225-238;
Wilhelm Ensslin, Cambridge Ancient History, vol. XII, The Imperial Crises, London, 1954-1961;
Edward Gibbon, Istoria declinului şi a prăbuşirii Imperiului Roman, traducere şi prefaţă de Dan Hurmuzescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1976; Editia engleză
Eusebiu din Cezareea, Historia ecclesiastica
Scriptores Historiae Augustae
Vezi |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
