 Rege al unei uniuni de triburi dacice (prima jumătate a secolului al II-lea a.Chr.) situată în estul Transilvaniei şi sudul Moldovei. A luptat împotriva bastarnilor (cca. 200 a.Chr.) împiedicându-i să pătrundă în Transilvania.
O ştire despre acest rege dac o aflăm de la Pompeius Trogus care spune că:
„şi dacii sunt o mlădiţă a geţilor. Ei, în timpul regelui Oroles, fiindcă nu s-au luptat bine împotriva bastarnilor, ca pedeapsă pentru laşitatea lor au fost siliţi, din ordinul regelui ca, atunci când se culcau, să-şi pună capetele în locul picioarelor şi să facă nevestelor acele servicii care obişnuiau să li se facă lor înşişi. Şi nu s-a schimbat această rânduială până nu şi-au spălat prin curaj ruşinea suferită în război”.
„Daci quoque suboles Getarum sunt, qui cum Orole rege adversus Bastarnas male pugnassent, ob ultionem segnitiae capturi somnum capita loco pedum ponere iussu regis cogebantur ministeriaque uxoribus, quae ipsis ante fieri solebant, facere. Neque haec ante mutata sunt quam ignominiam bello acceptam virtute delerent.” ( Pompeius Trogus-Iustinus, Epitome, XXXII, 3, 16).
Stăpânirea regelui dac pare să fi fost în părţile de sud ale Moldovei sau chiar în sud-estul Transilvaniei. Pedeapsa ruşinoasă la care sunt supuşi luptătorii daci sugerează gradul de disciplină şi marea autoritate regală pe care o avea Oroles asupra supuşilor săi. Astfel cea dintâi confruntare cu bastarnii germanici din nord, cu toată îndârjirea dacilor a fost nenorocoasă pentru oştenii lui Oroles şi nici pentru bastarni nu a fost mai favorabilă, aceştia neizbutind să pătrundă în centrul Daciei şi au rămas la răsărit de Carpaţi, prin părţile Moldovei şi Bucovinei, fascinaţi de aurul Apusenilor. Pentru a doua confruntare, Oroles s-a pregătit temeinic. Ostaşii săi s-au înfăţişat decişi să se bată vitejeşte, spre a nu mai fi supuşi ocărilor şi mai ales pentru a nu mai fi ţinuţi sub opinca femeilor. Bătălia a fost tranşată în favoarea dacilor. Oricum după o scurtă convieţuire cu dacii, bastarnii vor fi asimilaţi de aceştia, iar o parte vor emigra în imperiu şi vor dispărea ca entitate etnică.
Există diferite păreri în legătură cu identitatea lui Oroles, perioada exactă în care a domnit şi chiar în legătură cu numele său.
O opinie oarecum distinctă este prezentă în scrierile filologului Iss.Vossius şi istoricului C.Brandis, care optează pentru identitatea Oroles – Rubobostes, din motive diferite însă. Vosius vedea în acelaşi timp şi o identitate Rubobostes – Burebista, iar Burebista era şi el menţionat în operele antice ca adversar al bastarnilor. C.Brandis nu e de acord cu identitatea Rubobostes – Burebista, însă pledează şi el pentru Oroles – Rubobostes observând ca şi Vossius legătura între Prologurile lui Pompeius Trogus şi Epitoma lui Iustinus.
Vladimir Iliescu îl consideră predecesorul lui Burebista sau unul din conducătorii unuia din teriroriile anexate ulterior la regatul dac. Domnia lui Oroles s-ar plasa astfel cândva la începutul secolului I a.Chr., mai târziu decât ar lăsa să se înţeleagă la o primă lecturare textul lui Pompeius Trogus (c.200 a.Chr., cum susţine printre alţii C.Daicoviciu).
Tot pentru o plasare în secolul I a.Chr. a domniei lui Oroles pledează şi Vasile Lica. Mai mult, acesta presupune drept cauză a conflictului cu bastarnii lupta pentru litoralul Mării Negre, Oroles venind în ajutorul cetăţilor greceşti. Acţiunea s-ar plasa după anul 60 î.Chr, dar înainte de anul 55 î.Chr. când Burebista începe avansul său către cetăţile greceşti. Lica riscă şi mai mult în presupunerile sale, socotind posibilă o alianţă a lui Oroles cu Pompeius Magnus şi chiar participarea acestuia în marea bătălie de la Pharsalos, pierdută de Pompeius în faţa lui Caesar.
Deşi nu este primul care susţine identitatea Oroles – Rholes, argumentarea cea mai clară o găsim la Dan Dana. Conducătorul dac ar fi acelaşi cu dinastul get sud-dobrogean, aliat al romanilor şi adversar şi el al bastarnilor. Deşi ambii conducatori au în comun lupta contra bastarnilor, totuşi evenimentele legate de activitatea lui Rholes sunt mai cunoscute, domnia acestuia fiind plasată cu siguranţă la începutul secolului I a.Chr., în perioada 31-27 p.Chr. Se observă astfel o divergenţă între diferitele plasări cronologice ale domniei lui Oroles. Dan Dana vede Oroles drept o greşeală a copiatorilor antici, corect fiind transcrierea o Rholes. Numele corect al domnitorului, precum şi plasarea cronologică a domniei sale fiind cele aferente lui Rholes, menţionate de Dio Cassius.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Enciclopedia Arheologiei şi istoriei vechi a României, vol.III, M-Q, (coord.) C-tin Preda, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1966, p. 243.
Bibliografie suplimentară:
Laurenţiu Nistorescu, Recuperarea lui Rubobostes, în Studii de Istorie a Banatului, 2010, p.23-42;
Constantin C. Petolescu, Dacia. Un mileniu de istorie, Bucureşti, 2010;
Vasile Lica, Începutul relaţiilor Romei cu dacii - Pompeius şi Oroles, în Ephemeris Napocensis, 7, 1997, p. 11-29;
Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec.X), coord. D.M.Pippidi, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 446;
Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, ediţie îngrijită de Radu Florescu, Bucureşti, 1982, p.68;
Magazin Istoric, XIII, nr.1 (142), februarie, 1979. - Încercare de reconstituire a chipurilor realizată de pictorul Simion Tatu;
Vladimir Iliescu, Wann lebte König Oroles,Zu Iustin 32,3,16, în Analele Universităţii Bucureşti, Limbi Classice, 19, 1970, p.9-15;
Vladimir Iliescu, Când a trăit regele Oroles? (Iustinus, XXXII, 3, 16), în Arheologia Moldovei, VII, 1972, p.377-381;
Constantin Daicoviciu, Noi contribuţii la problema statului dac, în SCIV, 1-2, 1955, p.47-60;
Constantin Daicoviciu, La Transylvanie dans l’antiquité, Bucureşti, 1945, p.45-46;
Dan Dana, Oroles sau Rholes, în Dacia, N.S., LI, 2007, p.233-237;
Paul Pupeza, Repere cronologice în arheologia geto-dacică de la Oroles la Burebista, 2007 (teză de doctorat);
C.Brandis, Dacia, 1956.
Vezi şi:
http://www.forumromanum.org
http://www.daciajournal.ro |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
