Dinast geto-dac ce a domnit în zona Buridavei. Pe teritoriul localităţilor Ocniţa şi Cosota (Ocnele Mari, Vâlcea) a fost indentificat un mare complex arheologic a cărui cercetare încă nu s-a încheiat. Cetatea este situată la altitudinea de 600 m, pe o înălţime în formă de potcoavă, în sistemul de apărare al căreia, pe lângă valuri de pământ şi palisade de lemn intră şi ziduri de piatră fasonată. Necropola aşezării e situată la poalele uneia dintre coline, şi e compusă din morminte de incineraţie, fără tumuli şi din gropi simple sau doar urne, toate în număr de cca.100. Cetatea mai dispunea de ateliere de prelucrare a fierului, a pietrei, a bronzului şi a argintului.
Dar caracteristica cea mai evidentă a cetăţii o constituie edificiul supranumit „palatul”. Acest palat avea mai multe încăperi subterane, săpate în stâncă, singurele dealtfel păstrate, pentru că restul clădirii a fost de lemn şi a căzut pradă unui violent incendiu care a distrus aşezarea. În încăperile subterane s-a descoperit un bogat şi variat material arheologic constând în ceramică, lucrată cu mâna sau la roată, de diferite tipuri şi forme, apoi podoabe, unelte, arme şi monezi, atât denari romani cât şi monede autohtone! Pe baza acestor descoperiri, întregul complex poate fi aproximativ încadrat între sec. II a.Chr. şi sec. I p.Chr.. Complexul reprezintă una din acele dava dacice şi a fost indentificat cu Buridava, aşezare menţionată în izvoarele romane ca importantă aşezare situată pe drumul ce lega Romula peste Carpaţi de Caput Stenarum. Geograful Ptolemeu menţionează în zonă, tribul dacic buridavenses. În anul 1973, într-una din încăperile subterane ale edificiului, s-au descoperit fragmente dintr-un chiup mare, vas pentru păstrarea proviziilor, care poartă o inscripţie. Sub buza acestuia, înainte de ardere s-a scris:
-BASILE [US] TIAMARCO [S]-
scrisă cu caractere greceşti, (conf. I.I.Russu, 1976) care se traduce prin:
„vasul regelui Tiamarcos”
în cazul în care este vorba de genitiv (terminaţia celor două cuvinte lipsind) sau la nominativ:
„regele Tiamarcos”
ca proprietar al atelierului în care s-a lucrat vasul. Pe cât de irelevantă în sine este terminaţia, pe atât de interesantă este menţionarea, într-o scriere autentică, contemporană, a unui rege geto-dac Tiamarcos, în nord-vestul Olteniei, pe locul viitoarei Dacia Malvensis! I.I.Russu confirmă că numele dinastului dac este de cea mai pură factură tracică şi tot el, este cel care a descifrat inscripţia. În subsolul aceleiaşi clădiri s-au mai descoperit numeroase vase şi obiecte care datează din a doua jumătate a sec. I a.Chr. şi primul deceniu al secolului următor, iar sfârşitul întregii cetăţi este legat cronologic, de monedele împăratului Augustus. Aşadar regele Tiamarcos a domnit în răstimpul cuprins între a doua jumătate a sec. I a.Chr. şi începutul celui următor, fără însă al putea preciza exact. El se încadrează deci în galeria de regi daci, urmaşi ai marelui Burebista. Din vasta stăpânire a lui Burebista împărţită la moartea acestuia în „atunci în patru părţi, iar mai târziu în cinci” după cum spune Strabon, s-au desprins zone mai mari sau mai mici peste care au stăpânit diverşi regi. Dacă cei din Dobrogea sunt cunoscuţi datorită izvoarelor literare antice, iată că un rege dac, care a domnit peste dacii din zona Vâlcei şi a Argeşului, este cunoscut datorită unui izvor scris local. Fără să se poată preciza exact mărimea regatului acestui rege, putem spune că centrul puterii sale, antica Buridava, se afla pe locul unde azi se află Ocnele Mari-Vâlcea, locul unde s-a descoperit vasul ce îi poartă inscripţionat numele.
BIBLIOGRAFIE:
Ioan I. Russu, Regele Thiamarcus şi tradiţia statală geto-dacică, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie, Cluj-Napoca, 1979, 22, p.357-363; Ioan I. Russu, Scrierea greacă şi latină în Dacia preromană, în A.I.I.A., Cluj-Napoca, 1976, 19, p.29-53; Dumitru Berciu, Scriere cu litere latine şi greceşti descoperită la Buridava (Ocniţa, jud.Vâlcea), în SCIVA, tom30, nr.4, oct-dec., 1979, p.481-499; Dumitru Berciu, Buridava dacică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1981; Dumitru Berciu, Iosifaru M., Purece S., Descoperiri şi însemnări de la Buridava dacică - VIII, în Thraco-Dacica, XI, 1-2, 1990, p.135-138; Magazin Istoric, XIII, nr.1 (143), ianuarie, 1979. - Încercare de reconstituire a chipurilor realizată de pictorul Simion Tatu. |