 Mare preot sau doar căpetenie importantă pe timpul regelui Decebal, ocupa al doilea loc în ierarhie după rege. A luat parte la bătălia de la Tapae din anul 88 p.Chr., când datorită rezultatului luptei a trebuit să se prefacă mort pentru a se putea retrage noaptea.
Singura menţiune a acestei căpetenii o face Dio Cassius:
„Domitian vru să se răzbune pe cvazi şi marcomani, fiindcă nu-l ajutaseră împotriva dacilor. Veni în Pannonia, ca să se lupte cu ei şi ucise solii de pace, pe care ei îi trimiseseră pentru a doua oară. Învins şi pus pe fugă de marcomani, Domitian a pornit grabnic o solie la Decebal, regele dacilor, îndemnându-l să încheie un tratat, pe care el, Domitian îi refuzase mai înainte, deşi regele i-l ceruse adesea. Decebal primi propunerea de pace (căci era la mare strâmtoare), dar nu a vrut să vină el însuşi să stea de vorbă cu Domitian, ci l-a trimis pe Diegis împreună cu câtiva bărbaţi, ca să-i predea armele şi câţiva prizonieri, sub cuvânt că i-ar avea numai pe aceştia. După sosirea acestuia, Domitian puse lui Diegis o diademă pe cap - ca şi cum ar fi fost cu adevărat învingător şi omul în stare să dea un rege dacilor -, iar soldaţilor lui le împărţi onoruri şi bani. Ca un biruitor, trimise la Roma, între altele, nişte aşa-zişi soli ai lui Decebal şi o pretinsă scrisoare de-a acestuia, despre care se spune că ar fi plăsmuit-o el. Domitian îşi împodobi triumful cu multe lucruri ce nu fuseseră luate ca pradă. (Dimpotrivă, el cheltuise foarte mulţi bani pentru încheierea pacii, căci fără întârziere dădu lui Decebal nu numai însemnate sume de bani, dar şi meşteri pricepuţi la felurite lucrări folositoare în timp de pace şi de război şi făgădui să-i dea mereu multe). Aceste lucruri el le-a scos din mobilierul împărătesc. Căci el folosea totdeauna asemenea lucruri ca pradă de război, ca unul care aduse împărăţia însuşi în stare de robie. În vremea războiului dacic s-au întâmplat următoarele evenimente vrednice de a fi pomenite. Iulianus rânduit de împărat cu conducerea războiului, printre alte măsuri bune, luă şi pe aceea de a-i obliga pe soldaţi să scrie pe scuturi numele lor şi ale centurionilor, pentru a se deosebi mai lesne cei ce se vor arăta viteji de cei cu purtare mişelească. Şi dând lupta cu duşmanii la Tapae măcelări pe cei mai mulţi dintre ei. Între duşmani se afla şi Vezinas care venea, ca demnitate, îndată după Decebal; pentru că nu putea scăpa cu fuga, el se trânti la pământ, ca şi cum ar fi murit; şi astfel rămase nebăgat în seamă, iar în timpul nopţii a fugit. Decebal se temu că romanii victorioşi să nu pornească spre capitala lui. De aceea tăie copacii din preajma lor (la o oarecare înălţime) şi puse arme pe trunchiuri, pentru ca duşmanii să creadă că sunt soldaţi şi să se retragă înspăimântaţi. Ceea ce s-a şi întâmplat.” (Istorie romană, LXVII, 10, 2).
Potrivit însă istoricului Dan Dana, numele corect al căpeteniei ar fi fost Avezina de fapt, forma rezultată din cercetarea unor analogii din onomastica traco-dacă.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D.M.Pippidi, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.611.
Bibliografie suplimentară:
Dan Dana, Dekinais et Avezinas, în Ephemeris Napocensis, 13, 2003, p.143-147;
Hadrian Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Editura Dacia, Cluj, 1972, p.281-284, 286;
Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, ediţie îngrijită de Radu Florescu, Bucureşti, 1982, p.115(66);
Izvoare privind istoria Romîniei, I, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964.
Vezi şi:
Istoriile lui Roderick |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
