Cugir, oraş în judeţul Alba, pe teritoriul căruia, în punctul „Pârâul Gugului”, întâmplător, în 1973, la cca. 3 m adâncime, s-a descoperit un depozit compus din 130 obiecte fragmentate din bronz, 24 verigi de aur şi trei vase de lut ce se datează în Hallstatt A1. Pe promontoriul izolat cu pante abrupte ce domină valea C. şi actualul oraş, numit „Cetate” s-a descoperit o importantă cetate dacică identificată cu Singidava antică (Ptol., III, 8, 4).
Săpăturile începute în 1977 au dovedit că pe „Cetate” a existat o întinsă şi bogată aşezare din epoca bronzului aparţinând fazelor finale ale culturii Sighişoara-Wietenberg, suprapusă de una geto-dacică. Dealul, iniţial de forma unui vârf de con, a fost tăiat şi terasat de geto-daci. A luat naştere astfel platoul superior, care măsoară peste 150 m lungime şi 60-80 m lăţime la care se adaugă terasele de pe latura de V şi N-E ajungând la peste 200 m lăţime. Întreg acest spaţiu a fost cuprins în interiorul fortificaţiilor. Ele lipsesc pe latura S-E unde prăpastia este aşa de mare încât oferea o bună apărare naturală. Au fost descoperite două niveluri de locuire. Primul, din sec. III-II î.Hr. şi al doilea din sec. I î.Hr. - I p.Hr.. În prima fază, pe marginea platoului superior s-a înălţat un puternic val de pământ şi piatră locală (micaşist) placat spre interior cu piatră de râu. În spatele acestui val s-au descoperit locuinţe ce au căzut pradă unui violent incendiu. În faza a doua, vechiul val este înlocuit cu unul mai mare. Noul val, durat în aceeaşi tehnică, va acoperi pe cel vechi şi locuinţele din imediata lui apropiere. Tot acum, sistemul defensiv este completat de un zid de piatră (lat de 3-3,50 m) făcut din bolovani de râu şi piatră locală, folosind lutul ca liant. În unele zone, pentru amplasarea zidului, în stâncă, s-a săpat un pat şi s-au păstrat porţiuni din rocă în chip de contraforţi interiori. Cu ocazia săpăturilor au fost dezvelite locuinţe de suprafaţă ori puţin adâncite şi numeroase gropi de provizii de forme şi dimensiuni variate. A fost recoltat un foarte bogat şi variat material arheologic constând în ceramică, unelte, podoabe etc. Pe lângă produsele locale sunt prezente şi cele străine, de import (elenistice, celtice şi romane). Pe întreaga suprafaţă, dar mai ales pe latura de S s-au constatat urmele unui violent incendiu care a pus capăt aşezării dacice, cauzat, foarte probabil, de războaiele purtate de Traian în Dacia.
Despre marea bogăţie a aşezării dacice, pe lângă materialele scoase pe calea săpăturilor sistematice, stau mărturire şi două mari tezaure monetare de argint descoperite întâmplător. Primul dintre ele s-a găsit la 1868 pe platoul cetăţii. El se compunea din cca. 2.000 de monede dacice scyphate, imitaţii după tetradrahmele lui Filip II şi tetradrahme thasiene. Tezaurul a fost ascuns într-un vas de lut. S-a presupus că ar fi conţinut doar 200 de monede. Un alt tezaur s-a găsit, tot întâmplător, pe versantul de V al cetăţii. El conţinea monede dacice imitate după cele macedonene, cât şi tetradrahme emise de Macedonia Prima din care s-au salvat doar 14 piese. Pe „Cetate” s-au mai găsit întâmplător doi denari imperiali de la Domitian.
În campania de săpături a anului 1979 pe panta abruptă de S-V a dealului, în afara cetăţii s-au descoperit patru morminte tumulare de incineraţie. Unul dintre acestea (tumulul 2) s-a dovedit a fi un bogat şi important mormânt princiar cu ardere pe loc ce se datează în prima jumătate a sec I î.Hr.. Pentru amenajarea rugului, în panta dealului s-a săpat o terasă cu diametrul de 8 m. Pe rug a fost aşezat defunctul (un bărbat matur de cca. 35 ani), într-un fastuos car. Au fost sacrificaţi 3 cai. Tot ce a rămas nemistuit de foc s-a adunat în centru şi s-a acoperit cu un strat subţire de lut.
Deasupra grămezii s-a aşezat o situlă de bronz (import italic), un vas mic şi o mare fructieră lucrată cu mâna (diametru 0,70), toate nefiind arse s-au păstrat bine. În jurul celor trei vase s-a ridicat tumulul din bolovani de râu, piatră locala şi pământ acoperind întreaga suprafaţă a rugului. Tumulul fiind în pantă s-a aplatizat complet. În grămada de cenuşa şi cărbuni, pe lângă oasele de om şi de cai, toate puternic calcinate, s-au descoperit placajele masive de fier ale celor patru roţi (diametru 1 m) ale carului, numeroase piese de bronz şi fier de la car, trei zăbale de fier de tip tracic şi numeroase piese mărunte de la harnaşamente. Din îmbrăcămintea celui înmormântat s-a păstrat un coif de fier de tip grecesc şi o armură meşteşugit împletită din zale de fier al cărei sistem de închidere era împodobit cu butoni de argint auriţi. Ca armament, luptătorul a fost înzestrat cu un pumnal de fier scurt, cu lama uşor curbată (sica), un tub tot de fier (garnitura unui arc), o sabie lungă de fier cu teacă, tot de fier (105 cm lungime, de tip La Tène D), de la un scut umbo-ul şi bordura de fier şi o lance cu vârf de fier. Printre descoperiri figurează mulţi nasturi de argint de la harnaşamente, resturi dintr-o faleră de argint, fragmente dintr-o fibulă mare de argint şi o mare cantitate de argint topit păstrat în granule de diferite dimensiuni. Pe lângă podoabele de argint s-a descoperit o aplică de aur (22 cm lungime) reprezentând un cap de animal puternic stilizat (bovideu?). Ea este prevăzuta cu orificii pentru fixare pe piele şi împodobea, foarte probabil, fruntea calului de călărie. Din aur s-a mai păstrat un mic placaj care împodobea una dintre piesele din fier, fără să se poată preciza care anume. Ceilalţi tumuli cu arderea în altă parte, iar inventarele mai modeste. Dimensiunile fortificaţiei şi bogăţia vestigiilor descoperite pe dealul „Cetate” îndreptăţesc presupunerea că ne găsim în prezenţa unui centru economic, politic şi militar, una dintre aşezările de tip dava a cărei locuire începe în sec. III î.Hr., cunoscând o prosperitate din ce în ce mai sporită până la cucerirea romană, când va fi distrusă.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Ion Horaţiu Crişan, Cugir, în Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României (fişă), vol.1, A-C, coord. Constantin Preda, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p.387-388.
Bibliografie suplimentară:
Cristian Ioan Popa, Descoperiri dacice pe valea Cugirului, în Daco-Geţii, 2004, p.83 – 166;
Ion Horaţiu Crişan, Necropola dacică de la Cugir. Consideraţii preliminare, în Apulum, XVIII, 1980, p.81-87;
Ion Horaţiu Crişan, Lăcaşul princiar de la Cugir, în Magazin istoric, an XIV, nr.1 (154), ianuarie, 1980, p.5-8;
Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, ediţie îngrijită de Radu Florescu, Bucureşti, 1982, p.114 (601);
Ion Horaţiu Crişan, Florin Medeleţ, Raport preliminar asupra săpăturilor din 1978 la cetatea dacică de la Cugir, în MCA, XIII, 1979, p.105-107 |