 Din cauza lipsei izvoarelor scrise ajunse până la noi, cu privire la istoria geto-dacilor multe nume importante ale civilizaţiei acestora rămân fie necunoscute fie controversate. În rândul acestora de pe urmă se numără şi numele regelui Coson.
Controversa asupra acestui rege are ca temei decoperirea unor monede de aur ce poartă legenda - KOSON - scrisă cu caractere greceşti. Asemenea monede au fost descoperite în Transilvania în număr mare, de foarte multă vreme şi au intrat în atenţia cărturarilor încă din sec.XVI-lea. Despre ele vorbeşte Erasmus din Rotterdam la 1520 sau umanistul Stefan Zamosius la 1593.
Monedele cu legenda KOSON au făcut parte din câteva mari tezaure de aur descoperite de-a lungul vremii în Transilvania. Primul dintre acestea s-a găsit la 1543 şi conţinea câteva mii de piese împreună cu obiecte de aur. Despre acest tezaur s-a spus că ar fi fost scos dintr-o încăpere boltită situată sub albia râului Strei, pe care umaniştii care ne dau informaţia îl identifică cu Sargetia, amintit de Dio Cassius. Cercetările ulterioare infirmă acest lucru şi localizează descoperirea tezaurului într-una din cetăţile dacice din munţii Orăştiei, foarte probabil chiar la Sarmizegetusa. Faptul este dovedit şi de împrejurarea că pe acelaşi loc s-au mai descoperit ulterior două tezaure, unul în 1803 şi al doilea în 1804. Numărul exact nu se poate stabili dar fiecare tezaur conţinea în jur de 1000 de kosoni. Pe baza documentelor care pomenesc despre descoperirea celor două tezaure s-a ajuns la cifra de 2143 de monede de aur, din care 1412 poartă legenda Koson. 400 dintre acestea au ajuns la monetaria imperială austriacă de la Alba-Iulia unde au fost topite! Un număr mic de monede găsite la Grădiştea Muncelului au ajuns la Muzeul de la Viena, unde sunt păstrate şi azi.
În afară de tezaurele de la Sarmizegetusa, alte două tezaure s-au găsit la Axente Sever şi la Cozma, în Transilvania, la care se adaugă descoperiri izolate în sudul Moldovei, în Oltenia şi în Banat. În total se mai păstrează azi în jur de 150 de monede descoperite exclusiv în spaţiul daco-getic de la nordul Dunării şi în special în zona cetăţilor de la Grădiştea Muncelului. Această constatare ne oferă cheia rezolvării întrebării puse în legatura cu regele Coson.
Faptul că monedele de aur au reproduse, pe o faţă un vultur, şi pe cealaltă un personaj însoţit de doi lictori, imagini ce se regăsesc şi pe monedele romane emise de Q.C.Brutus conduce la concluzia că monedele au fost emise în intervalul 43-42 a.Chr., de către Brutus (unul din ucigaşii lui Cezar) care se pregătea de luptă cu triumvirii. După lupta de la Philippi, în 42 a.Chr., învinsul Brutus s-a sinucis. Pregătindu-se de luptă, Brutus ar fi emis monede de aur pentru a plăti pe oamenii lui Coson folosiţi ca mercenari. Înainte de a da credibilitate acestei ipoteze trebuie spus că numele regelui dac apare şi într-un izvor literar. Este vorba de opera cu privire la viaţa celor 12 cezari a lui Suetonius, care ne vorbeşte de regele get Cotiso, al cărui nume apare în manuscrisele mai vechi sub forma Coson, formă probabil corectă, ea întâlnindu-se şi pe monedele amintite. Că aceste monede au fost emise de un dinast dac din interiorul arcului carpatic, o dovedeşte şi faptul că pe primele emisiuni, numele regelui apare scris corect pe când pe cele ulterioare scrierea apare doar schiţată, meşterii nemaifiind interesaţi de transcrierea fidelă a numelui.
Se desprinde deci concluzia că regele Coson a fost unul dintre urmaşii direcţi ai marelui rege Burebista, despre a cărui domnie din păcate nu ştim nimic în afara relatării lui Suetonius, de la care aflăm că împăratul Augustus a fost învinuit de intenţia de a-şi da fiica în căsătorie regelui get.
Suetonius spune „M.Antonius scribit, primum cun Antonius filio despondisse Iuliam, de in Cotisoni Getarum regi, quo tempore sibi Quoque in vicem filiam regis in matrimonium petisset”, în traducere, „M.Antonius scrie că el (Octavian) a făgăduit-o pe Iulia mai întâi fiului său, Antonius, apoi lui Cotiso, regele geţilor, şi că tot atunci a cerut în schimb, în căsătorie, chiar pentru el, pe fiica regelui” (Suetonius, Despre vieţile cezarilor, Viaţa împăratului Augustus, 63). O serie de manuscrise poartă în locul cuvintelor Cotisoni Getarum cuvintele Cosoni Getarum regi.
Acest rege intrat în legătură cu Brutus (ucigaş al lui Cezar, duşmanul lui Burebista), la 42 a.Chr. Prin susţinerea acestuia în lupta cu triumvirii, se pledează pentru apartenenţa lui Coson la partida credincioasă marelui rege şi a nealinierii lui la grupul de răsculaţi care l-au ucis pe acesta. Dobândind mai târziu iertarea de la Octavian, pentru neinspirata alianţă cu Brutus, Coson ajunge în destul de bune relaţii cu împăratul pentru ca, prin anii 32-31 a.Chr., zvonurile despre o proiectată încuscrire să poată fi puse în circulaţie la Roma şi să fie credibile.
Cert este că pe timpul acestui rege, năvălirile dacilor nelinişteau în aşa hal pe romani încât poetul Horaţiu este adesea întrebat:
„quinque obvius est me consulit: o bone nam te
scire, deos quoniam proprius contingis, oportet
Num quid de dacis audisti?”
(...ce se mai aude despre Daci ? Horatius, Satirae, II, 6, versul 53)
Dacă se admite grafia greşită a numelui Cotiso, şi majoritatea cercetătorilor înclină spre aceasta, atunci mai trebuie spus că acest rege a fost amintit şi de Horaţiu (Satire, II, 6, 51-53) sau şi mai sugestiv spune în Ode, III, 6, 13-16 că „n-a lipsit mult ca Roma să fie nimicită de dacii cei meşteri în azvârlirea săgeţilor” şi de Florus care spune „dacii stau aninaţi de munţi. De acolo,ş sub conducerea regelui Cotiso, de câte ori Dunărea îngheţată lega cele două maluri, obişnuiau (deci nu numai o dată!) să năvălească şi să devasteze ţinuturile vecine” (Epitome, II, 28, 18). Indicaţiile lui Florus, privind munţii în care sălăşluiesc dacii au făcut ca regatul acestuia să fie localizat undeva în zona Olteniei şi a Banatului, de ambele părţi ale munţilor.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D.M.Pippidi, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.188.
Bibliografie suplimentară:
C-tin Preda (coord.), Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, Editura enciclopedică Bucureşti, 1994, p.360;
Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, ediţie îngrijită de Radu Florescu, Bucureşti, 1982, p.84; 603-609;
Gaius Suetonius Tranquillus, Vieţile celor doisprezece cezari, LXIII, IV, traducere David Popescu şi C.V.Georoc, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1958 p.87;
Hadrian Daicoviciu, Coson sau Cotiso?, în AMN, II, 1965, p.107–110;
Hadrian Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Editura Dacia, Cluj, 1972;
C.C.Petolescu, Dacia. Un mileniu de istorie, Bucuresti, 2010;
Magazin Istoric, XIII, nr.2 (143), februarie, 1979. - Încercare de reconstituire a chipurilor realizată de pictorul Simion Tatu.
Vezi şi:
Adevărata istorie a kosonilor dacici
http://www.cngcoins.com |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
