 Campaniile de subjugare a Daciei carpatice s-au încheiat printr-o acţiune de capturări şi jafuri de mari proporţii, organizată de comandament şi executată riguros de trupa romană. În primul rând au fost confiscate comorile regale şi lucrurile de valoare, apoi produse agrare, mai ales turme de vite şi oameni luaţi în robie ori bărbaţi luptători prinşi cu arme cu tot şi încorporaţi în formaţii auxiliare ale armatei romane.
Celebrul pasaj cu atare informaţii al lui Ioan Lydianul (după medicul împăratului Criton) este necesar şi util să fie observat mai deaproape spre a fi comentate în cele ce urmează a fi folosit pentru problema populaţiei şi a realităţilor social-economice din provincia Dacia.
Din textul lui Lydus (Criton) poate să-şi facă oricine o idee despre posibilitatea de documentare şi eventuala valoare pzitivă a unor asemenea „informatii”.
Titus Statilius Crito, de origine grec din Heraclea Cariei, probabil libert al vreuni membru al mari familii romane a Statiliilor, a fost medic practician în capitala imperiului, cunoscut în ultimii ani ai sec. I î.Chr.
În De Magistratibus, II, 22, p.931, fragm.1, scria: „Înţelept om fiind (împăratul Iustinianus I) şi aflând din cărţi cât de bogată este în avuţii Fara (Scythia) şi puternică prin arme acum ca şi odinioară, ţară pe care primul a cucerit-o marele Traianus, punând mâna pe căpetenia geţilor Decebalus şi a capturat aur în greutate de 5.000.000 libre şi dublu de argint, în afară de paharele şi vasele de nepreţuită valoare, turmele de vite şi armament (ca) şi bărbaţi luptători excelenţi, în număr de peste 500.000 luaţi cu arme cu tot, precum Criton care a fost părtaş la război o dovedeşte”.
Cum s-a recunoscut şi apare evident pentru oricine, asemenea cifre importante sunt mult exagerate, poate departe de realităţi, poate de câteva zeci ori, sute de ori mai mari decât vor fi fost în realitate capturile romane în Dacia. Nu se ştie de la cine provin aceste sume enorme în textul lui Lydus, nu este imposibil ca ele să fi fost date chiar în manuscrisul original de însuşi medicul Crito cu scopul evident de a impresiona publicul cititor, contând pe lipsa de critică şi pe naivitatea anticilor, - indiferent dacă le califică cineva ca scornituri „ale unui creer în delir”, cum spunea istoricul parizian J.Carcopino, care a încercat o explicaţie spre a identifica ce s-ar putea ascunde real în dosul cifrelor date de Lydus. După Carcopino, din cauza transcrierii cifrelor în manuscrisul lui Lydus pentru „chiliade” – 1000, ca „myriade” – 10.000, au rezultat sume înzecite faţă de cât ar fi fost în original. Astfel, 500.000 este în loc de 50.000, iar 5.000.000 aur este în loc de 50.000, adică 164.000 kg aur, 331.000 kg de argint. Dacă prin retuşarea cam la 1/10 practicată, cifra prizonierilor, 50.000 ar fi oarecum plauzibilă, în schimb cea a metalelor preţioase redusă la 10 prin calculul paleografic al savantului parizian rămâne totuşi exagerată, problematică, deşi a fost amisă de aheologii români V.Pârvan şi D.O.Popescu ba chiar făcută oarecum verosimilă prin compararea cu cifre referitoare la tezaure capturate de la căpetenii de state aduse la supunere şi jefuite de romani. Este adevărat că precum se admite, Transilvania era, alături de Irlanda, de Spania şi de Macedonia cu Tracia şi insula Thaos, o regiune din cele mai bogate în aur ale antichităţii, şi s-a afirmat că „au abundat prin noutatea lor acum 18 veacuri (Carcopino), în această „Californie carpatică”.
Dar condiţiile de muncă şi exploatare trebuie să fi fost cu totul rudimentare, primitive în Dacia preromană, randamentul foarte redus. Apare astfel puţin verosimil să se fi putut obţine şi să se stocheze aurul cu sutele de tone, 10-15 vagoane sau chiar mai mult. Tezaurul de 40.000 de „aurei” descoperit în râul Streiu în anul 1540, după o tradiţie destul de suspectă. Ori „kosoni” aflaţi ici-colo prin Tansilvania, nu pot alcătui dovezi ori indicii despre existenţa unor tezaure mari în posesiunea regilor sau căpeteniilor lor şi aristocraţiei dacilor.
S-ar părea totuşi că un efect al capturilor de metal preţios în Dacia a fost şi scăderea preţului la aur şi argint în Imperiu, cu 101, după o ipoteză verosimilă, şi acest efect vorbeşte de la sine.
BIBLIOGRAFIE:
Autor:
Claudia Băluţă
Bibliografie suplimentară:
Constantin Daicoviciu, Dacia Capta (Zur Frage der Eroberung und ursprünglichen Organisation Dakiens), în Dacica. Studii şi articole privind istoria veche a pământului românesc, Comitetul de stat pentru cultură şi artă, Muzeul de istorie Cluj, Bibliotheca Mvsei Napocensis, I, Cluj, 1970, p.561-571 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
