 Descoperirea unor cantităţi însemnate de ceramică pictată în zona capitalei regatului dac au permis conturarea unui stil ornamental figurativ puţin frecvent în alte regiuni ale Daciei pre-romane, specific îndeosebi celei de-a doua jumătăţi a secolului I d.Hr. Caracterul insolit a determinat denumirea acestui tip de ceramică drept „ceramică de curte”. În cele ce urmează, ne-am propus să realizăm o scurtă trecere în revistă a principalelor descoperiri de acest gen din zona Munţilor Orăştiei, în măsura informaţiilor existente în literatura de specialitate.
Principalele puncte în care s-a descoperit ceramică pictată se concentrează în jurul centrului politico-religios de la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muncelului). Astfel, în zona capitalei regatului au putut fi surprinse mai multe puncte în care s-au descoperit materiale de acest tip, cum ar fi la „Terasa cu oale pictate” , „Terasa cu stâna” , „Terasa depozitului de vase” , „Terasa a III-a” , „Terasa a VIII-a” , „Terasa a VII-a A” , „Cisterna” , „Terasa prima lângă cisternă”.
În afara zonei aparţinătoare complexului de la Sarmizegetusei Regia, fragmente pictate au mai fost descoperite la Faţa Ceţii, la Feţele Albe – „Şesul cu Brânză”, Meleiaşi, Costeşti-„Cetăţuie”. De notat că la Costeşti–Cetăţuie au fost identificate doar două piese pictate, anume un picior de fructieră şi un capac fragmentar, piesele pictate în această manieră lipsind cu totul deocamdată din cadrul altor aşezări sau centre din zona Munţilor Orăştiei, fapt ce nu poate fi explicat prin stadiul cercetărilor. Nu s-a putut observa deocamdată o asociere a acestui tip de ceramică cu vreun anumit tip de complex arheologic, ele apărând în edificii cu diverse funcţionalităţi şi lipsind cu totul până la acest moment din edificiile cu caracter cultual.
Cronologia pieselor este indicată de contextele lor de descoperire, piesele fiind salvate din complexe care se încheie violent, odată cu cucerirea romană. Aria de difuziune restrânsă, redusă exclusiv la zona Sarmizegetusei Regia şi în imediata vecinătate, lasă impresia unei producţii restrânse, aflată la început, ce poate fi datată larg în secolul I d.Hr., mai degrabă în a doua sa jumătate. M.Dărăbanţ, pe baza analizei motivelor ornamentale, a încercat să stabilească o cronologie internă acestui tip de ceramică. Astfel, în opinia autoarei citate, ceramica cu motive geometrice şi fitomorfe ar fi mai timpurie, iar cea cu motive zoomorfe ar reprezenta o fază mai târzie. Deşi foarte tentantă, această propunere de cronologizare internă nu poate fi acceptată, lipsind, până în acest moment, „jaloanele” arheologice necesare.
Tehnica de realizare
Fragmentele ceramice pictate descoperite în zona Munţilor Orăştiei au fost integral lucrate cu roata olarului, din pastă de cea mai bună calitate. În unele situaţii, modelarea vaselor a fost făcută cu ajutorul unor spatule realizate probabil din lemn. Angobarea vaselor care urmau să fie pictate constituia o operaţiune preliminară arderii. În cazul fragmentelor avute în discuţie, s-a aplicat în general un strat relativ gros de angobă, pictura direct pe pasta vasului fiind foarte slab prezentă în cadrul descoperirilor de la Grădiştea de Munte.
Înainte de a recurge la pictura propriu-zisă, s-a putut constata pe un număr destul de mare de fragmente ceramice, existenţa unor „schiţe” trasate de către meşter în pasta încă moale a vaselor. În mod interesant însă, picturile nu urmează întotdeauna schiţele, constatându-se în unele situaţii existenţa unor discrepanţe, întrucât de multe ori imaginaţia meşterului construia modelele în mod spontan. Precizia unor linii sugerează faptul că ele au fost realizate cu un instrument specific, poate cu un compas. De notat că până acum, în nici o situaţie nu s-au întâlnit ornamente realizate pe interiorul vaselor.
Ustensilele cu care s-a realizat pictura constau în beţişoare de lemn şi pensule, de diverse dimeniuni. Astfel, pe partea interioară a unui fragment ceramic s-a putut constata urma unui instrument cu care meşterul şi-a „încercat mâna” aplicând o serie de tuşe succesive cu vopsea neagră.
Pictura se realiza foarte probabil, în doua faze distincte. Astfel, în prima fază se realizau benzile mari de culoare, cu pensule largi, în timp ce vasul se învârtea încet pe roată. Motivele figurative, realizate cu instrumente ascuţite sau pensule foarte subţiri erau realizate desigur, în timp ce vasul stătea într-o poziţie fixă.
Vopselele utilizate constau în două culori principale, pe primul loc fiind culoarea roşie, în diverse nuanţe şi varietăţi, urmată de cafeniu. Culoarea neagră a fost utilizată extrem de rar. Observăm de asemenea raritatea bicromiei, cele mai multe fragmente fiind pictate monocrom.
Nu au putut fi surprinse până acum existenţa unor ateliere propriu-zise de produs această ceramică. Cert este însă că această comasare a descoperirilor în zona Sarmizegetusei Regia, sugerează prezenţa centrelor de producţie în această zonă, poate chiar în zona „Terasei cu oale pictate” unde s-au descoperit de altfel cantităţi impresionante de astfel de materiale.
Forme de vase
Pictura a fost aplicată pe o gamă largă de recipiente ceramice, atât pe vase de provizii cât şi pe veselă de masă. Din rândul primei categorii, se remarcă „chiupurile cu buza în trepte” încadrabile, din punct de vedere cronologic, de la sfârşitul secolului I î.Hr. până la cucerirea romană. Pictura aplicată pe acest tip de vase este relativ simplistă, constând în general în simple benzi de culoare aplicate fie pe corpul vaselor, fie pe profilatura buzelor. Din câte cunoaştem, într-un singur caz s-a recurs la o ornamentică mai complexă, constând în modele vegetale.
Mult mai bine reprezentată este vesela de masă, în rândul cărora se remarcă îndeosebi vasele piriforme, ce reprezintă o specie ceramică specifică zonei Munţilor Orăştiei. Ornamentica acestor vase este destul de încărcată, pe lângă benzile de culoare fiind prezente şi o gamă largă de elemente zoomorfe, fitomorfe şi geometrice. Cele câteva fragmente de căni pictate prezintă la rândul lor un registru ornamental similar. Vasul cu tub şi ulciorul sunt reprezentate din câte cunoaştem, doar printr-o singură descoperire, ca de altfel şi vasele de tip kantharos şi fructieră. Remarcăm de asemenea prezenţa picturii pe o piesă miniaturală din lut cu funcţionalitate incertă.
Absenţa unui catalog adus la zi nu ne-a permis realizarea unei statistici detaliate, dar este evidentă preponderenţa ornamentelor complexe pe vasele de tip piriform şi pe căni, ambele fiind categorii de vase de băut.
Registrul ornamental este unul deosebit de complex, încercările de a construi tipologii pe seama sa fiind complicate mult de faptul că adeseori, maniera de stilizare proprie meşterilor daci nu permite întotdeauna conturarea unei graniţe ferme între structurile geometrice şi cele vegetale. Din rândul motivelor geometrice, cele mai des întâlnite sunt benzile de culoare, de dimensiuni şi grosimi variabile. Benzile de pe vasele pictate sunt în cea mai mare parte de culoare roşie, foarte rar de culoare cafenie sau neagră. Banda dublată de puncte reprezintă un alt element ornamental specific, nefiind lipsită nici linia în val sau linia frântă.
Tot în rândul motivelor „liniare”, pot fi încadrate şi motivul bandei cu baghete, linia în scară sau reţeaua. Arcadele, baghetele (dispuse în diferite combinaţii), triunghiul şi romburile sunt la rândul lor prezente. Ornamentele circulare ce redau cel mai probabil simboluri solare, sunt o prezenţă constantă în cadrul compoziţiilor cu un grad mai ridicat de complexitate. Motivele fitomorfe sunt la rândul lor complexe şi numeroase. Apar relativ frecvent motivul frunzei de ferigă precum şi motivul frunzei lanceolate, nelipsind însă şi alte ornamente similare, observându-se în câteva cazuri o uşoară tendinţă spre redarea realistă. Motivul frunzei de viţă de vie apare doar pe câteva fragmente ceramice, diferenţiindu-se însă net de celelalte motive fitomorfe prin maniera îngrijită şi prin atenţia deosebită acordată detaliilor.
Ornamentele zoomorfe sunt destul de bine reprezentate, constând dintr-o gamă largă de animale reale sau fabuloase. Din rândul acestora, se detaşează păsările, ce reprezintă de altfel unele dintre cele mai frecvente motive pictate pe ceramica dacică. Din punct de vedere al poziţionării lor în cadrul compoziţiilor, ele ocupă întotdeauna registrele superioare.
Păsările reale sunt redate ca de altfel şi celelalte motive animaliere, în registre despărţite de benzi orizontale. Modul de tratare este simplist, capul fiind redat întotdeauna din profil. Se observă o preferinţă pentru păsările de pradă (şoimi, vulturi), nelipsind însă nici păsările acvatice. Păsările fabuloase sunt mai slab reprezentate, prezentând o morfologie hibridă compusă din elemente disparate de la animale din alte specii terestre şi aeriene. Se poate observa că dacă păsările reale sunt reprezentate întotdeauna cu aripile pliate, păsările fabuloase sunt reprezentate în zbor, cu aripile desfăşurate.
Animalele terestre se împart la rândul lor în două categorii, reale şi fabuloase. În cadrul categoriei animalelor reale, predomină carnivorele. Deşi starea fragmentară a pieselor nu a permis întotdeauna identificări certe, se pot identifica cu fireştile rezerve siluete de feline, de lupi şi posibil chiar de un câine. Din rândul ierbivorelor se remarcă figura cerbului, a calului, posibil a unui taur. Animalele fabuloase sunt reprezentate doar într-o singură situaţie, din ceea ce ştim noi până la ora actuală. Se remarcă absenţa, din cadrul registrului de ornamente, a elementelor antropomorfe, fapt ce ar putea fi pus pe seama unor interdicţii de natură religioasă. De asemenea, animalele acvatice par la rândul lor să lipsească cu totul.
Apărută ca urmare a receptării unor influenţe din lumea clasică mediteraneană, ceramica pictată dacică din Munţii Orăştiei formează prin natura sa, un capitol distinct în cadrul problematicii artei din cea dea doua epocă a fierului. În ciuda unor asemănări formale, în ceea ce priveşte unele ornamente, cu ceramica pictată de tradiţie celtică, o filiaţie ce nu a putut fi dovedită până în acest moment.
Iradiind în zona capitalei, această ceramică pictată, cu accentele ei naive de artă „populară”, se prezintă ca o oglindă a imaginarului unei societăţi sofisticate şi complexe, ajunse la apogeul dezvoltării sale, caracterizată de o capacitate deosebită de împrumut şi inovaţie. Dispariţia bruscă a ceramicii de acest tip după cucerirea romană, se leagă în mod indisolubil de dispariţia violentă a elitelor regatului dac şi de amplele restructurări sociale ce au urmat acestui eveniment.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Dorina Bruj, Arta dacică din zona Munţilor Orăştiei (sec.I. î.Hr. – I d.Hr.), 2012 (frag.).
Bibliografie suplimentară:
G.Florea, Ceramica pictată. Artă, meşteşug şi societate în Dacia preromană (sec. I a.Ch. - I p.Ch.), Presa Universitară Clujeană, 1998;
M.Dărăbanţ, Ceramica pictată cu motive vegetale, zoomorfe şi geometrice, în AMN, XVI, 1979, p.519-526;
V.Sîrbu, G. Florea, Imaginar şi imagine în Dacia preromană, Editura Istros, Brăila 1997;
I.Miclea, R.Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi artă. Geto-dacii, Bucureşti, 1980;
G.Florea, La poterie dace peinte dans le contexte de la poterie peinte de l'epoque La Tène tardive, în Symposia Thracologica, IX, 1992, p.144-145;
I.H.Crişan, Ceramica daco-getică (cu specială privire la Transilvania), Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969. |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
