 Zburătorul este o semidivinitate erotică de tipul incubilor, un daimon arhaic de tip malefic. Simbolizează toate formele de sexualitate, de la aceea puberală până la aceea isterică a femeilor care trăiesc numai pentru plăcerile trupeşti.
Mitul Zburătorului a fost sesizat în aspectul lui cultural de George Călinescu, ca reflectând problema fundamentală a sexualităţii la români. G.Călinescu afirmă că „Zburătorul (...) este un demon frumos, un Eros adolescent, care dă fetelor pubere tulburările şi tânjirile întâiei iubiri”. Începând cu I.Heliade Rădulescu, nu este liric român care să nu fi reluat mitul în diferite chipuri. Unii au crezut că trebuie să ducă aceste producţii spre o sursă romantică, ceea ce este fals, fiindcă unii din poeţi nici măcar nu aveau noţiunea temei occidentale. Singura notă romantică este întemeierea pe tradiţii populare. Neavând o literatură de analiză a dragostei, a fost firesc ca poeţii români să se coboare la momentul primitiv, la mitul invaziunii instinctului erotic la fete. Caracteristică în toate aceste compuneri e totala iraţionalitate a crizei”. În realitate Zburătorul desfăşoară o dublă activitate erotogenică: de iniţiere sexuală şi de provocare şi întreţinere a apetitului sau patosului sexual. Însă Zburătorul are şi un dublet feminin cunoscut sub numele de Zburătoroaică, un daimon urât şi extrem de rău. Aşa că tot ceea ce relatăm despre activitatea Zburătorului e valabil şi pentru dubletul feminin, cu menţiunea că Zburătoroaică se ocupă de tineri puberi şi de bărbaţi hipersexuali.
Înfăţişarea lui trebuie să corespundă capacităţii sale de seducţie, în exerciţiul funcţiunii lui erotogenice se poate metamorfoza în şarpe, zmeu sau sul de foc. De aceea a putut fi confundat de necunoscători cu Şarpele înaripat, cu Zmeul antropofag sau cu Demonul văzduhului, toţi încărcaţi de electricitate. Dar aceste confuzii nu sunt singurele. În fond, toate metamorfozele Zburătorului urmăresc acelaşi scop: pătrunderea ocultată în casele victimelor lui puberea sau pasionale, pentru a se transforma în tânăr voinic şi înflăcărat de dragoste. Metamorfozarea sub forma de animale (şarpe, porc, câine) sau ca sul de foc, menţionată de unii folclorişti, se referă pe de o parte la tehnica pătrunderii în viaţa victimelor şi pe de altă parte la simbolismul sexual.
Odată pătruns în casă, se strecura în patul victimelor, le tulbura firea. Victimele nu erau posedate, ci numai tulburate psihofizic, căzute sub obsesia unei hipersexualităţi patologice, a unui freamăt neastâmpărat al simţurilor, a unui orgasm iluzoriu. În înfăţişarea lui de semizeu, Zburătorul era uneori acoperit de solzi argintii, purta pe umeri aripi albe, mari şi involte. Alteori pătrundea nevăzut ca o adiere şi tulbura corpul celor ce-l aşteptau în somn. Zburătorul rătăcea noaptea, între miezul nopţii şi cântători, dând târcoale uliţelor, grădinilor, livezilor şi caselor pentru a tulbura fetele de măritat, nevestele părăsite şi văduvele pătimaşe după aventuri sentimentale. Subtil se metamorfoza deseori chiar în iubitul celor astfel ademenite şi petrecea cu ele până la cântători. Pasiunea lui se dezlănţuia orgasmică, noapte de noapte, până la neurastenizarea victimei, care chiar putea să moară de freamăt oniric. În timpul zilei fetele chinuite erotic noaptea se cunoşteau că au fost vizitate de Zburător după semnele de oboseală, paloarea feţii şi alte indicii psihice.
Zburătorul nu era un vampir. El nu era nici un demon al morţii. Nu le sugea sângele victimelor sale, nu le ucidea ca să le transforme în strigoi. Activitatea zburătorului era numai oniric-erotică. Urmele fiziologice lăsate de presupusa lui vizită ţinteau la autoflagelarea simţurilor, la dereglarea psihotică, de tip neurastenic şi uneori epileptoidică, tipice sindromului hipersexualităţii. Acest sindrom şi-l alimentau cu visele prematur sexuale, cu farmece, vrăji şi descântece de dragoste, pe care le repetau mereu, schimbând subiectul pasiunii lor. Farmecele, vrăjile şi descântecele de dragoste alcătuiesc, după cântecele lirice, un capitol bogat al folclorului erotic. Ele urmăresc să provoace, să dezlănţuie şi să întreţină erotismul normal şi de cele mai multe ori pe cel patologic, constrângând astfel pe semizeii erotismului, pe Zburătorul Zburătoroaică. Toate procedeele de magie erotică solicită Zburătorului sau Zburătoroaicei apariţia celui îndrăgit, în realitate sau măcar în vis adus cu blândeţe sau violenţă, năuc sau fremătând de patimă. Fermecătoarea cerea pentru solicitanta ei să aibă
„fapt de femeie,
soarele în piept,
luna în spate,
doi luceferi
în cei umeri,
între sprâncene
chită de micşunele,
pe buze (...)
doi faguri de miere,
pe poale jur-prejur
stele mărunţele(...)",
ca soarele să răsară
„pe trupul ei,
pe hainele ei
(...) pe braţele ei (...)”,
astfel ca iubitul ei până o veni,
„să se bată a crăpa,
ca capul de om tăiat,
ca peştele pe uscat,
ca untul în putinei,
ca unda de mare de cuvântul meu,
de chipul meu,
de sprâncenele mele,
de vorbele mele”.
Şi, bineînţeles,
„să nu poată răbda (...)
să vie călare
pe nuia de alun
să fugă ca un nebun;
să vie călare
pe nuia de sânger,
să fugă ca un înger;
să vie pe nuia de nuc,
să fugă ca un haiduc;
pe nuia de arţar
să fugă ca un armăsar;
să nu-i fie a bea,
să nu-i fie a mânca,
să nu-i fie a sta,
pân' la mine n-o veni
şi cu mine n-o vorbi,
să se bată a plezni”.
Vrăjitoarea urzea „vrajă de scris" pentru dragoste, vrăjitoarea trimitea cuţitul fetei să-l aducă pe cel care îi este drag
„să vie în sat fără de sfat;
să vie prin câni,
fără de ciomag;
să vie pe drum lupeşte
să intre în casă porceşte (...)
că eu îl bat şi-l străpung
şi îl bat între picioare
să-i dau în gând de-nsurătoare (...)
să vie descuiat,
cu sângele întârtat,
la noapte să-l visez,
mâine aievea să-l văz
cu calul fugind,
din bice pleznind,
la mine venind.
Nici să nu mai şază,
nici să nu mai mânce.
Inima să-i sară,
ochii să-i pleznească,
să nu-i dea a sta,
căci dac-o mai sta,
l-oi întâmpina,
sângele (... )-o pica”.
Vraja conjură pe semizeii erotismului să-i aducă iubitul:
„de-a fi în haia ţară,
să vină până mâine seară,
de-o fi în astă ţară,
să vie diseara,
de-o fi peste munte,
îi pun punte,
să treacă prin fete frumoase,
prin văduve grase (...)”.
Şi stelele logostele" erau conjurate de descântece şi astfel antrenate în magia erotică, pentru că descântătoarea le cerea ca steaua celui vizat
„să nu stea,
să umble-n lung şi-n lat
(....) în ţară turcească,
bulgărească
(...) să aducă scrisa
lui
de-o fi cizmar,
de-o fi zidar,
de-o fi tâmplar,
de-o fi dulgher,
de fi moşier,
de-o fi cârciumar,
de-o fi funcţionar,
de-o fi cojocar,
să vie în vis să-l visez,
aievea să-l văz,
să-l cunosc bine ales”.
Aceleaşi farmece, vrăji şi descântece de dragoste se făceau şi pentru flăcăii neputincioşi, stătuţi, pentru văduvi şi bătrâni, prin invocarea Zburătoroaicei. De obicei Zburătorul era invocat singur în acţiuni de magie erotică dar era invocat şi concomitent cu Zburătoroaică, ca semizei în magia medicală pentru vindecarea unor boli:
„cât o sta Zburăturoiu
cu Zburătoroaica în rai
atât să stea izdatul la (...)”.
Ca provocatori ai unor boli patogene, Zburătorul şi Zburăturoaica sunt uneori exorcizaţi
„să iasă să se mute
(...) sub pământ să se ducă,
unde cocoşul nu cântă,
unde securea nu taie (...)
în păduri
pe sub buturi”,
unde de fapt locuiesc ziua. Iar noaptea între cântători
„să nu poată veni
Zburătorul cu Zburăturoaica,
moroiul cu moroaica(...)”
ca să facă rău celor ce-l aşteaptă.
Aşa se face că în ambele cazuri de isterie erotică, în cazul orgasmului psihic în stare de veghe cu întruchiparea umană a Zburătorului, sau în stare de somn, cu umbra fantasmagorică a Zburătorului visat, se luau contramăsuri de medicină magică pentru deszburătoritul bolnavelor şi bolnavilor.
Printre primele măsuri de deszburătorit era descântecul. Un descântec tipic menţionează nouă buruieni magice de leac (leurdă, avrămeasă, leuştean, odolean, sânger, mătrăgună, iarba ciută, muma pădurii şi iarba zburătorului) din care se face o fiertură pentru a spăla bolnavul de dragoste trei zile succesive, de către descântătoare, spunând:
„aşa să se spargă
faptul, lipitura) şi Zburătorul,
cum se răspândesc răspântiile
(...) aşa să se răspândească vrăjile
şi lipitura şi Zburătorul (...)”.
Când psihoerotogonia lua proporţii îngrijorătoare, părinţii sau rudele bolnavilor recurgeau la rituri de medicină magică antierotogonică: se ungeau uşile, ferestrele şi ghizdurile hornului cu usturoi; se înfigea un cuţit în bătătura uşii sau în pereţii hornului la acoperiş patru cuţite în cruciş; se făceau baiere asemănătoare băierilor de strigoi, care erau de fapt centuri antidemonice. La baierele de zburători atârnau, ca şi la baierele de strigoi, unelte apotropaice (cuţitaşe, toporaşe etc.) plus un săculeţe cu buruienile descântate. De altfel şi baierul zburătorului se punea tot cu descântec. Se trăgea cu puşca pe hornul casei. Se da foc noaptea unor vreascuri mirositoare pe vatră. Se da foc scorburilor din pădure sau baltă în care se credea că se adăposteşte ziua Zburătorul.
Mitul erotogonic al „Luceafărului” de Mihai Eminescu, făptură nemuritoare care iubeşte astral o făptură muritoare, printr-o mezalianţă neîngăduită ordinii divine, repeta la modul transsimbolic mitul sexogonic al Zburătorului.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1987 (fragment).
Bibliografie suplimentară:
George Lăzărescu, Dicţionar de mitologie, Casa editorială Odeon, Bucureşti, 1992;
Aurel I. Cândrea, Folclorul medical român comparat, Polirom, Iaşi, 1999.
Vezi şi:
http://suspans.ro/literatura/eseu/despre-zburator-incubus |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
