ENDA - Munţii Orăştiei

MUNŢII ORĂŞTIEI

Spre sud, limita convenţională a acestui areal o reprezintă Valea Jieţului, cu afluenţii săi, spre vest, limita este reprezentată de culoarul depresionar al Streiului. Spre nord zona se învecinează cu culoarul larg al Văii Mureşului, limita estică fiind reprezentată de Valea Sebeşului.

Structură geologică şi resurse naturale

Din punct de vedere geologic, Munţii Şureanu se suprapun în totalitate Pânzei Getice. Întâlnim şisturi cristaline asociate cu roci eruptive şi calcare oolitice, microconglomerate, gresii jurasice şi între localităţile Pianu de Sus şi Sibişel, un petic de formaţiuni cretacice.

Relieful petrografic se încadrează pe cea mai mare suprafaţă în gama celui determinat de prezenţa rocilor cristaline. Pe şisturi cristaline apare un relief cu aspect greoi, masiv, dominat de martori de eroziune ce se suprapun ivirilor de roci mai dure: cuarţite, gnaise, ce pot lua adeseori aspect de turnuri sau de ace. Rocile magmatice mai puţin răspândite, determină datorită durităţii mai mari, forme mai semeţe.

Pe o suprafaţă relativ întinsă apar calcarele mezozoice aparţinând cuverturii Pânzei Getice, ce impun un relief specific cu o mare dezvoltare a exocarstului şi a endocarstului. Putem distinge patru areale de ocurenţă a rocilor calcaroase şi de dezvoltare a reliefului carstic: zona Cioclovina - Ponorici - Baru Mare, Crivadia, Vârtoapele respectiv Piatra Leşului.

Întreg relieful montan este caracterizat de prezenţa mai multor suprafeţe de nivelare, situate altitudinal între 2000 şi 800-1000 de metri, ce dau culmilor un aspect specific, destul de domol. O suprafaţă de nivelare cu o extensiune mai largă se întâlneşte în zona de vest a Munţilor Şureanului, aşa-numita Platformă a Luncanilor situată la o altitudine de cca. 1000 m. Platforma Luncanilor corespunde în linii mari platformei de nivelare Gornoviţa. Treimea superioară altitudinal a acestui platou (zona Cioclovina – Ponorici) apare sub forma unui platou calcaros intens carstificat.

În ceea ce priveşte resursele subsolului, întâlnim în zona numeroase minereuri de fier în zone cum ar fi Dealul Negru, Bătrâna, Şteaua Mare, la poalele Rudelor spre Tâmpu, în zona satului Federi şi a satului Ohaba-Ponor, la Dosul-Vârtoapelor - Sub Cununi şi în numeroase alte puncte. Aceste puncte au fost cunoscute şi exploatate intens încă din epoca regatului dac. Au fost semnalate de asemenea şi alte bogăţii ale subsolului în zonă precum cuarţul alb în Platforma Luncanilor şi la Căpâlna, respectiv cyanitul, corundul şi safirul la Pianul de Sus şi Sebeşel.

Relieful

Din punct de vedere al reliefului, Munţii Şureanului pot fi împărţiţi în mai multe sectoare distincte. Sectorul de est, unde se întâlnesc de altfel şi cele mai înalte vârfuri (Vf. lui Pătru, 2130 m, respectiv Vf. Şureanu, 2059 m), este dezvoltat pe roci cristaline, acest fapt determinând apariţia unor culmi netede cu aspect greoi. Izolat ivirile de roci mai dure generează accidente de relief, culmi abrupte şi stâncoase izolate în peisaj precum Vf. Dealul Negru, 1862 m. Datorită înălţimilor mai reduse, care arareori depăşesc 2000 de metri, în zona Munţilor Şureanu relieful glaciar are o extensiune destul de redusă. Sectorul central, situat la altitudini cuprinse între cca. 1400-1800 de m, prezintă în linii mari aceleaşi trăsături, cu aceleaşi culmi greoaie, fragmentate de văi adânci. Sectorul periferic cu altitudini mai joase, situat în partea de vest a masivului, corespunde Platformei Luncanilor. Este caracterizat prin prezenţa culmilor netede, izolate de văi înguste, puternic adâncite. Izolat, apar iviri calcaroase ce generează masive stâncoase, izolate (de ex. Vf. Piatra Roşie, Vf. Ţâfla etc.). Nu lipsesc nici formele de relief carstic precum dolinele, poliile, lapiezurile, peşterile sau cheile. Zona de contact cu valea largă a Mureşului este marcată de prezenţa unor piemonturi largi.

Culmile largi, netede, au reprezentat din cele mai vechi timpuri adevărate „artere” de circulaţie, văile, înguste şi destul de greu accesibile, fiind utilizate abia de la începutul epocii moderne.

Reţeaua hidrografică

Reţeaua hidrografică este destul de bogată, Munţii Şureanu fiind străbătuţi de o multitudine de cursuri de apă, marea majoritate având un caracter permanent. Cele mai importante fiind Sebeş – Frumoasa, Valea Cugirului ((L=54 km, S=354 km²), Apa Oraşului ((L=47 km, S=399 km²), Valea Luncanilor şi Valea Streiului.

Lacurile naturale existente, destul de puţine, au o origine glaciară sau nivală. Iezerul Şureanu se găseşte pe treapta inferioară a circului din estul vârfului Şureanu. Cuveta lui s-a format prin subsăpare glaciară şi baraj morenic. În denivelări dezvoltate în depozitele morenice, invadate de jnepeni, sunt situate „lacuri” cu caracter sezonier.

Un element caracteristic al scurgerii maxime sunt viiturile. Cele mai mari sunt generate de ploi şi au înregistrat debite de vârf de 65 m³/s pe râul Beriu, 60 m³/s pe la Orăştie, respectiv 125 m³/s pe Sebes, la Petreşti.

Solurile întâlnite în zonă sunt soluri specifice arealelor montane, ca de exemplu solurile brune de pădure, cambisoluri, podzoluri, regosoluri. Fertilitatea acestora este destul de scăzută.

Clima

Spre marginile masivului, la contactul cu Valea Mureşului, temperaturile medii anuale actuale oscilează în jurul valorii de cca. 10° C, ele scăzând spre zonele mai înalte spre cca 4°-6° C. Precipitaţiile din zona văii Mureşului se situează în jurul valorii de 600-700 mm, crescând spre zonele înalte până spre cca. 1400 mm.

Vegetaţia şi fauna actuală

Vegetaţia întâlnită în cadrul Munţilor Şureanu este specifică grupei centrale a Carpaţilor Meridionali. Etajul alpin, reprezentat prin pajişti, apare insular doar pe vârfurile ce depăşesc 2000 m. Între componentele vegetaţiei pajiştilor alpine amintim Festuca supina (păruşcă), Juncus trifidus (rugină), Campanula alpina (clopoţeii), Primula minima(ochiul găinii), Soldanella pussila (degetăruţ), Viola declinata (unghia pasării), Helleborus purpurascens (spânz), Brukenthalia spiculifolia (coacăz de munte) etc.

În zonele situate între cca. 1600 - 2000 de metri, întâlnim o vegetaţie de pajişti caracteristică etajului subalpin, în cadrul căreia întâlnim specii precum Festuca rubra (păiuş roşu), Antoxhantum odoratum (viţelar, pălciana), Nardus stricta (părul porcului), Poa annua (hiruşor), Deschampsia flexuosa (târsa), şi altele. Nu lipsesc nici asociaţiile de Pinus mugo Turra (Jneapăn), respectiv Juniperus communis (ienupăr). Sunt prezente şi pădurile de răşinoase şi pădurile de amestec (foioase şi răşinoase). Speciile edificatoare ale acestor asociaţii sunt Picea abies (molidul) şi Fagus Sylvatica (fagul), asociate în proporţii dintre cele mai variate cu alte specii. La altitudini mai joase, întâlnim specii precum Acer pseudoplatanus (paltin de munte), Ulmus glabra (Ulm de munte), Fraxinus excelsior (Frasinul) etc.

În zonele cu pajişti montane şi poieni, întâlnim asocieri compuse din Festuca rubra (păiuş roşu), Agrostis tenuis, (iarba câmpului), Antoxhantum odoratum (viţelar, pălciană), Cynosurus cristatus (pieptănariţa), Deschampsia caespitosa (târsa), Nardus stricta (părul porcului) etc.

Fauna este cea specifică pădurilor carpatine. Se pot întâlni lupi (Canis lupus), mistreţi (Sus scrofa), râşi (Felis lynx), vulpi (Vulpes vulpes), pisici sălbatice (Felis silvestris), căprioare (Capreolus capreolus), cerbi (Cervus elaphus), urşi (Ursus arctos), iepuri (Lepus europaeus) etc. Pâraiele sunt destul de bogate în peşti, se întâlnesc păstrăvul (Salmo sp.), mreana (Barbus barbus), cleanul (Leuciscus cephalus), scobarul (Chondrostoma nasus), zglăvoaca (Cottus Gobio) şi altele.

Paleomediul

Din nefericire, puţinătatea analizelor existente nu ne permite în acest moment o reconstituire a climei din timpul epocii regatului dac. Analogia cu alte zone europene ne poate oferi însă unele indicii. Astfel, perioada secolelor II î.Hr – II d.Hr. este marcată de o semnificativă încălzire climatică, aşa numita „perioadă caldă romană”.

Foarte probabil această încălzire climatică a permis în epoca regatului dac extinderea locuirii permanente în zonele montane înalte, uneori la altitudini de peste 1400-1500 de metri, în zone care se află actualmente într-un topoclimat montan destul de vitreg, caracterizat între altele de prezenţa unui strat de zăpadă aproape 9 luni pe an.

BIBLIOGRAFIE:

Sursa:

Bruj Dorina, Arta dacică din Munţii Orăştiei, 2012 (frag).

Bibliografie suplimentară:

V. Trufaş, Munţii Şureanu, Editura Sport-Turism, 1980.Bucureşti;

M.Ardelean, Studiul reliefului structural şi litologic din Carpaţii Meridionali, (referat de doctorat), 2005, Cluj-Napoca;

I.Ferenczi, Importanţa unor metale neferoase şi a unor minerale în procesul de formare a puterii dacice din Munţii Orăştiei, în Sargetia, XIV, 1979;

L.Badea, P.Gâştescu, V.Velcea, O.Bogdan, I.Donisă, Ş.Dragomirescu, N.Florea, Gh.Niculescu, A.Popova-Cucu, A.Roşu, V.Sencu (ed.), Carpaţii Meridionali, în Geografia României, vol.I, Editura Academiei RSR, Bucureşti 1983, p.605-611;

C.Giurcăneanu, Populaţia şi aşezările din Carpaţii Româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;

L.Drăguţ, Munţii Şureanu. Studiu geomorfologic, (teză de doctorat), Cluj-Napoca;

C.F.Liungqwist, A new reconstruction of temperature variability in the extra-tropical Northern hemisphere during the last two millenia, în Geografiska Annaler, seria A, 2010, p.339-351;

N.Vollweiler, Denis Scholz, Christian Muhlinghaus, Augusto Mangini, Cristoph Spotl, A precisely dated climate record for the last 9 kyr from three high alpine stalagmite, Spannagel Cave, Austria, în Geophysicall Research Letters, vol 33, 2006;

D.Whitehouse, New technique shows Roman Warm period warmer than today, în The Observatory, (la 10.03.2010).