Rege al geto-dacilor (a doua jumătate a sec. I a.Chr.), a cărui stăpânire este situată în exteriorul arcului carpatic şi care a domnit după moartea lui Burebista.
Unii istorici admit că acest dinast îşi exercita autoritatea, pe lângă câmpia Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei şi sudul Moldovei. S-a amestecat în luptele interne de la Roma ajutându-l pe Marc Antoniu, împotriva lui Octavian (Plutarch; Antonius, 63). Dintre aliaţii lui Antonius, Rhoemetalces, regele Traciei şi Deiotarus regele Paphlagoniei văzând că victoria îi aparţine lui Octavian au trecut de partea acestuia. Nu toţi aliaţii acestuia s-au făcut, însă, vinovaţi de trădare. Printre cei care au luptat până la capăt se aflau şi dacii lui Dicomes care, scrie Plutarch îi făgăduise (lui Antoniu) că-l va ajuta cu armată numeroasă. Luaţi prizonieri de Octavian, oştenii daci ai lui Dicomes sunt duşi la Roma (31 a.Chr.) şi puşi să lupte în arenă, ca gladiatori împotriva unor captivi suebi. (Cassius Dio, LI, 22).
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec.X), coord. D.M.Pippidi, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.234.
Bibliografie suplimentară: Enciclopedia Arheologiei şi istoriei vechi a României, vol.II, D-L, coord. Constantin Preda, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p.53; Maria Chitescu, Un rege dac la Actium, în Magazin istoric, anul XI, nr.11 (128), nov.1977, p.6-7; Dumitru Protase, Unde a fost „regatul” lui Dicomes? [sec. 1 î.e.n.] (Ou se trouvait le „royaume”de Dicomes?), în Studii Cerc. Ist. Veche, 1970, 21, nr.1, p.145-153;
|