 Studiul de faţă îşi propune o scurtă analiză asupra caracteristicilor morfologice şi de funcţionare ale pieselor de scut specifice geto-dacilor (sec II a.Chr - I p.Chr), fiind identificate trei tipuri de umbo-uri. Din punct de vedere arheologic, aceste piese se întâlnesc în cele mai multe cazuri în descoperirile funerare, făcând parte din panopliile războinicilor din acestă perioadă, însă documentarea lor se bazează şi pe reprezentările în arta antică.
Repertorierea acestor descoperiri arată o folosire pe scară generalizată a scutului de către geto-daci. Analiza orientată doar către un anumit tip de armă din panoplia militară a geto-dacilor, ar putea părea o încercare trunchiată, lipsindu-i soliditatea unei prezentări în ansamblu a situaţiei militare caracteristică acestei populaţii. Obiectivul contribuţiei noastre se rezumă să treacă în revistă piesele de scut atribuite geto-dacilor în perioada clasică, pe baza incidenţei de artefacte descoperite, fie în aşezări, fie în morminte.
Acest tip de armă este elementul esenţial al panopliei defensive a unui soldat. Din punct de vedere arheologic, scutul este atestat prin părţile lui metalice din momentul în care capătă părţi metalice, lucru frecvent întâlnit începând cu sec. II a.Chr. Este de imaginat că este folosit de o cavalerie antrenată pentru lupta în formaţie. Totuşi utilizarea lui nu exclude nici alte categorii de soldaţi. Materialul perisabil din care erau confecţionate scuturile nu a lăsat urme arheologice, din ele păstrându-se numai piesele metalice. Manipularea scuturilor se făcea printr-un mâner, situat pe interior, fixat în centru, fiind ţinut în mâna stângă. La exterior, mâna luptătorului era protejată de o piesă metalică, din tablă de fier, numită umbo, care avea şi rolul de a spori rezistenţa scutului, de care se ataşa în mod direct. Pe margine, de obicei se fixa o tablă, în scopul de a întări structura de lemn, dar şi de a proteja împotriva loviturilor.
Armamentul propriu-zis folosit de geto-daci în această periodă ne este cunoscut, în primul rând, în urma descoperirilor arheologice. Pentru a înţelege corect şi nuanţat unele date privind aceste piese de armament este necesară ordonarea descoperirilor, care, deşi nu sunt numeroase, arată o folosire pe scară generalizată a scutului de către geto-daci.
Date fiind unele caracteristici ale umbo-urilor de scut (morfologice şi modul de utilizare în luptă), se poate realiza o încadrare a acestora în mai multe tipuri.
Tipul I. Se caracterizează prin calota semisferică, cu o uşoară profilatură în retragere către bază şi margini orizontale, în formă de disc, pentru fixarea pe suport de lemn. Acest tip de piesă era folosit pentru captarea loviturilor, protejând astfel suportul pe care era fixată şi implicit mâna luptătorului. Piese de acest fel au fost descoperite la Căpâlna (jud. Alba), Cetăţeni (jud. Argeş), Corneşti (jud. Gorj), Dobrosloveni (jud. Olt), Popeşti (jud. Giurgiu), Sighişoara (jud. Mureş). Astfel de artefacte se întâlnesc şi în descoperirile funerare de la sud de Dunăre: Mezdra (Montana), de unde provin mai multe piese de acest fel din descoperiri fortuite, Gorna Malina (Sofia), piesă care provine din T.XIII, Plevna (Loveci), piesă provenită dintr-un mormânt plan de incineraţie distrus.
Diametrul total al acestor piese, incluzând şi discul de prindere pe suportul de lemn, este de 20 cm , iar înălţimea pieselor este de maxim 10-11 cm. Acest tip se caracterizează prin forma rotunjită a calotei prevăzută cu o uşoară profilare în retragere în partea inferioară, unde formează o bordură plată orizontală (un disc) care servea la prinderea pe partea de lemn a scutului. Analiza lotului de descoperiri indică aceleaşi caracteristici pentru toate piesele, fapt care poate susţine argumentaţia includerii lor în aceeaşi categorie. Umbo-ul are aici o funcţie stabilă, protejând doar scutul, pe care se fixa în mod direct.
Tipul II. Spre deosebire de piesele descrise mai sus, morfologia acestui tip este puţin diferită. Umbo-urile au formă conică şi o profilatură dreaptă la partea inferioară, către discul de prindere pe suportul de lemn. Datorită acestei forme, scuturile cu astfel de umbo-uri puteau fi folosite şi la lovit, nu numai la captarea loviturilor. Astfel de piese au fost descoperite la Dubova (jud. Mehedinţi), Lăceni (jud. Teleorman), iar la sud Dunăre la Borovan (Montana), Kamburovo (Tărgovişte), Plevna (Loveci), localităţi situate pe teritoriul Bulgariei.
Tipul III. O prezenţă separată este dată de un anumit tip de umbo de scut cu o construcţie diferită de piesele anterioare. Prinderea pe suportul de lemn se realiza cu ajutorul a două plăci de metal în forma unor aripioare, încadrând o altă placă bombată şi ascuţită la capete. Aripioarele de prindere erau prevăzute cu nituri pentru fixare. Au fost descoperite astfel de piese la Corlate (jud. Dolj), Plosca (jud. Dolj), piese care au analogii clare la sud de Dunăre la Bresnitsa (Loveci) şi Kălnovo (Varna). Reconstituirea propusă pentru descoperirea de la Corlate a urmărit ca analogie piesele cu aripi rectangulare şi calotă bombată, însă recenta descoprire de la Bresnitsa arată o fomă diferită, lucru care permite înscrierea acestor piese într-un tip separat.
Tipologia propusă de noi se bazează în primul rând pe caracteristici morfologice dar şi de funcţionare, dat fiind faptul că umbo-rile cu calotă conică puteau fi eficiente şi la lovit în lupta corp la corp. În tipologia făcută de Ioan Glodariu, piesele cu calota semisferică şi cele cu calota conică, au fost prezenate ca fiind două variante ale aceluiaşi tip, însă părerea noastră este ca sunt argumente suficiente pentru separarea lor pe tipuri diferite. Din scuturi mai pot fi identificate arheologic, aşa cum am mai spus, şi unele garnituri din foaie de metal, cu rol decorativ, de întărire sau chiar de protecţie a părţii lemnoase din care era compusă o astfel de armă. Descoperiri de acest tip avem la Brad, Corlate (unde au fost identificate fragmente de piese ornamentale care pot aparţine scutului) şi Răcătău, de unde astfel de piese provin din context funerar.
Concentrarea acestor tipuri de descoperiri o întâlnim în egală măsură atât în aşezări cât şi în descoperirile funerare. Ca şi element al armamentului defensiv, umbo-ul de scut se regăseşte într-o pondere moderată în descoperirile funerare din această vreme (aproximativ 20 de piese). Din punct de vedere funcţional, acest tip de armament defensiv nu poate fi văzut decât în completarea armementului ofensiv, ca element esenţial în cadrul panopliei din acestă epocă, fapt probat şi de asocierea descoperirilor. Echipamentele defensive se regăsesc de cele mai multe ori alături de arme ofensive (spade, cuţite de luptă, lănci), arme cu care scutul se poate asocia. O singură exceptie o reprezintă descoperirea de la Lăceni, unde alaturi de un umbo de scut a fost atestată şi prezenţa unui vârf de săgeată, două tipuri de arme care din punct de vedere funcţinal nu se pot combina.
Analiza inventarelor funerare cu echipament militar relevă grade diferite de complexitate a compoziţiei acestuia. În cele mai multe dintre cazuri nu se poate stabili o regulă clară în distribuţia asocierilor leagate de piesele aflate în discuţie. O uniformitate a asocierilor de arme în contexte funerare se poate constata în cazul mormintelor tumulare de la Popeşti şi Cugir unde avem un tablou format din spadă lungă de tip celtic – cuţit de luptă – lance – umbo de scut – cămaşă de zale şi coif. Acest lucru contrastează cu distribuţia inventarelor din celelalte descoperiri funerare, unde cu greu se poate stabili o regulă. O altă problemă este legată de frecvenţa descoperirilor fortuite, însă este de presupus că aparţineau unor seturi militare depuse în morminte.
O repertoriere a descoperirilor cu caracter funerar între Carpaţii Meridionali şi Masivul Stara Planina (Balcanii Centrali), în perioda Latène-ului mijlociu şi târziu, arată la prima vedere un grup compact de descoperiri, dat atât de intesitatea şi expresivitatea manifestărilor funerare (în aproape toate cazurile avem înmormântări de războinici) cât şi de contrastul cu raritatea înmormântărilor din regiunile intracarpatice.
Prima şi până acum singura tentativă de abordare sistematică la nivel de monografie a manifestărilor funerare din bazinul Dunării Inferioare, din perioada mijlocie şi târzie a Latène-ului, o datorăm lui Zenon Woźniak, care a introdus în literatura de specialitate noţiunea de grupul Padea-Panagjurski Kolonii. Această propunere de circumscriere a descoperirilor de pe ambele maluri ale Dunării, într-o singură grupă culturală, a fost abordată cu reţinere în literatura românească de specialitate. Grupa olteană de înmormântări a fost interpretată ca o manitestare particulară în plan funerar a populaţiei geto-dacice autohtone, find rezultatul unei influenţe sudice, scordisce. Acest lucru ar presupune conturarea unei grupe separate în Oltenia a orizontului funerar de la Dunărea de Jos. Ideea unei separări a manifestărilor funerare de la nord de Dunăre de cel sudic a avut suţinere şi în alte lucrări de specialitate.
Teza unei manifestări culturale comune pe ambele maluri ale Dunării este reluată într-o lucrare mai recentă de Aurel Rustoiu. Acesta revine la ideea mai veche exprimată de Woźniak, susţinută pe baza asocierilor de materiale specifice acestei regiuni. Pe baza unor descoperiri de morminte plane în Transilvania (Blandiana, Tărtăria şi Teleac), acelaşi autor susţine ipoteza unei urcări a grupului Padea-Panagiurski Kolonii în spaţiul de la nord de Carpaţi, implicând aceste categorii de contexte într-un demers politic, şi anume, acţiunea violentă a războinicilor din sud, care vin şi pun capăt dominaţiei celtice în regiune.
Istoriografia bulgară a manifestat o impenetrabilitate completă pentru grupul cultural propus de Woźniak. Descoperirile de acest fel sunt considerate a fi de tip tracic, fără a le introduce, nici macar din punct de vedere comparativ, într-o circumscriere culturală cu fenomenul înmormântărilor de la nord de Dunăre. Într-o lucrare mai recentă şi cuprinzătoare, N.Theodossiev tratează, la rândul său, disociat aceste tipuri de descoperiri. Arealul studiat se rezumă la teritoriul locuit de tribali, în limitele localizării în izvoarele literare, mormintele de la nord de Dunăre fiind ignorate complet.
După o evidenţiere a tipurilor de monumente, se poate remarca o concentrare masivă a descoperirilor tumulare la sud de Dunăre, în contrast cu raritatea acestor tipuri de construcţii funerare de la nord. Acest fapt poate constitui un argument, deşi fragil, pentru o diferenţiere culturală între cele două maluri ale Dunării. O reevaluare a informaţiilor arheologice rezultate din aceste descoperiri ar pute fi un demers extrem de util, însă nu acesta este scopul contribuţiei noastre.
Pentru perioada la care ne referim, detalii figurative despre scuturile purtate de geto-daci le găsim în reprezentările de pe Columna lui Traian. Valoarea acestui monument istoric constă în faptul că prezintă în scene succesive războaiele daco-romane. În unele detalii din aceste reprezentări sunt redate amănunţit şi armele geto-dacilor, pe care probabil că artiştii sculptori au avut ocazia sa le vadă la Roma sub forma capturilor de arme luate în urma victoriei decisive împotriva lui Decebal. Judecând după reliefurile acestui monument istoric, scuturile erau împodobite cu garnituri metalice pe toată suprafaţa. Descoperirile a numeroase fragmente din tablă de fier în cetăţile dacice permit o interpretare în acest sens. Din iconografia tezaurului de la Lupu avem reprezentările a doi călăreţi purtând scuturi mari, ovale ornamentate cu eventuale plăci de metal şi cu umbo central. Erau piese de dimensiuni mari, folosite de cavaleria grea, antrenată pentru lupta în formaţie. Acestă reprezentare îşi are o analogie foarte bună în descoperirea de la Piatra-Roşie a unui scut de paradă. Este de imaginat că aceste descoperiri nu sunt transpuneri figurative ale scuturilor de uz comun. Decorul pretenţios al scutului de la Piatra-Roşie îndreptăţeşte interpretarea lui ca piesă de paradă, cu destinaţie particulară.
Relevantă este scena LXXII, unde sunt reprezentaţi daci care au ca arme cuţit de luptă, scurt (sica) şi scuturi de luptă ovale, frumos ornamentate întocmai ca reprezentările din descoperirile amintite mai sus.
Scuturi de acest fel se regăsesc în mai toate scenele în care este redată şi armata dacică. De exemplu, în scena XCVI, unde se presupune că este exprimat un contraatac roman asupra poziţiilor dacice, alături de scutul mare oval, apare din nou cuţitul de luptă curb. În scena LXXVIII, care sugerează şi o separaţie între cele două războaie, apare reprezentarea zeiţei Victoria, încadrată de armele luate ca trofee de la geto-daci. Acestea sunt coifuri, scuturi (de forma celor descrise mai sus), lănci, suliţe şi celebrele steaguri de luptă geto-dacice în formă de dragon.
BIBLIOGRAFIE:
Autor:
Cătălin-Petre Constantin, Piese de echipament defensiv la geto-daci. Umbo-uri de scut, în Bibliotheca Musei Porolissensis, XIII, vol. colectiv. Identităţi culturale locale şi regionale în context european – Studii de arheologie şi antropologie istorică, In memoriam Alexandri V. Matei, Editura Mega, Editura Porolissum, 2011, Cluj-Napoca.
Bibliografie suplimentară:
Agre D., Thracian Tumuli Dated to The Late Hellenistic Period In The Valley Yablanista Municipality, în Godişnik NAM, 11, Sofia, 2007;
Atanasov G., Săorăjeniia ot 3-2 v.pr.n.e ot ocolnostite na s. Kălnovo, Şumensco (Erlagen vom III-II Jh.v.Chr. aus der Region des Dorfs Kalnovo, Bezirk Schumen), în Izv.Istor. Muz., Şumen, 7, 1992;
Andriţoiu I., Rustoiu A., Sighişoara-Wietenberg. Descoperiri preistorice şi aşezarea geto-dacică, 1997;
Dichinson T., Harche H., Early Anglo-Saxon shields, Londra, 1992;
Babeş M., Descoperiri funerare şi semnificaţia lor în contextul culturii geto-dacice clasice, SCIVA, 39, 1, 1988, p.3-33;
Babeş M., Staţiunea geto-dacă de la Cetăţeni. Descoperiri şi informaţii recuperate, în SCIVA 50, 1-2, 1999, p.11-31;
Daicoviciu C., Cetatea dacică de la Piatra Roşie, 1954;
Glodariu I., Iaroslavschi E., Civilizaţia fierului la daci, Cluj-Napoca, 1979;
Glodariu I., Moga V., Cetatea dacică de la Căpâlna, Bucuresti, 1989;
Glodariu I., Moga V., Tezaurul dacic de la Lupu, în Ephemeris Napocensis, IV, 1994;
Moscalu E., Sur les rite funéraires des géto-daces de la plaine du Danube, în Dacia, N.S. 21, 1977, p.329-339;
Gherghe P., Repertoriul informaţiilor şi descoperirilor arheologice din Oltenia. Epoca La Tène, Craiova, 2001;
Nikolov B., Trakijski pametnici văv Vrăčansko - Thrakische Denkmäler im Bezir, Vratsa, IAI, 28;
Popescu D., Două descoperiri celtice din Oltenia, în SCIV, 1963, p.403-412;
Popov R., Novootkriti pametnici ot zeleznata epoha v Balgarija, în IAI, 5, 1928-1929, p.273-290;
Popov R., Novootkriti predistoricheski materiali v Bulgaria, în GNAM, 6, 1932-1934, Sofia;
A. Rustoiu, Războinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromană, Cluj-Napoca, 2002;
A. Rustoiu, About a curvet dagger discoveret at Piatra Craivii, în Apulum, XLIV, 2007;
A. Rustoiu, Războinici şi societate în aria celtică transilvăneană, Cluj-Napoca, 2008;
Sîrbu V., Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Galaţi, 1993;
Sîrbu V., Rustoiu A., Crăciunescu G., Descoperiri funerare din La Tène-ul târziu din zona porţilor de fier, în Thraco-Dacica, XX, 1-2, 1999, p.217-229;
Spânu D., Un mormânt de epocă târzie La Tène de la Dubova, în SCIVA, 52-53, 2001-2002, p.83-132;
Theodossiev N., North-Western Thrace from the Fifth to First Centuries BC, in BAR, International Series, 2000, 859;
Ursachi V., Zargidava. Cetatea dacică de la Brad, Bucuresti, 1995;
Vulpe A., La necropole tumulaire gete de Popeşti, în Thraco-Dacica, 1, 1976;
Vulpe R., L’age du fer dans les regions thraces de la Peninsule Balcanique, Paris, 1930;
Vulpe R., Columna lui Traian, Bucureşti, 2002;
Vulpe A., Căpitanu V., Un tombe isolee de l’epoque de La Tène, în Apulum, IX, 1971;
Wozniak Z., Wschodnie pogranicze kultury Latenskiej, Wroclaw-Warszawa Krakow-Gdansk, 1974;
Zirra, V., Beiträge zur Kenntnis des keltischen Laténe in Rumänien, în Dacia, XV, 1971, p.171-238. |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
