gr. Boioi, lat. Boii
 Trib celtic din prima jumătate a sec. I a.Chr. atestat pe teritoriul Slovaciei de astăzi. În anul 60 sau 59 a.Chr. au fost zdrobiţi de Burebista, o parte a lor emigrând spre vest până în Gallia, unde au fost înfrânţi de Cezar.
Un aspect neexplicat satisfacator este rezonanţa etnonimului lor, care alături de cel al tauriscilor are o traducere inteligibilă în limba română contemporană. Există două derivări importante din această parte de denumire, ambele indicând că acest cuvânt are origine indo-europeană: un cuvânt PIE *gwowjeh³s cu rădăcina *gʷou- „vacă” (cuvânt înrudit cu latinul bos, bovis „vită, bou”) şi unul cu sensul „războinic”. Ceea ce ar pleda în favoarea ipotezei că tribul boilor s-ar fi autoconsiderat iniţial a fi fost fie trib de „proprietari de vaci”, fie de „războinici”. Reflexul cu sensul „vacă” este în relaţie strânsă cu termenul cu sensul „străin„ din limba gaelică veche: amboue (din protocelticul *ambouios) care însemna „neproprietar de vite”. Într-o referire la primul termen „boii” cunoscut în istorie, Polybius relatează că avuţia lor consta în vite şi aur, de care depindeau în agricultură şi în război, şi că statutul unui om depindea de numărul de asociaţi cu el şi de numărul de asistenţi. Aceştia din urmă au fost probabil *ambouii, spre deosebire de omul cu statut, *bouvios, proprietarul de vite. Ceea ce susţine ipoteza că *bouii au fost iniţial o patură socială superioară, a celor înstăriţi.
Boii au luat parte la marea migraţie celtică de la începutul sec, 4 a.Chr. în Peninsula Italică, instalându-se în regiunea Emilia, Romagna-Rimini unde au rezistat până la jumătatea sec. 2 presiunii Republicii romane. Alte triburi de boi au traversat Europa centrală ajungând până în cadrilaterul Carpaţilor Nordici. Aici, în Boemia, patronimic, probabil, derivat chiar după numele acestei seminţii celtice (Boiohemum „casa, ţara boilor”), au contribuit, vreme de aproape 4 veacuri, la constituirea unei ample şi intense culturi La Tène, datorită bogăţiilor naturale miniere şi agricole din regiune. Către sfarşitul sec. 2, boii fortifică centrele lor orăşeneşti (oppida), crează aşezări militare legate între ele. Cimbrii şi apoi teutonii-germanici îi dislocă din Boemia şi din Moravia, încât multe grupări ale boilor au pătruns în Cîmpia Pannonică, ajungând la Dunărea Mijlocie (regiunea Bratislaviei pînă către Budapesta). Câţiva dinaşti tribali bat aici monedă (Biatec; Nonnos), dar pentru scurt timp, căci prin anii 60, în campaniile spre vest ale lui Burebista, boii şi tauriscii, conduşi de Critasiros, sînt aproape nimiciţi. Ulterior cca. 30.000 de boi încearcă să-şi găsească adăpost în Noricum (Austria meridională), unde asediază cetatea Noreia. Neizbutind, migrează mai spre vest unde reuşesc să-şi afle mici sălaşe printre neamurile celtice din Elveţia. Caesar i-a înfrânt şi i-a obligat apoi să revină în Franţa centrală, colonizându-i pe fostele ogoare ale arvernilor (Strabo, Geogr., VII, 3, II).
După înfrângerea lor de către daci teritoriul lor a fost numit deserta boiorum, dar boii nu au fost exterminaţi: a existat o civitas boiorum et azaliorum (azalii fiind un trib vecin, probabil înrudit), sub jurisdicţia unui prefect de pe malul Dunării (praefectus ripae Danuvii), ei neopunând rezistenţă romanilor în timpul cuceririi Pannoniei.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Enciclopedia Arheologiei şi istoriei vechi a României, vol.I, A-C, coord. Constantin Preda, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p.192-193.
Bibliografie suplimentară:
Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D.M.Pippidi, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.97;
Petr Drda, Alena Rybová, Les celtes de Bohême, Editura Errance, 1995;
Zsabo Miklos, Les Celt de l'est, Editura Errance, 1992;
David Rankin, Celts and the classic world, 1987;
Vezi şi:
http://ro.wikipedia.org
http://www.bratislava-info.sk
http://www.kernunnos.com/sales/biatec.html
http://theo-phyl.blogspot.com
http://www.historia.roro |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
