 Descoperirile de tip Padea – Panaggiurski Kolonii au fost analizate pentru prima dată de Z.Wozniak. Cercetătorul polonez a observat, că în nord-vestul Bulgariei şi în Oltenia numeroase descoperiri funerare conţin asocieri de materiale specifice acestei regiuni (săbii lungi cu două tăişuri, pumnale curbe, vârfuri de lănci, umbo şi alte elemente de la scut scut, zăbale şi diferite piese de harnaşament).
Toate se caracterizează prin incineraţie ca rit funerarar (tumulare la sud de Dunăre şi plane la nord de fluviu), fiind vorba în general de necropole nu foarte întinse. Datorită caracteristicilor inventarului funerar s-a putut determina că acest grup cultural cuprinde în special războinici călăreţi având o unitate de grup şi un stil de luptă identic, utilizând aceeaşi panoplie de arme şi tehnici e luptă. Echipamentul defensiv de luptă include scuturi, şi câteodată cămăşi de zale sau coifuri iar ca arme ofensive aveau în principal spadele lungi de tip La Tène (aşa zisele de tip celtic), lănci de tipul cu nervură mediană şi cuţite curbe. Elementele de rit şi ritual funerar, precum şi diferite alte elemente ale inventarului funerar (fibule, ceramică) arată ca această aristocraţie războinică, unitară prin piese de vestimentaţie şi armament (convenţional denumită azi grupul Padea – Panagghiurski Kolonii) se caracterizează în principal printr-o mixtură etnică, cu indivizi aparţinând triburilor scordiscilor, triballilor şi dacilor.
În ceea ce priveşte aria de răspândire grupul Padea – Panagghiurski Kolonii a fost identificat în special în partea nordică şi nord-estică a Bulgariei, iar pentru spaţiul României, în Oltenia, zona Porţilor de Fier o parte din vestul şi sudul Munteniei şi, mai recent, în zona Mureşului mijlociu din sud-vestul Transilvaniei (Fig.1). Cronologic, cele mai timpurii decoperiri provin din sudul Dunării, zona iniţială de formare a acestui grup războinic, care treptat s-a răspândit şi spre nord, către Transilvania, unde au eliminat autoritatea triburilor celtice. Acest fapt s-a întâmplat în decursul celui de-al doilea secol înainte de Christos, evenimentele politice şi militare din acea perioadă (acţiunile lui Rubobostes, conflictele cu bastarnii) fiind la baza formării statului dac. Ca urmare, într-o cronologie absolută, grupul Padea – Panagghiurski Kolonii poate fi atestat pe teritoriul locuit de daci pe o perioadă de aproximativ 100 de ani (jumătatea sec. II – jumătatea sec. I a.Chr.), însă unele elemente definitorii ale acestui grup (de exemplu sica) au fost utilizate de daci până la războialele cu romanii. Se poate presupune şi existenţa unei ideologii comune, diferite de cea impusă marii majorităţi a populaţiei dacice (de exemplu, membrii grupului Padea – Panagiiurski Kolonii, prezenţi în spaţiul locuit de daci continuă să se înmormânteze).
S-a subliniat în numeroase rânduri statutul social înalt al celor ce purtau sica, mai ales că acest tip de armă a fost descoperit doar în fortificaţii dacice şi aşezări forificate, iar, în cazurile rare, când provin din morminte, ele confirmă rangul înalt social al purtătorului său. Un argument în acest sens este şi faptul că, după curerirea Daciei de către romani, arma de tip sica nu se mai întâlneşte în cadrul descoperirilor arheologice, fiind astfel un indiciu în plus că ea aparţinea în exclusivitate mediul aristocratic şi/sau războinic. Apare însă în unele monumente sculpturale, dar doar pentru a arăta etnicul unei populaţii, identificate cu sica, ca armă „naţională” a dacilor. Caracteristica principală a acestui grup rămâne asocierea săbiilor lungi de tip celtic cu arme de origine locală.
Numărul mic al mormintelor din necropolele de tip Padea – Panagiiurski Kolonii săpate ilustrează existenţa unor necropole aristocratice „de familie”, fiind vorba atât de mormine de maturi, cât şi de copii. Doar simpla existenţă a acestor morminte arată faptul că, în cadrul societăţii dacice, exista o certă diferenţiere socială, elita nobilă, războinică fiind doar în parte afectată de profundele schimbări ce au loc în ceea ce priveşte ritualul funerar („dispariţia” necropolelor începând din sec. II a.Chr.).
Aristocraţia războinică ce a luat naştere cândva în sec. II a.Chr. din zona Olteniei, este cea care, probabil sub conducerea lui Rubobostes, a eliminat dominaţia celtică din zona intracarpatică. Pentru această părere este semnificativ faptul că, cronologia descoperirilor celtice din sud-vestul transilvaniei, precum şi a primelor complexe funerare de tip Padea – Panaghiurski Kolonii indică faptul că cele două categorii de contexte cultural-arheologice se succed la intervale foarte scurte. Având în vedere dispariţia bruscă a necropolelor celtice, dar şi a aşezărilor aferente, s-a presupus o acţiune violentă exercitată de grupul de războinici veniţi din sud. Nu este întâmplător nici faptul că, tot în această perioadă iau naştere şi principalele fortificaţii dacice din zonă. La Piatra Craivii, Cugir, Căpâlna, Costeşti există indicii arheologice care să ateste începutul acestor fortificaţii cândva la jumătatea sec. II a.Chr.
Cu siguranţă că aceeaşi categorie nobilă conducătoare (şi războinică) se menţine până în vremea lui Burebista. O parte din ea participă la luptele contra boiilor şi tauriscilor pentru „...pământurile ce înainte erau a lor...”. De altfel existenta unor comunităţi puternice în zona, care s-au opus pătrunderii celţilor în spaţiul Tisei superioare exista şi înainte de epoca lui Burebista. Este vorba de fortificaţiile de la ambele pe malul drept al Tisei, în Ucraina Ciscarpatică, datate în sec. IV-III î.Chr., exact în timpul pătrunderii celtice în Transilvania.
Imaginea generală a lipsei mormintelor în peroada dacică este în conformitate şi cu descoperirile din spaţiul Tisei superioare. Însă, la fel ca în restul teritoriului locuit de daci, şi aici, există unele excepţii. Pe lângă binecunoscuta necropolă de la Zemplin, în ultimii ani s-a cercetat o parte a necropolei puternicei fortificaţii de la Mala Kopania, punctul Celeniţa, datată în sec. I a.Chr. Rezultatele furnizate de cercetarea celor două necropole dacice aferente celor mai puternice fortificaţii din zonă ne dezvăluie existenţa, prin inventarul unor morminmte, a unor elite războinice aristocratice cu un rol important în cadrul comunităţilor din aceste fortificaţi dacice.
Prin inventarul lor, descoperirile funerare dezvelite în ultimii ani la Mala Kopania-Celeniţa cuprind atât morminte de femei cât şi de bărbaţi, în special de războinici. Aceste descoperiri se compun în principal din obiecte de armament, echipament pentru călăreţi şi piese de harnaşament. Dintre piesele de armament se remarcă un număr de şapte spade cu două tăişuri, de tipul cetic târziu, cu o lungime de 90 cm şi garda în formă de clopot. Din punct de vedere tipologic, spadele descoperite aparţin La Téne-ului C2-D şi corespund celei de-a doua jumătăţi a sec. al II-lea a.Chr. şi în sec. I a.Chr. Din inventarul mormintelor de războinici nu lipsesc vârfurile de lance. Ele sunt din fier, de dimensiuni mari, de până la 30-35 cm. Din punct de vedere morfologic, ele sunt prevăzute cu o nervură mediană rotunjită dar nu lipsesc nici cele în formă de frunză, alungite. Prezenţa nervurii mediane reliefate de pe lamă a fost caracteristică pentru vârfurile de lemn din epocile Hallstatt şi La Téne. Ea se mai întâlneşte şi la exemplarele dacice din sec. I d.Hr.. Ambele tipuri sunt datate în La Téne-ul târziu iar din punct de vedere tipologic aparţin tipului III după Kotigoroško sau tipului I/2 la Kaczanowski.
Definitorii pentru întregirea arsenalului unui războinic de tip Padea – Panaghiurski Kolonii sunt cele patru sicae dacice descoperite în morminte, unele împreună cu fragmente de la teacă (buterola). Acestea sunt de dimensiuni considerabile (de până la 50 cm), printre cele mai mari exemplare cunoscute. Mânerele sunt simple sau prevăzute cu „butoni” la partea exterioară şi la gardă, în timp ce la unele se poate observa, pe lamă, un canal longitudinal „de scurgere a sângelui”. Nu se întâlnesc exemplare ornamentat cu motive zoomorfe şi/sau geometrice, ca în cazul exemplarelor mai timpurii din sud-vestul României sau nord-estul Bulgariei, acest fapt constituind un indiciu în plus pentru datarea lor pe parcursul sec. I a.Chr.
Forma limbii mânerului, curbura şi decorul lamei indică faptul că, este vorba de un tip de pumnal specific ariei nord balcanice. Originea pieselor în discuţie se găseşte în exemplarele din spaţiul tracic sud-dunărean. Ele ajung să fie utilizate pe scară largă de purtătorii grupului Padea – Panagghiurski Kolonii în sec. III-I a.Chr.. De asemenea, pumnalele curbe continuă să fie folosite în Dacia şi pe parcursul sec. I a.Chr. – I p.Chr., fiind descoperite într-o serie de morminte tumulare, aşezări şi cetăţi dacice. Existenţa acestor tipuri de pumnale, identice cu cele din aria mai sus menţionată, constituie o dovadă în plus a „expansiunii” regatului dac din vremea lui Burebista, purtătorii lor nefiind alţii decât o parte a aristocraţiei războinice, care l-au însoţit pe regele dac în campaniile sale şi apoi au stăpânit peste aceste zone.
Printre piesele specifice războinicilor călăreţi se numără pintenii. În necropola de la Mala Kopania-Celeniţa s-au descoperit până acum un număr de 21 de pinteni, ce se încadrează în două tipuri. Prima categorie de pinteni se caracterizează prin butoni masivi la capete, conici şi un corp nu prea mare, dar puternic. Spinul este lung. Aparţin grupei A după Ginalski sau grupei I după Godlowski şi se datează în a doua jumătate a sec. I a.Chr. (Fig. 3/13). La exemplarele din a doua categorie se păstrează forma (nu prea mare), însă spinul devine mai alungit, iar butonii se micşorează (Fig. 3/12). Aparţin grupei B1 după Ginalski şi se datează până la cumpăna dintre cele două ere.
Piesele de harnaşament sunt reprezentate, în special, de zăbale sau diferite inele din fier. O parte dintre acestea pot face parte însă şi din echipamentul militar. Numeroasele zăbale împreună cu accesoriile lor (psalii, căpăstre), constituie, cel mai mare lot de descoperiri de astfel de piese din arealul carpatic. Toate sunt de tipul tracic, iar dintre acestea, după forma psaliilor, predomină cele ce se încadrează tipului Werner XVI, varianta 4 (Fig. 3/14-15). Toate au analogii directe în zona nord-balcanică, tipuri identice au fostdescoperite în mormintele luptătorilor Padea – Panaghiurski Kolonii datate în prima jumătate a sec. I a.Chr.
Armamentul defensiv principal al luptătorilor sunt cămăşile de zale şi scutul, reprezentat în descoperirile arheologice, prin părţile metalice componente ale acestuia: umbo-ul, mânerul de scut şi foarte rar banda metalică exterioară. Din păcate starea fragmentară a inelelor de zale face imposibilă stabilirea unor detalii morfologice privind sistemul de închidere al acestora (probabil cu închidere prin faţă cu ajutorul unor plăcuţe sau butoni). Tipurile de umbo descoperite la Mala Kopania se încadrează, conform împărţirii propuse de N.Zieling, tipului J1. Acestea au calota bombată şi un gât cilindric cu marginile largi. Înălţimea lor nu depăşeşte 5-6 cm iar diametrul bazei este de până la 25 cm. Niturile sunt de dimensini relativ mari (cu diametrul de 3 cm) grupate, de obicei, câte patru.
Obiectele de podoabă şi vestimentaţie sunt foarte numeroase, cu o mare importanţă din punct de vedere cronologic. Ele sunt reprezentate în special de fibule, catarame, brăţări, pandantive, mărgele şi un torques din aur.
Piesele publicate recent de la Mala Kopania-Celeniţa sunt importante pentru posibilitatea interpretării unor legături directe între războinicii grupului Padea – Panaghiurski Kolonii din zona central-transilvăneană (sau, de ce nu, nord-balcanică?) cu bazinul Tisei superioare, legături ce au putut avea loc doar în timpul campaniilor victorioase ale lui Burebista împotriva celţiilor. Descoperirea mormintelor de războinici ne arată şi mobilitatea unor astfel de luptători, excelenţi mercenari, ce au slujit sub comanda lui Burebista, pentru ca o parte a lor să se aşeze, în cele din urmă, pe malurile Tisei, aducându-şi contribuţia la dezvoltarea uneie dintre cele mai importante fortificaţii dacice existente.
Având în vedere că în această perioadă (prima jumătate a sec. I a.Chr.) iau naştere în bazinul Tisei superioare puternice centre militare, probabil că, o parte dintre aceşti războinici de elită au rămas în zonele nord-vestice ale regatului lui Burebista. Semnificativ este faptul că, aceste descoperiri funerare, nu sunt descoperiri izolate, ci provin dintr-o necropolă mare, aferentă aşezării dacice, lucru ce ne arată că aceşti războinici s-au integrat şi, mai mult ca sigur au condus, comunitatea dacică din zona Gorodište şi Maloe Gorodište. Înmormântarea în cadrul cimitiruil arată că aceştia au supravieţuit conflictelor militare în care au fost angrenaţi şi chiar au stăpânit aceste teritorii şi după moartea lui marelui rege.
Ansamblurile de piese de armament (spade, lănci, sici), echipament militar (cămaşă de zale, scuturi) şi unele accesorii vestimentare (în special unele tipuri de fibule) îşi găsesc analogii directe în grupul Padea – Panaghiurski Kolonii. Apartenenţa etnică a mormintelor descoperite în punctul Celeniţa o dă ceramica, care se găseşte alături de alte obiecte de inventar funerar. Ceramica este constituită din vase locale, de certă factură dacică (cupe, fructiere, oale, ceşti dacice). Cercetarea necropolei dacice de la Mala Kopania-Celeniţa arată faptul că acesta aparţine perioadei de început a fortificaţiei, datată undeva după anii 80 ai sec. I a.Chr..
Chiar dacă se află la o distanţă considerabilă faţă de descoperirile funerare de pe valea Mureşului mijlociu (Blandiana, Teleac, Cugir), reprezentanţii elitelor războinice de tip Padea – Panaghiurski Kolonii de la Mala Kopania dispar cândva în a doua jumătate a primului secol a.Chr. Mormintele de la Mala Kopania-Serenii Grunok şi Zemplin datate pe parcursul primei jumătăţi al secolului I p.Chr., suferă unele modificări privind tipologia inventarului funerar, însă anumite practici şi depuneri funerare se păstrează.
Echipamentul militar care i-a însoţit pe acest războinici în morminte arată că, în viaţă, ei trebuiau să fi fost lideri militari cu un prestigiu suficient de mare pentru a putea organiza şi conduce o astfel de fortificaţie ce trebui să asigure liniştea regatului lui Burebista în partea nordică a regatului său.
BIBLIOGRAFIE:
Autor:
Ardeleanu Marius, Războinici ai grupului Padea – Panaghiurski Kolonii şi spaţiul Tisei superioare. Observaţii privind istoria unor elite, în Bibliotheca Musei Porolissensis, XIII, vol. colectiv Identităţi culturale locale şi regionale în context european – Studii de arheologie şi antropologie istorică, In memoriam Alexandri V.Matei, Editura Mega, Editura Porolissum, 2011, Cluj-Napoca.
Bibliografie suplimentară:
Vojtec Budinsky-Krička, Maria Lamiová – Schmiedlová, A Late 1-st Century B.C. -2nd Century A. D. Cemetery at Zemplin, în SlovArch, 38, 2, 1990, p.245-354;
I.H.Crisan, Necropola dacică de la Cugir. Consideraţii preliminare, în Apulum, XVIII, 1980, p.81-87;
P. Kaczanowski, Klasyfikacja grotów broni drzewcowej kultury Przeworskiej z okresu rzymskiego, Kraków, 1995;
V.G.Kotigorosko, Hobыe дaңңыe oб иctopии Maлokoпaңъckoґ ґopoдищa, în V.Ciubotă, T.Nicoară, M.Vegheş, L.Horvath (coord.), Relaţii româno-ucrainene. Istorie şi contemporaneitate, Cluj-Napoca – Satu Mare, 2007, p.62-82;
V.G.Kotigorosko, Mala Kopania-micromonografie, Satu Mare, 2009;
I.Glodariu, E.Iaroslavschi, Civilizaţia fierului la daci (sec. II. î.e.n. – I e.n), Cluj-Napoca, 1979;
J.Ginalski, Ostrogoi kablakowe kultury przeworskiej. Klasyfikacja typologicza/ Bügelsporen der Przeworsk-Kultur. Eine Typologische Klassifikation, in PrzegladArch, 38, 1991, p.53-84;
K. Godlowski, The Chronolgy of the Late Roman and Early Migration Periods in Central Europe, Kraków, 1970;
A.Rustoiu, Războinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromană, Cluj-Napoca, 2002;
A.Rustoiu, The Padea – Panagjurski Kolonii Group in Southwestern Transylvania. Archaeological, Historical and Paleo-Anthropological Remarks, in: A.Pescaru, I.V.Ferencz (ed.), Daco-geţii. 80 de ani de cercetări arheologice sistematice la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Deva, 2004, p.267-276;
A.Rustoiu, Thracian sica and Dacian falx. The History of a „National” Weapon, in S.Nemeti et al. (eds.), Dacia Felix. Studia Michaeli Bărbulescu oblata, Cluj-Napoca, 2007, p.67-82;
Valeriu Sîrbu, Sabin Luca, Cristian Roman, Tombs of Dacian Warriors (2nd – 1st C. BC) found in Hunedoara – Grădina Castelului (Hunedoara county), în Acta Terrae Septencastrensis, VI, 1, 2007;
V.Sârbu, A.Rustoiu, Découvertes funéraires Géto-Daces du sud-ouest de la Roumanie (150-50 av.J.C.), in Le Djerdap/Les Portes de Fer a la deuxieme moitie du premier millenaire av.J.C. jusqu’aux guerres daciques, Kolloquium in Kladovo-Drobeta-Turnu Severin (September-October 1998), Beograd, 1999, p.77-91;
V.Vasiliev, A.Rustoiu, E.Balaguri, C.Cosma, Solotvino-Cetate (Ucraina Subcarpatică). Aşezările din epoca bronzului, a doua vârstă a fierului şi din evul mediu timpuriu (Habitats de l'époque du bronze, de la second ere du fer et du Moyen-âge précoce), Cluj-Napoca, 2002;
Al.Vulpe, La nécropole tumulaire de Popeşti, in Thraco-Dacica, I, 1976, p.199-219;
W.M.Werner, Eisenzeitliche Trensen an der unteren und mittleren Donau, in PBF, XVI/4, München, 1988, p.81-101;
Z.Wozniak, Wschodnie pogranicze Kultury Latenskiej, Wroclaw – Warszawa – Krakow – Gdansk, 1974, p.74-138;
N.Zieling, Studien zu germanischen Schilden der Spätlatène – und der römischen Kaiserzeit im freien Germanien, Oxford, 1989.9.n, Oxford, 1989. |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
