 A existat o localitate dacică pe locul actualei Alba Iulii, alta decât romanul Apulum? O localitate dacică numită Tharmis?
În ultimul secol, aşezarea dacică de la Alba Iulia a constituit obiectul a numeroase ipoteze şi păreri formulate de către istorici. În prima jumătate a secolului al XX-lea, E.Komemann, N.Iorga, I.Marţian, C.Patsch, C.Daicoviciu, Gr.Florescu etc. au susţinut existenţa unui sat al autohtonilor daci (vicus) sau a unei „fortăreţe” preromane. În 1949, examinând „natura obârşiei, factorul topografic şi antropogeografic, începuturile şi originea numelui”, I.I.Russu localiza cetatea locuită de tribul apulilor de pe malul drept al Mureşului. În 1961, eruditul clujean a reluat problematica aşezării Apoulon şi a adus noi contribuţii onomastice la etimologia şi semnificaţia tribului apulilor în Dacia antică.
Descoperirile numismatice din veacul al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului următor au adus unele informaţii cu privire la localizarea şi cronologia relativă a aşezării autohtone de la Alba Iulia. Dar, în ultima jumătate de veac, alături de cele câteva piese mai vechi lipsite de localizare topografică, semnalam descoperirea, în 1950, de către I.H.Crişan, la vest de Liceul „Horia, Cloşca şi Crişan” a primelor fragmente ceramice din faza clasica a La Tène-ului. Resturi de vase s-au identificat în incinta „Cetăţii”, în jurul Catedralei romano-catolice (1974), în Calea Moţilor (1979) şi la capătul estic al Bd.Transilvania (1987). Cercetările efectuate de R.Heitel şi V.Moga pe latura de sud a „Cetăţii” (1980) au identificat fragmente de vase, iar secţiunea III terasată la sud de Str. Mihai Viteazul (1985) a surprins stratul de cultură, groapa unui bordei şi ceramica dacică preromană. Resturi de locuire din epoca La Tène s-au găsit şi în timpul săpăturilor efectuate la Palatul Apor (1992) şi cu ocazia dezgropării turnului de poarta de pe latura de sud a castrului roman (1995), unde s-au precizat din nou stratul de cultura şi chiar un val de pământ.
Din aria aşezării provin două imitaţii dacice după tetradrahmele emise de Filip II, regele Macedoniei (sec. III-II a.Chr.) descoperite la 1857 şi un tezaur compus din monede de argint emise de oraşele Apollonia şi Dyrrachium între anii 229-100 a.Chr. Alături de imitaţiile dacice şi piesele greceşti, populaţia locală a folosit şi monedele romane republicane (M.Vargunteius, Drusus Junior) sau imperiale (Tiberius, Nero, Otto, Vitellius, Vespasianus, Domitianus, Nerva etc.).
Deşi unele vestigii sporadice s-au semnalat pe „Platoul Romanilor” (Calea Moţilor, B-dul Transilvania), numai în incinta castrului roman din „Cetate” se constată o densitate maximă de locuire. Aici s-a conturat la 3,50-3,70 în adâncime un strat masiv de depuneri din epoca La Tène, suprapus de vestigiile romane timpurii (sec. II p.Chr.). În stadiul actual al cercetării se poate afirma că relicvele menţionate aparţin unei aşezări cu locuinţele dispuse în partea centrală a terasei, îndesate pe margine şi răzleţite spre interiorul platoului. Descoperirile monetare ivite în vatra şi hotarul oraşului argumentează evoluţia aşezării dacice din sec. III a.Chr. până la începutul sec. II d.Chr., când în anul 106 p.Chr. bazinul mijlociu al Mureşului a fost ocupat şi colonizat de romani.
Locuirea continuă a Depresiunii Alba Iulia este argumentată şi de dovezile hidrografice ilustrate de ruinele antice păstrate de cele două rânduri care curg prin apropierea sitului dacic: Ampoiul (Ampetus) şi Mureş (Marisius).
Prima atestare documentară a aşezării este semnalată la începutul sec. II d.Chr. de geograful alexandrin Claudius Ptolemaeus, care confirmă (Geographia, III, 8, 4) existenţa localităţii. Apoulon, situată de istorici în centrul spaţiului intracarpatic al Daciei preromane. Opidum-ul era locuit de tribul dacilor appuli amintiţi în poemul Consolatio ad Liviam, compus de un autor anonim şi păstrat printre manuscrisele poetului Ovidiu (... Dacius orbe remoto Appulus...) la sfârşitul secolului I d.Chr.
Studiul semnificaţiei lingvistice şi etimologice a numelui indo-european dacic constată că etnicul semnifică „putere”, „tărie” („apel”, „apol-” şi se înrudeşte cu varianta „ap-‚ (‘~aprig”), temă din care derivă şi toponimul Apoulon.
Descoperirea cetăţii dacice de la Piatra Craivii (jud. Alba) a oferit unor arheologi ocazia identificării ipotetice a anticului Apoulon cu această fortificaţie. Dar recentele vestigii semnalate la Alba Iulia aduc argumente inedite în favoarea localizării sitului în punctele „Cetate” şi „Platoul Romanilor” din jumătatea sud-estică a terasei a doua a Mureşului, ocupată la începutul sec. II d.Chr. de castrul şi canabae-le Legiunii a XIII-a Gemina.
BIBLIOGRAFIE:
Autor:
Mihai Blăjan, Aşezarea antică Apoulon, în Dacoromania, nr. 1, decembrie, 1999;
Indicii bibliografice:
„Ceea ce i-a determinat pe convocatori să aleagă loc de adunare oraşul Alba-Iulia -numit popular Balgrad sau Balgarad- era îndelungata lui existenţă şi marea importanţă istorică a acestuia. Cunoscută încă din perioada dacică sub numele de Tharmis (Apoulon) sau Apullum, Alba-Iulia a cunoscut, sub romani, o mare înflorire, iar mai târziu, transformată într-o puternică cetate, avea să fie vreme îndelungată capitala Transilvaniei.” (Vasile Netea, O zi din istoria Transilvaniei-1 decembrie 1918, Editura Ţara noastră, Bucureşti, 1990, cap.V, pag.115);
„Apulum, vechiu oraş dac, a dobîndit însemnătate prin staţionarea în el a legiunei a XIII-a Gemina, în lagăr construit în apropiere. Pentru nevoile soldaţilor se înfiinţară în curînd lîngă oraşul dac, mai multe crîşme şi dugheniţe, în care li se vindeau deosebite obiecte şi care se deschideau de obicei lîngă fiecare lagăr staţionar roman. […]Lîngă această colonie şi tot mai întunecat de înflorirea ei, se menţinea vechiul oraş dac, sub formă de municipiu […]. Apulum era deci compus din două oraşe: Apulum vechiu, locuit de daci şi căruia i se încredinţase rangul de municipiu şi Apulum nou, desvoltat din canabele Legiunii a XIII-a Gemina, care fiind poporat de imigranţi, dobîndi titlul de colonie, încît coexistenţa acestor două însuşiri la unul şi acelaş se explică pe deplin. Potrivit cu aceste împrejurări şi găsim mult mai multe inscripţii relative la partea romană a oraşului, colonia, decît în partea dacă, municipiul. Mai adăogăm încă pentru dovedirea că municipiul era vechiul sat dac, ridicat mai tîrziu la acest rang, împrejurarea că se mai întîlnesc şi aiurea asemenea sate dace existente lîngă coloniile romane.” (A.D.Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol.1, Dacia ante-romană şi Dacia romană, Bucuresti, Editura Libraria Şcoalelor - C.Sfetea, 1913, p.227-230);
„[...] locuirea perimetrului de azi al oraşului Alba Iulia, situat în fertila vale a Mureşului, începe încă din neolitic şi se continuă fără întrerupere pînă astăzi. În cartierul „Lumea Nouă”, la nord de oraş, s-a cercetat o aşezare a cărei primă fază aparţine culturii Vinča-Turdaş, după care urmează un nivel de locuire cu ceramică pictată specifică, denumită „Complexul Lumea Nouă” şi se încheie cu o etapă aparţinînd culturii Petreşti, contemporană şi înrudită cu cea de tip Ariuşd-Cucuteni. Tot aici s-au descoperit materiale aparţinînd culturii Coţofeni din perioada de tranziţie spre epoca bronzului. În alte puncte s-au găsit vestigii aparţinînd culturilor Sighisoara-Wietenberg şi Nouă—Teiuş. La Ciugud a fost identificată o întinsă aşezare hallstattiană, iar un depozit de vase datate în Hallstatt C (cultura Basarabi) s-a descoperit în apropierea aşezării neolitice de la „Lumea Nouă”. Vestigii din prima epocă a fierului s-au găsit apoi la Partoş, iar la Teleac este în curs de cercetare una dintre cele mai mari aşezări fortificate hallstattiene din Transilvania. Locuirea dacică este dovedită doar de cîteva descoperiri izolate în rîndul cărora se înscriu monede ori ceramică specifică. Se presupune că după cucerirea romană şi instalarea aici a Legiunii a XIII-a Gemina, noua aşezare romană a preluat numele importantei aşezări dacice de la Piatra Craivii, Apoulon. Alţi cercetători sînt de părere însă că Piatra Craivii ar fi fost Ranistorum, iar Apoulon-ul ar fi fost undeva pe teritoriul Albei Iulia, poate la Partoş, din care se va dezvolta unul dintre oraşele romane. Cert este că înaintea cuceririi romane în această zonă locuiau dacii appuli pomeniţi de izvoarele literare şi că în epoca romană aici s-a dezvoltat cel mai mare centru urban din Dacia” (Ion Horaţiu Crişan, Itinerarii arheologice transilvănene, Bucuresti, 1982);
Bibliografie suplimentară:
I.I.Russu, Apulum. Numele şi originea localităţii daco-romane, în Apulum, 3, 1947-1949, p.145-161;
I.I.Russu, Dacius Appulus, în Apulum (Acta Mus. Reg. Apulensis), 4, 1961, p.85-96;
Ştefan Pascu, Apoulon - Apulum - Alba Iulia. Continuitate, romanitate, unitate, în A.I.I.A. – Cluj-Napoca, 18, 1975, p.11-14;
Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D.M.Pippidi, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976, p.40.
Vezi şi:
Ioan Străjan, Despre aşezarea dacică Tharmis (Tarnis) - Alba Iulia, în Dacoromania, 25, 2006.
|
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
